TITULATÚRĂ, titulaturi, s. f. 1. Modul de a se intitula al cuiva sau a ceva. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc. – Din fr. titulature.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

TITULATÚRĂ ~i f. 1) Mod de intitulare a unei persoane într-o instituție. ~ de director. 2) Totalitate a titlurilor pe care le deține cineva. 3) Funcție, post sau rang pe care îl ocupă cineva. /<fr. titulature, germ. Titulatur
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TITULATÚRĂ s.f. 1. Mod de a (se) intitula. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte cineva; titlu (1). [< germ. Titulatur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TITULATÚRĂ s. f. mod de a (se) intitula; totalitatea titlurilor pe care le are o persoană, o lucrare etc. (< fr. titulature, germ. Titulatur)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TITULATÚRĂ s. v. denumire, nume, numire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

titulatúră s. f., g.-d. art. titulatúrii; pl. titulatúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink