timonă sf [At: HELIADE, O. I, 347 / V: (înv) ~oană, ~nie sf ~mon (Pl: ~oane) sn / Pl: ~ne / E: fr timon, ngr τιμνι, it timone] 1 (Înv) Oiște. 2 Roată cu mânere pe margine, cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. 3 (Pex) Cârmă (1). 4 (Arg; îf timonie) Nas¹.

TIMONĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cîrma unei nave. Timonier, treci la marea timonă! Piept la piept să-nfruntăm uraganul. V. ROM. iulie 1953, 74.

TIMONĂ s.f. Roată cu cavile de lemn pe margine, cu ajutorul căreia se manevrează cîrma unei nave. [< fr. timon, it. timone].

TIMONĂ s. f. roată cu cavile de lemn pe margine, cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. (< fr. timon, it. timone)

TIMONĂ ~e f. mar. Roată cu spițe prelungite (care servesc ca mânere), folosită pentru manevrarea manuală a navei. /<fr. timon, ngr. timóni

timoană sf vz timonă

timon sn vz timonă

timonie sf vz timonă

timonă s. f., g.-d. art. timonei; pl. timone

timonă s. f., g.-d. art. timonei; pl. timone

timonă s. f., g.-d. art. timonei; pl. timone

timonă, timone, s.f. (înv. și reg.) 1. oiște, proțap. 2. roată de manevră a cârmei la nave. 3. (ironic) nas.