TIGAIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja.

tigaie sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/14 / P: ~ga-ie / V: (îrg) ~ane (Pl: ~găni), (reg) ~anie sf, ~gău s, (înv) ~an (Pl: ~e) sn / Pl: ~găi / E: slv тигани, тиганъ, srb tiganja, ngr τηγάνια (pll τηγάνιον)] 1 Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă, cu o coadă lungă (sau cu două toarte mici), întrebuințat la prăjit Si: (reg) raină, rânel. 2 (Pfm; îe) A se uita ca pisica în ~ A se uita cu jind. 3 (Reg; îe) A fi cu un ochi Ia gaie și cu altul la ~ A se uita cruciș. 4 (Reg; îae) A avea gândurile împrăștiate. 5 (Reg; îlav) Din ~ pe foc Din rău în mai rău. 6 (Reg) Vas cu coadă și cu (trei) picioare în care se fierbe sau se frige mâncarea. 7 (Reg) Cratiță (2). 8 (Reg) Vas în care se fierbe mămăliga Si: ceaun. 9 (Ban) Tipsie (9). 10 (Reg; îf tiganie) Frigare (1). 11 (Reg; fig; gmț) Craniu (2). 12 (Reg) Vas special în formă de farfurie, cu marginea înaltă și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă Si: (reg) tigăiță (5). 13 (Reg) Vas de tuci în care se pune untură sau rășină care ard cu ajutorul unui fitil, servind la iluminat. 14 (Înv) Vas (lighean, tavă etc.) în care se ardeau cărbunii sau se punea jăratic, servind la încălzirea încăperilor sau pentru arderea jertfelor. 15 (Înv; îf tigan) Cazan (1). 16 (Înv) Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc Si: (înv) tigăiță (6). 17 (Îvp; îe) A fî pușcă cu ~ A fi om de nimic. 18 (Îvp; îae) A fi prost. 19 (Reg) Piatră mare, scobită, așezată în locul unde cade apa dintr-un șipot. 20 (Olt; la moară) Teică¹ (1). 21 (Reg) Scobitură în care se învârte capătul de jos al fusului de la crângul morii Si: (reg) piuliță. 22 (Reg) Scobitură în care se învârte cepul grindeiului Si: (reg) broască. 23 (Reg) Scobitură făcută în talpa roții olarului, în care intră axul acesteia.(Reg) Scobitură în talpa scrânciobului, în care intră capătul de jos al grindeiului. 24 (Reg) Scobitură în lemn sau în piatră, în care se învârte limba de la osia porții.

TIGAIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, întrebuințat la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, scr. tiganj.

TIGAIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu margine joasă și cu coadă lungă, întrebuințat la prăjit; (Mold.) cratiță cu două torți în care se fierbe mîncarea. Medelnicerul se și înfățișă cu tigăile acoperite cu capace. SADOVEANU, O. VII 110. Scrobul cu smîntînă, ce mai forfotește încetișor pe lîngă buza tigăii, umple încăperea cu un miros plăcut. VLAHUȚĂ, O. AL. 88. ◊ Expr. A vedea de coada tigăii v. coadă (5). (A se uita) cu un ochi la gaie și cu altul la tigaie v. gaie. 2. (La vechile arme de foc) Mic recipient în care se punea praful de pușcă. Un ianicer, avînd fitilul aprins la pușca sa, focul prinse în tigaie... și deodată acele ierbării săltară în aer. BĂLCESCU, O. II 95.

TIGAIE ~ăi f. 1) Vas de bucătărie rotund, cu fundul plat, cu marginile joase și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ◊ A se uita cu un ochi la gaie și cu altul la ~ a fi sașiu. 2) Conținutul unui asemenea vas. O ~ de cartofi. 3) Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. [G.-D. tigăii] /<sl. tigani

tigaie f. 1. vas de aramă pentru prăjit; 2. lighenaș, la vechile puști, în care se punea praful. [Gr. bizantin, TIGÁNI].

tigáĭe f., pl. ăĭ (mgr. și ngr. tigáni, d. vgr. tegánion, dim. d. téganon, tigaĭe; vsl. tiganŭ, taganŭ, bg. sîrb. tiganĭ). Vas culinar de metal întrebuințat la prăjit. Vasu în care se punea prafu la puștile de odinioară. – La Dos. și tigán, n., pl. e, cazan.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

cigaie sf vz țigaie

cigare sf vz țigaie

tigan sn vz tigaie

tigane sf vz tigaie

tiganie sf vz tigaie

tigău sf vz tigaie

țigai sm, a vz țigaie

țigaie [At: (a. 1649) IORGA, S. D. X, 48 / V: (reg) țigău sm, țigai sm, a, ~gâie a, ~are (Pl: țigări, țigare), ~ară (Pl: țigare) sf, a, țigar sm, ~gără sf, a, ~gâră (Pl: țigâre), țighire^[1] (Pl: țighire), cig~^[2] (Pl: cigăi), cigare^[3] a / Pl: țigăi / E: nct] 1 sf Rasă de oi cu lână scurtă, creață, moale și fină. 2-3 sf, a (Oaie) cu lână scurtă, creață, moale și fină. 4 a (D. lână) Care este obținut de la oaie țigaie (3). 5 sf (Reg) Lână obținută de la oaia țigaie (3). 6 sf (Îvr) Lână de calitate inferioară. 7 sf Stofă fabricată din lână țigaie (4). 8 a Care este făcut din lână țigaie (4). 9-10 sm (Reg; îf țigai, țigar, țigău) Berbece (sau miel) de rasă țigaie (1).

țigară² sf, a vz țigaie

țigare² sf, a vz țigaie

țigără¹ sf, a vz țigaie

țigâie a vz țigaie

țigâră sf vz țigaie

țighiră^[1] a vz țigaie

ȚIGAIE, țigăi, adj. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lînă) Scurtă și creață, cu firul moale, fin și mătăsos; (despre oi) care are astfel de lînă. Turma sa de oi trece peste o mie de capete, parte merinoase, parte țigăi și parte țurcance. I. IONESCU, D. 352. Urcă și coboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi. TEODORESCU, P. P. 435. Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. ◊ (Substantivat) Majurul răspunde cu capul de fiecare țigaie. CAMILAR, N. I 451. Cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. ♦ (Substantivat) Rasă de oi cu lînă moale și fină.

ȚIGAIE¹ ~ăi f. 1) Rasă de oi autohtonă cu lâna scurtă, moale și creață. 2) Oaie care face parte din această rasă. /Orig. nec.

ȚIGAIE² ~ăi adj. (despre oi) Care are lână scurtă, moale și creață. ◊ Lână ~ lână cu firul scurt și creț. /Orig. nec.

țigaie f. oaie cu lâna moale, mătăsoasă și creață: sunt țigăi negre, albe, roșii. [Cf. nemț. Ziege, capră].

țigáĭ și țigăŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. țigaĭ, ca laĭ, lăŭ (cp. cu germ ziege, capră, și cu rom. țiclăŭ). Se zice despre un fel de oĭ cu lîna maĭ mică, bătută și mătăsoasă, de calitatea cea maĭ bună: berbec țigaĭ (saŭ țigăŭ), oaĭe țigaĭe. De oaĭe țigaĭe: lînă țigaĭe. Făcut din asemenea lînă: postav țigaĭ (Acad. la bîrsan). V. țurcan.

țigăŭ, V. țigaĭ.

tigaie s. f., art. tigaia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi, art. tigăile (desp. -gă-i-)

tigaie s. f., art. tigaia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi, art. tigăile

tigaie s. f., art. tigaia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi

tigaie

tigaie, -gaia a., -găi pl.

țigaie² s. f., g.-d. art. țigăii; pl. țigăi

țigaie¹ adj. f. (oaie ~), pl. țigăi

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigaie

tigaie (tigăi), s. f. – 1. Vas de bucătărie pentru prăjit, cratiță. – 2. Căldare, tingire, lagăr. – 3. Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. – Var. înv. tigan. Mr. tigane, megl. tigana. Mgr. τιγάνι (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 706; Tiktin; Vasmer, Gr., 142), cf. cuman. tegana (Kuun 124), sl. tiganŭ, bg., sb., cr. tigan, rus. tagan. – Der. tigăiță, s. f. (tigaie mică; casoletă).

țigău (-aie), s. f. – Varietate de oi cunoscută prin finețea lînii. Origine incertă. Se pare că trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curînd decît a lînii sale; în așa fel ca să ne gîndim la o deformare a lui țiglău; dar explicația semantică ne scapă. Der. propusă de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare și mai îndoielnică. Țîgîi, s. m. (insectă, Hylobius abietus) pare să confirme prima ipoteză.

TIGAIE s. v. broască, cratiță, teică.

TIGAIE s. 1. (reg.) rânel, (Ban., Transilv. și Olt.) raină. (~ pentru prăjitul unor alimente.) 2. tigăiță. (~ pentru praful de pușcă.) 3. (TEHN.) broască. (~ la scrânciob.)

tigaie s. v. BROASCĂ. CRATIȚĂ. TEICĂ.

TIGAIE s. 1. (reg.) rînel, (Ban., Transilv. și Olt.) raină. (~ pentru prăjitul unor alimente.) 2. tigăiță. (~ pentru praful de pușcă.) 3. (TEHN.) broască. (~ la scrînciob.)