ticnit, ~ă a vz tihnit

ticnít, V. tihnit.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti.

ticni v vz tihni

tigni² v vz tihni

tihni vi [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ticni, (reg) tigni, timni, tini / Pzi: 3 ~nește / E: vsl тихнѫти] (Cu pronumele subiect logic în dativ) 1 A avea mulțumire de pe urma unui lucru. 2 A se bucura în liniște de ceva. 3 A-i cădea bine ceva Si: a prii, (reg) a tiposi (5).

tihnit, ~ă [At: (a. 1691) GCR î, 292/6 / V: (îvp) ticn~ / Pl: ~iți, ~e / E: tihni] 1-2 a, av (Care este) liniștit Si: calm, pașnic. 3 a Mulțumit. 4 a Plăcut. 5 a (Înv; îlav) Pe ~e În liniște. 6 a (Înv; îal) Pe îndelete.

timni v vz tihni

tini v vz tihni

țăcnit, ~ă a vz țicnit²

țicni [At: ANTIPA, P. 299 / V: țigni / Pzi: ~nesc / E: țic¹] 1 vt (Pop) A lovi ușor un obiect (producând zgomot sau fisurându-l) Si: (reg) a țocni (1). 2 vt (Reg) A ciocni (pahare) în semn de urare. 3 vi (Îvr; d. arme de foc) A produce un rateu. 4 vi (Îvr; d. artere) A plesni. 5 vi (Reg; d. animale) A muri. 6 vr (Fam; fig) A-și pierde puterea de judecată Si: a se scrânti, a se sminti, (fam) a se țăcăni (11). 7 vt (Reg) A găsi pe cineva din întâmplare. 8-9 vi, vtf (Reg; d. pluta undiței sau d. undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală. 10 vi (Reg; d. oameni) A se mișca din loc Si: a se clinti (2), a se urni.

țicnit², ~ă a [At: BARCIANU / V: țign~, țăc~ / Pl: ~iți, ~e / E: țicni] 1 (Rar; d. obiecte) Plesnit². 2 (Reg; determinat prin „la piept”) Atins de tuberculoză. 3 (Fam; d. persoane; uneori determinat prin „de cap” sau „la cap”) Care și-a pierdut puterea de judecată Si: scrântit, smintit², (fam) țăcănit² (5), nebun. 4 (Reg; d. persoane) Care s-a îmbătat puțin.

țicnit¹ sn [At: SCRIBAN, D. 1364 / Pl: ? / E: țicni] 1-8 Țicnire (1-8). 9 (Îlav; la jocuri cu bile) Pe ~e (sau pe ~ele) (Care se face) prin ciocnire (cu zgomot).

țigni v vz țicni

țignit, ~ă a vz țicnit² corectat(ă)

ȚICNIT, ❍ȚÎCNIT adj. F Cam smintit, căruia-i lipsește o doagă: ești tu nițel cam țicnit, adică ce nițel? ești bine de tot, de mult ți-ai pierdut sărita (CAR.); se credea că Pană Trăsnea e cam țîcnit (BR.-VN.).

❍ȚÎCNIT 👉 ȚICNIT.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.

TIGNI vb. IV v. tihni.

TIGNIT, -Ă adj. v. tihnit.

TIHNI, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigni (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticni vb. IV.

TIHNIT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Și în forma ticnit) Liniștit, netulburat; lin, pașnic. Era o zi tihnită și leneșă de sărbătoare: sălbătăciuni aripate zburau puține și cu grabă prin văzduh. SADOVEANU, N. P. 205. Au început din nou viața tihnită de mai înainte. STĂNOIU, C. I. 70. Mă hotărîi să dorm și eu în fundul ticnit al vizuinii mele. HOGAȘ, M. N. 179. Cine n-a simțit... nespusa fericire de a visa deștept ceasuri întregi în dulcea și tihnita-i singurătate! VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (Adverbial) Vorbesc tihnit; spun polojănii de pe cînd umblau ei pribegi, fugari de oaste. MIRONESCU, S. A. 53. Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șadă. MACEDONSKI, O. I 49. ♦ (Despre persoane) Calm, potolit. Filip, greoi și tihnit, se scormoni, tuși, dădu din cap. REBREANU, R. I 234. Acest băiat tihnit și atît de gînditor... avea ceva de artist cu figura lui palidă, cu zîmbetul lui trist. VLAHUȚĂ, O. A. 111. – Variante: tignit, -ă (MARIAN, NU. 683, POPESCU, B. III 119), ticnit, -ă adj.

ȚICNI, țicnesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se sminti, a-și pierde mintea. 2. Tranz. A clinti, a mișca din loc; a ciocni, a plesni.

ȚICNIT, -Ă, țicniți, -te, adj. (Familiar) 1. Smintit, zăpăcit, trăsnit, nebun. Am rămas cu gura căscată... Ce dracu e cu Miai? E țicnit? PREDA, Î. 105. Numai pacat de băiet, că parcă-i oleacă cam țicnit. MIRONESCU, S. A. 140. Ești tu nițel cam țicnit... adică, ce nițel? ești bine de tot; de mult ți-ai pierdut sărita. CARAGIALE, O. I 257. 2. (Despre obiecte) Plesnit, crăpat, ciocnit.

A TIHNI pers. 3 ~ește intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /<sl. tihnonti

TIHNIT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care este liniștit; netulburat de nimic. ◊ A vorbi ~ a vorbi cu voce domoală. Viață ~tă viață lipsită de griji. /v. a tihni

A SE ȚICNI mă ~esc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti

ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.

tihnì v. 1. a avea tihnă; 2. a-i prii. [Slav. TIHNÕTI, a odihni (de unde și varianta Mold. ticnì].

tihnit a. lin, neturburat: o vieață tihnită.

țicnì v. 1. a plesni; 2. a crăpa (de dobitoace). [Cf. serb. ȚIKNUTI, a plesni].

țicnit a. fam. cui îi lipsește o doagă: e cam țicnit.

ticnésc, V. tihnesc.

tígnă, -neálă, -nésc, V. tihn-.

tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.).

tihnít, -ă adj. Liniștit și mulțămit: vĭață tihnită. – Și ticnit (Mold.) și tignit (Trans.).

țicnésc v. tr. (sîrb. ciknuti, a țipa, ciki, zoriĭ zileĭ. Cp. și cu teknuti, a atinge, a emoționa). Cĭocnesc și crăp puțin: a țicni un pahar. Cĭocnesc lucrurĭ micĭ: băĭețiĭ se jucaŭ la bile (goage de ciment) pe țicnite(le).

țicnít, -ă adj. Crăpat puțin: un pahar țicnit. Fig. Picnit de boală, atins puțin, nu întreg: țicnit la cap (saŭ numaĭ: țicnit), cam nebun. Țicnit la piept, cu început de oftică. – Pe la Abrud țîgnit, rănit puțin de șa. V. săgnit, săgnesc.

tihni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnește, 3 pl. tihnesc, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 să tihnească

țicni (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țicnesc, 3 sg. se țicnește, imperf. 1 sg. mă țicneam; conj. prez. 1 sg. să mă țicnesc, 3 să se țicnească; imper. 2 sg. afirm. țicnește-te; ger. țicnindu-mă

tihni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnește, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 să tihnească

!țicni (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se țicnește, imperf. 3 sg. se țicnea; conj. prez. 3 să se țicnească

tihni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnesc, 3 sg. tihnește, imperf. 3 sg. tihnea; conj. prez. 3 sg. și pl. tihnească

țicni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țicnesc, imperf. 3 sg. țicnea; conj. prez. 3 sg. și pl. țicnească

țicnit

(îmi) tihnește.

țicnit.

tihni (-nesc, -it), vb. – 1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. – 2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s. f. (pace, liniște); netihnă, s. f. (neliniște).

țicni (-nesc, -it), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.

țicni, țicnesc v. r. a se sminti, a înnebuni

țicnit, -ă, țicniți, -te adj. smintit, nebun

TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)

TIHNIT adj. 1. v. liniștit. 2. v. comod. 3. v. cumpătat. 4. v. calm. 5. liniștit, patriarhal. (Un oraș ~.)

ȚICNI vb. v. înnebuni.

ȚICNIT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. smintit.

TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)

TIHNIT adj. 1. calm, lin, liniștit, netulburat, (fig.) senin, (înv. fig.) seninos. (Viață ~.) 2. comod, liniștit, ușor. (Duce un trai ~.) 3. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, potolit. (A avut o tinerețe ~.) 4. calm, domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, potolit, (înv.) păciuit, (fig.) destins, dulce. (O atmosferă ~.) 5. liniștit, patriarhal. (Un oraș ~.)

ȚICNI vb. (MED.) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

ȚICNIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

tihní, (tigni, ticni), v.i. A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, DEX, MDA).

tihnít, -ă, tihniți, -te, adj. Lipsit de griji. – Din tihni.

tihni, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ „liniștit, blând” (Scriban).

tihni, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi 1925: 326). – Sl. tichnati „a fi odihnit”, contaminat cu tikniti „a se simți bine” (Cihac cf. DER).