TICĂIT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi¹.

ticăit¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: ticăi¹] 1 Sunet ritmic, caracteristic emis în timpul funcționării ceasornicului Si: (pfm) tăcăit (2), tâcâială (1), (îvr) tăcăitură (2), tâcâire (1). 2 Palpitație a inimii Si: zvâcnire, (pfm) tăcăit (3), tâcâială (2), tâcâit, (reg) ticăitură (2), (îvr) tăcăitură (3), tâcâire (2).

ticăit², ~ă [At: MOXA, 393/8 / Pl: ~iți, ~e / E: ticăi²] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) care lucrează încet și fără spor Si: (reg) mocăit, mocoșit, ticală (3). 3-4 smf, a (Persoană) care reacționează cu întârziere Si: bleg, (reg) ticală (4). 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) care nu este în stare să facă ceva Si: nevrednic, (îrg) ticălos (8-9). 7-8 smf, a Ticălos (1-2). 9 a (D. viață, modul de trai) Plin de supărări, de amărăciuni Si: amărât. 10 a (D. oameni și manifestările lor) Mizerabil. 11 a (D. oameni și manifestările lor) Care exprimă răutate, josnicie Si: (îrg) ticălos (13). 12 a Zgârcit.

TICĂIT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi¹.

TICĂIT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; zvîcnire, palpitare a inimii. Și-a ascultat fără voie ticăitul spornic al inimii. GALAN, Z. R. 230. Bătaia ceasornicului. Atunci vedea pentru întîia oară un ceasornic. Îi ascultă ticăitul. ARDELEANU, D. 56.

TICĂIT², -Ă, ticăiți, -te, adj. 1. Care lucrează încet (și fără spor); mocăit. Sculîndu-se, Mihu era mai ursuz decît totdeauna și se mișca ticăit și fără nici o treabă prin casă. SLAVICI, N. I 106. Am văzut destui bărbați mult mai ticăiți... decît cea mai bicisnică femeie. CREANGĂ, P. 141. 2. (Învechit și popular) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. Se puse pe gînduri și cugetă la această ticăită de lume. ISPIRESCU, U. 21. Să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, cînd te vor vedea înfrînt și ticăit! ODOBESCU, S. I 67. Căutară să ajute pe ticăiții lor frați. BĂLCESCU, O. II 126. ◊ (Substantivat) Cum îmi prăpădiși floarea împărăției mele, ticăitule și becisnicule? ISPIRESCU, M. V. 31. Ticăita, vai de ea, Șade într-un vîrf de nuia, Nu se teme c-o cădea (Aluna). GOROVEI, C. 11.

TICĂIT ~uri n. Zgomot ritmic produs de un obiect care ticăie (ceasornic, inimă etc.). /v. a ticăi

TICĂIT adj. (Ban.) Mocăit, mocoșit. Tikĕit. AC, 374. Etimologie: ticăi. Vezi și ticală, ticăi.

ticăit n. fapta de a ticăi: ticăitul inimei. [V. ticăi].

ticăit n. mizer, nenorocit: ticăitul Domn BĂLC. această ticăită de lume Isp. [Participiu dintr’un verb ticăi, de origină necunoscută].

ticăít, -ă adj. Vechĭ. Azĭ vest. Nenorocit: se văĭcărea în sine ticăita de ștucă (VR. 1913, 7-8, 51). Păcătos. Est. Mocoșit, mocăit, încet și prost la lucru.

TICĂI², ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

ticăci v vz ticăi²

ticăi² [At: CORESI, EV. 245 / V: (înv) ~ăci, (reg) ~ăli / Pzi: ~esc / E: ns cf ticală] 1 vi (Reg) A lucra încet, fără spor Si: (reg) a se mocăi, a se mocoși. 2-3 vir (Îrg) A suferi.

ticăi¹ vi [At: DDRF / Pzi: 3 ~ește, ~e / E: tic¹ + -ăi] 1 (D. ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic în timpul funcționării Si: (pfm) a tăcăi (2), a tâcâi (1). 2 (D. inimă) A bate tare (din cauza unei emoții puternice) Si: a palpita, a zvâcni, (pfm) a tăcăi (3), a tâcăi (2), (reg) a tăcâti.

ticăli v vz ticăi²

TICĂI², ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.

TICĂI², ticăiesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A lucra încet și fără mult spor, a se mocăi. 2. (Învechit și popular) A se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Începu a-și frînge mîinile de durere și a se ticăi, de-i plîngeai de milă. ISPIRESCU, M. V. 31.

TICĂI¹, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîi (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.

TÎCÎI vb. IV v. ticăi¹.

A SE TICĂI mă ~iesc intranz. rar A lucra prea încet și cu multă migală; a se mocăi; a se moșmoni; a se mocoși. /Orig. nec.

A TICĂI ~iesc intranz. 1) (despre ceasornice) A produce un sunet ritmic caracteristic; a face „tic-tac”. 2) (despre inimă) A bate în ritm accelerat și cu putere din cauza unor emoții sau a unui efort; a zvâcni; a palpita. /tic + suf. ~ăi

TICĂCI vb. v. ticăi.

TICĂI vb. 1. (Ban.) A lucra încet, fără spor. Tikeiĕsk. Frustra laboro. AC, 374. 2. (Mold.) A suferi. Cf. DOSOFTEI, VS. Variante: ticăci (DOSOFTEI, VS). Etimologie necunoscută. Cf. ticală. Vezi și ticală, ticăit.

ticăì v. a face tic-tac, a palpita: inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].

tícăĭ v. intr. V. tîcîĭ.

ticăĭésc v. intr. (cp. cu chitcăĭesc și cu vsl. tykati, a împunge, a împinge). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet și prost. V. refl. Nu te maĭ ticăi atîta! Munt. Mă văĭet.

tîcîĭ, a -í v. intr. (d. tîc-tîc). Fam. Fac tîc-tîc: a-țĭ tîcîi inima de frică. – Și tícăĭ (Dolj): le ticăĭa la toțĭ inimile (Doina 2-3, 39). V. bîcîĭ.

!ticăit¹ (mocăit) adj. m., s. m., pl. ticăiți; adj. f., s. f. ticăită, pl. ticăite

ticăit² (tic-tac) s. n., pl. ticăituri

ticăit² (tic-tac) s. n., pl. ticăituri

ticăit¹ (mocăit) adj. m., pl. ticăiți; f. ticăită, pl. ticăite

ticăit (tic-tac) s. n., pl. ticăituri

ticăit (mocăit) adj. m., pl. ticăiți; f. sg. ticăită, pl. ticăite

ticăi² (a ~) (a se mocăi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, 3 sg. ticăiește, imperf. 1 ticăiam; conj. prez. 1 sg. să ticăiesc, 3 să ticăiască

ticăi¹ (a ~) (a face tic-tac) vb., ind. prez. 3 ticăie, imperf. 3 pl. ticăiau; conj. prez. 3 să ticăie

ticăi¹ (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 ticăie, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 să ticăie

ticăi² (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 să ticăiască

ticăi (a se mocăi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiesc, imperf. 3 sg. ticăia; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăiască

ticăi (a face tic-tac) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ticăie, imperf. 3 sg. ticăia

ticăi (ind. prez. 3 sg. și pl. ticăie)

ticăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

TICĂIT adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

TICĂIT adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.

TICĂIT s. 1. v. tic-tac. 2. v. palpitație.

TICĂIT adj. v. mocăit.

TICĂIT s. 1. tictac, tîcîială. (~ al ceasului.) 2. bătaie, palpitare, palpitație, pulsație, tresărire, zbatere, zvîcneală, zvîcnet, zvîcnire, zvîcnit, zvîcnitură, (rar) tresăritură, (înv.) palpit, răsăritură, săltare. (~ al inimii.)

TICĂIT adj. mocăit, mocoșit, moșmondit, (Mold.) chițcăit. (Prea e ~!)

ticăit adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

ticăit adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

TÂCÂI vb. v. ticăi.

TICĂI vb. 1. a tăcăi, a tâcâi. (Ceasul ~.) 2. v. palpita.

TICĂI vb. v. mocăi.

TICĂI vb. v. chinui, frământa, suferi, zbate, zbuciuma, zvârcoli.

TICĂI vb. 1. a tăcăi, a tîcîi. (Ceasul ~.) 2. a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a tresări, a se zbate, a zvîcni, (rar) a zvîcîi, (reg.) a bîcîi, a tîcîti. (Inima ~ cu putere.)

TICĂI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Toată ziua ~ la...)

ticăi vb. v. CHINUI. FRĂMÎNTA. SUFERI. ZBATE. ZBUCIUMA. ZVÎRCOLI.