TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e, adj. Privitor la un testament, care este prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. – Din fr. testamentaire, lat. testamentarius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TESTAMENTÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de testamente; propriu testamentelor. 2) Care este prevăzut de testament. Moștenitor ~. Executor ~. /<fr. testamentaire, lat. testamentarius
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TESTAMENTÁR, -Ă adj. Referitor la un testament; stabilit printr-un testament. [Cf. lat. testamentarius, fr. testamentaire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TESTAMENTÁR, -Ă adj. referitor la un testament; stabilit printr-un testament. (< fr. testamentaire, lat. testamentarius)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TESTAMENTÁR adj. (JUR.) (înv.) dietar. (Clauză ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

testamentár adj. m., pl. testamentári; f. sg. testamentáră, pl. testamentáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink