13 definiții pentru teocrație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEOCRAȚIE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice și Americii precolumbiene, în care șeful statului, fiind și șeful Bisericii, avea întreaga putere, considerată de origine divină, iar preoțimea deținea și puterea laică; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.

teocrație sf [At: SĂULESCU, HR. I, 183/4 / P: te-o~ / S și: (înv) the~ / Pl: ~ii / E: fr théocratie] 1 Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată de origine divină, este exercitată de cler. 2 Stat cu forma de guvernământ teocrație (12).

TEOCRAȚIE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de preoți; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.

TEOCRAȚIE, teocrații, s. f. Formă de guvernămînt, în care autoritatea este considerată ca emanînd de la dumnezeu și este exercitată de preoți; p. ext. stat cu o astfel de formă de guvernămînt. Văzînd că sceptrul îți tremură în mînă, Că e teocrația o fantasmă bătrînă... ai înțeles Că trebuie un rege, un scut, – și m-ai ales. MACEDONSKI, O. II 202.

TEOCRAȚIE s.f. Formă de guvernămînt în care autoritatea, fiind considerată ca emanînd de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernămînt. [Gen. -iei. / < fr. théocratie, cf. gr. theokratia < theos – zeu, kratos – putere].

TEOCRAȚIE s. f. formă de guvernământ în care autoritatea, considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat cu o astfel de formă. (< fr. théocratie)

TEOCRAȚIE ~i f. înv. 1) Formă de guvernământ în care puterea religioasă și laică era exercitată de cler. 2) Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [G.-D. teocrației; Sil. te-o-cra-] /<fr. théocratie

teocrație f. formă de guvern în care capii Statului comandă în numele divinității: guvernul judecătorilor, la vechii Evrei, era o teocrație.

*teocrațíe f. (vgr. theokratia, d. théos, Dumnezeŭ, și krátos, putere). Formă de guvern în care suveranu saŭ miniștriĭ îs considerațĭ că conduc după voința luĭ Dumnezeŭ (ca la vechiĭ Jidanĭ).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

teocrație (desp. te-o-cra-) adj. m., art. teocrația, g.-d. art. teocrației; pl. teocrații, art. teocrațiile (desp. -ți-i-)

teocrație (te-o-cra-) adj. m., art. teocrația, g.-d. art. teocrației; pl. teocrații, art. teocrațiile

teocrație s. f. (sil. te-o-cra-), art. teocrația, g.-d. art. teocrației; pl. teocrații, art. teocrațiile

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-.~botanologie (v. botano-, v. -logie1), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.

Intrare: teocrație
teocrație substantiv feminin
  • silabație: te-o-cra- info
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teocrație
  • teocrația
plural
  • teocrații
  • teocrațiile
genitiv-dativ singular
  • teocrații
  • teocrației
plural
  • teocrații
  • teocrațiilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

teocrație, teocrațiisubstantiv feminin

  • 1. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice și Americii precolumbiene, în care șeful statului, fiind și șeful Bisericii, avea întreaga putere, considerată de origine divină, iar preoțimea deținea și puterea laică; stat cu o astfel de formă de guvernământ. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Văzînd că sceptrul îți tremură în mînă, Că e teocrația o fantasmă bătrînă... ai înțeles Că trebuie un rege, un scut, – și m-ai ales. MACEDONSKI, O. II 202. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.