13 definiții pentru teocrație
din care- explicative (9)
- morfologice (3)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TEOCRAȚIE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice și Americii precolumbiene, în care șeful statului, fiind și șeful Bisericii, avea întreaga putere, considerată de origine divină, iar preoțimea deținea și puterea laică; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.
teocrație sf [At: SĂULESCU, HR. I, 183/4 / P: te-o~ / S și: (înv) the~ / Pl: ~ii / E: fr théocratie] 1 Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată de origine divină, este exercitată de cler. 2 Stat cu forma de guvernământ teocrație (12).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TEOCRAȚIE, teocrații, s. f. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice, în care autoritatea, considerată ca emanând de la divinitate, este exercitată de preoți; stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Pr.: te-o-] – Din fr. théocratie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TEOCRAȚIE, teocrații, s. f. Formă de guvernămînt, în care autoritatea este considerată ca emanînd de la dumnezeu și este exercitată de preoți; p. ext. stat cu o astfel de formă de guvernămînt. Văzînd că sceptrul îți tremură în mînă, Că e teocrația o fantasmă bătrînă... ai înțeles Că trebuie un rege, un scut, – și m-ai ales. MACEDONSKI, O. II 202.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TEOCRAȚIE s.f. Formă de guvernămînt în care autoritatea, fiind considerată ca emanînd de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernămînt. [Gen. -iei. / < fr. théocratie, cf. gr. theokratia < theos – zeu, kratos – putere].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TEOCRAȚIE s. f. formă de guvernământ în care autoritatea, considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat cu o astfel de formă. (< fr. théocratie)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
TEOCRAȚIE ~i f. înv. 1) Formă de guvernământ în care puterea religioasă și laică era exercitată de cler. 2) Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [G.-D. teocrației; Sil. te-o-cra-] /<fr. théocratie
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
teocrație f. formă de guvern în care capii Statului comandă în numele divinității: guvernul judecătorilor, la vechii Evrei, era o teocrație.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*teocrațíe f. (vgr. theokratia, d. théos, Dumnezeŭ, și krátos, putere). Formă de guvern în care suveranu saŭ miniștriĭ îs considerațĭ că conduc după voința luĭ Dumnezeŭ (ca la vechiĭ Jidanĭ).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
teocrație (desp. te-o-cra-) adj. m., art. teocrația, g.-d. art. teocrației; pl. teocrații, art. teocrațiile (desp. -ți-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
teocrație (te-o-cra-) adj. m., art. teocrația, g.-d. art. teocrației; pl. teocrații, art. teocrațiile
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
teocrație s. f. (sil. te-o-cra-), art. teocrația, g.-d. art. teocrației; pl. teocrații, art. teocrațiile
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie1), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
- silabație: te-o-cra-
substantiv feminin (F134) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
teocrație, teocrațiisubstantiv feminin
- 1. Formă de guvernământ caracteristică lumii antice și Americii precolumbiene, în care șeful statului, fiind și șeful Bisericii, avea întreaga putere, considerată de origine divină, iar preoțimea deținea și puterea laică; stat cu o astfel de formă de guvernământ. DEX '09 DLRLC DN
- Văzînd că sceptrul îți tremură în mînă, Că e teocrația o fantasmă bătrînă... ai înțeles Că trebuie un rege, un scut, – și m-ai ales. MACEDONSKI, O. II 202. DLRLC
-
etimologie:
- théocratie DEX '09 DEX '98 DN