TEHNÉȚIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Pron. -țiu, var. technețiu s.n. / < fr. technétium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink