TECHNÉȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technétium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

technéțiu [ch pron. h, țiu pron. țiu] s. n.; simb. Tc
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TECHNÉȚIU n. Element radioactiv, obținut inițial pe cale artificială, iar mai târziu din deșeurile industriei atomice. [Sil. tech-ne-țiu] /<fr. technétium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TECHNÉȚIU s.n. v. tehnețiu.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TECHNÉȚIU s. n. elemente radioactiv sintetic, cu densitate mare, greu fuzibil, asemănător cu reniul. (< fr. technétium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

technețíu s. n. [ch pron. h; -țiu pron. -țiu], simb. Tc
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink