TAVÁN, tavane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [Pl. și: tavanuri] – Din tc. tavan.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TAVÁN ~e n. 1) Suprafață plată care formează partea de sus a unei încăperi; pod; plafon. ◊ A sta cu ochii în ~ a sta fără treabă; a trândăvi. 2) tehn. Partea superioară a unei excavații miniere subterane. /<turc. tavan
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TAVÁN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. – Tc. tavan.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
pan111
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TAVÁN s. (CONSTR.) plafon, (astăzi rar) pod, (înv. și reg.) podele (pl.), sufit, (Mold.) bagdadie, (Transilv. și Ban.) cerine. (~ al unei camere.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
taván (-ne), s. n. – Plafon, pod. – Var. pl. tavanuri. Mr. tăvane, megl. tavan. Tc. tavan (Roesler 603; Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2052), cf. ngr. τάβανι, alb., bg., sb. tavan. – Der. tăvăni, vb. (a face tavanul unei încăperi).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
taván s. n., pl. taváne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink