TAVÁ s. f. v. tavă.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TAVÁ s. f. v. tavă.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
pan111
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tavá adv. – Prin tăvălire, mușcînd pămîntul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, ca dura, tumba și legată de rădăcina expresivă tăb- „obiect rotund”, cf. tăbueț, tăbîltoc. – Der. tăvăli, vb. (a răsturna, a răsuci, a da de-a dura, a rostogoli în ceva; a scălda, a unge; a murdări, a păta, a mînji; a strica; a uza; a pisa, a mototoli, a-și bate joc), cu suf. expresiv -li, cf. mr. antăvălescu, antăvălire, megl. (an)tăvălés, (an)tăvăliri (după Cihac, II, 243 și Tiktin, din sl. valiti „a învîrti”, cu un pref. tă- greu de explicat, cf. tămînda, tămînji; după Candrea, din sb. tavoljiti „a trăi greu”); tăval (în expresia de-a tăvalul, prin răsturnare, de-a rostogolul); tăvală, s. f. (tăvălug, cilindru care se învîrte); tăvăleală, s. f. (acțiunea de a se tăvăli; trîntă, bătaie; uzură, deteriorare, mai ales a hainelor); tăvălitură, s. f. (loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; urmă, dîră, călcătură); tăvălug (var. tăvăluc, tefelug, mr. tăvăluc), s. n. (sul, rolă, cilindru), cu suf. expresiv -ug(ă), cf. hălăciugă, măciucă, buturugă; tăvălugi (var. tăvăluci), vb. (a mărunți pămîntul cu tăvălugul; a strivi, a netezi); prăstăvăli, vb. (a răsturna); prăstăvala, adv. (Olt., de-a rostogolul). Tiva, adv. (Mold., repede, fuga, în goană), pare să fie var. a lui tava (după Scriban, din bg. otiva „s-a dus”). – Cf. și tărbăci, tearfă, vălătuc, tivi.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÁVĂ tăvi f. 1) Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tablă. 2) Vas din tablă cu fundul plat și cu marginile ridicate, folosit pentru a coace la cuptor diferite mâncăruri și produse de panificație (plăcinte, checuri, torturi etc.). [G.-D. tăvii] /<turc. tava
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] Tc. tava.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
pan111
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÁVĂ s. tipsie, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. (~ încărcată cu bunătăți.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
távă (-ắvi), s. f. – 1. Talger, tipsie, platou. – 2. Vas plat de metal pentru copt la cuptor prăjituri, mîncăruri etc. – Var. Mold. tavá, tăvá. Mr., megl. tavă. Tc. tava (Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2751), cf. ngr. νταβᾶς, alb. tavë, bg., sb. tavá.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
távă s. f., g.-d. art. tăvii; pl. tăvi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sânge la tavă expr. (vulg.) nimic important, fleacuri.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink