PĂPĂDIE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

PĂPĂDIE ~i f. Plantă erbacee cu frunze lungi, inegal crestate, dispuse în rozetă, cu flori galbene în vârful unor codițe lungi, subțiri, și cu fruct de forma unui glob pufos, folosită în scopuri medicinale. [G.-D. păpădiei] /<bulg. papadija

păpădie s. f., art. păpădia, g.-d. art. păpădiei; pl. păpădii, art. păpădiile

PĂPĂDIE s. (BOT.; Taraxacum officinale) (reg.) buhă, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea, mâță, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene (pl.), gălbinele-grase (pl.), gușa-găinii, ouăle-găinilor (pl.), papa-găinii, părăsita-găinilor, pui-de-gâscă.

PĂPĂDIE s. v. podbal.