TĂRÂM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.

tărâm sn [At: PR. DRAM. 172 / V: (înv) târ~, (reg) ~b / Pl: ~uri / E: pbl cumanul *tarïm „ogor” cf tc tarim „agricultură”] 1 (Pfm) Ținut. 2 (Pfm) Întindere de pământ Si: teren. 3 (Pfm; îlav) De când ~ul De când lumea. 4 (Înv; îe) A câștiga ~ A progresa puțin câte puțin într-o acțiune. 5 (Înv; îae) A câștiga teren. 6 (Îvr) Strat de pământ. 7 (În basme; șîs celălalt ~ sau alt~ sau ~ul de jos) Regiune îndepărtată (subpământeană), unde ființele și natura sunt cu totul deosebite de cele cunoscute pământenilor. 8 (Fam; fig) Domeniu de activitate.

tărâmb² sn vz tărâm

tăria v vz târî

târâm sn vz tărâm

târia v vz târî

târî [At: PSALT. 219 / V: (reg) tăria (P: ~ri-a), ~ria (P: ~ri-a; Pzi: târiu), (înv) tiri / Pzi: ~răsc / E: vsl трѣти, тьрѫ] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (C. i. un obiect) A mișca (cu greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos după sine Si: (îrg) a tăgârța, (pop) a târâi¹ (1). 3 vt (C. i. un om, un animal) A trage, silindu-l să meargă după sine Si: (pop) a târâi¹ (2), (reg) a trămăța (4). 4 vt (Pop; îe) A-și ~ viața (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate. 5 vt (Pop; îae; șîe a ~ barca pe uscat) A trăi greu. 6 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în noroi A dezonora pe cineva. 7 vt (Pfm; îae) A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică. 8 vt (Reg; îe) A ~ piciorul A șchiopăta. 9 vt (Mun; îe) A târât piciorul A face o faptă pe care o vor face și alții. 10 vt A târșâi (1) încălțămintea Si: (pop) a târâi¹ (3). 11 vt A lua cu sine Si: (pop) a târâi¹ (4). 12 vt A determina să meargă (cu sine) Si: (pop) a târâi¹ (5). 13 vt A îndemna pe cineva spre ceva (reprobabil) Si: (pop) a târâi¹ (6). 14 vr A înainta atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta Si: (pop) a târâi¹ (7), (reg) a se târșâi (2), (îvp) a se trage (68). 15 vr (D. anumite animale) A înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ Si: (pop) a târâi¹ (8), (înv) a se trage (66). 16 vr (Înv; pex; d. anumite animale) A se mișca. 17 vr (Înv; fig) A se înjosi. 18 vr (D. plante) A crește cu tulpina întinsă pe pământ Si: (pop) a târâi¹ (9). 19 vr (Fig) A-și schimba locul inutil (stricându-se, murdărindu-se) Si: (pop) a târâi¹ (10). 20 vr A merge încet, cu greu (abia mișcându-și picioarele) Si: (pop) a târâi¹ (11), (pop) a se trage (69). 21 vt (Cu subiectul „picioarele”) A purta cu greu Si: (pop) a târâi¹ (12). 22 vr (Fig; d. lichide) A curge încet Si: (pop) a târâi¹ (13). 23 vr (Îvp; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos, frecându-se de el Si: (pop) a târâi¹ (14), (pop) a se trage (70). 24 vt (Reg; c. i. iarba) A călca.

tiri⁵ v vz târî

TĂRÂM, tărâmuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.

TĂRÎM, tărîmuri, s. n. 1. Ținut, regiune, meleag; (în basme, determinat prin «celălalt») regiune depărtată, subpămînteană, populată de ființe mitice. Și-acum sîntem în marginea de sat Dintr-un tărîm necunoscut Și-apropiat. CAMIL PETRESCU, V. 23. Zaharia Duhu se întorcea de pe tărîmuri străine. C. PETRESCU, A. 393. Am răzbit în crucea lumii, pînă-n lumea neumblată Și deacolo, fără preget, pînă-n celălalt tărîm. EFTIMIU, Î. 36. Sînt un fecior de împărat de pe tărîmul celălalt. POPESCU, B. II 34. 2. (Rar) Întindere de pămînt, teren. Simte tărîmul pe care își pune picioarele căzînd și tîrîndu-l în adîncul apei. BOLINTINEANU, O. 455. În al treilea medalion, aceleași trei persoane... străbat în fuga mare un tărîm stufos și mlăștinos. ODOBESCU, S. III 74. 3. Sferă, domeniu, teren de activitate. Experiența Uniunii Sovietice... verifică o dată pentru totdeauna marea capacitate pe toate tărîmurile a femeii. SAHIA, U.R.S.S. 112. Și romînii noștri știu a lucra pe tărîmul dramatic. CARAGIALE, O. III 218.

TÎRÎ, tîrăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru cu greu dintr-un loc într-altul, trăgîndu-l pe jos după sine; a trage un om, un animal, silindu-l să meargă după sine. Boii noștri erau mărunți, bătrîni. Abia tîrau plugul. STANCU, D. 229. Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. AGÎRBICEANU, S. P. 68. Bistrița... curgînd mi se părea, în fantasmagoria dintre vis și aievea, că mă tîrăște, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale. HOGAȘ, M. N. 62. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște abia-abia. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Cu fruntea răzimată-n cer... Tîrăsc în urma mea trecutul. BENIUC, V. 54. Cele două partide tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. A tîrî barca pe uscat = a o duce greu; a trage mîța de coadă. A tîrî pe cineva în noroi = a) a terfeli onoarea cuiva; b) a îndemna pe cineva la o faptă josnică, a-l antrena pe un drum greșit. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mă tîrăște seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. II 102. ♦ A îndemna, a împinge (spre ceva), a antrena. Dușmancele m-au urît, Tot la rele m-au tîrît. TEODORESCU, P. P. 317. 2. Refl. A merge, a înainta atingînd pămîntul cu genunchii, cu coatele; (despre anumite animale) a înainta prin mișcări specifice ale trupului, lipit de pămînt. Chemată adesea peste noapte de bolnav, se tîra pe brînci pînă la patul lui ca să-l ajute. CĂLINESCU, E. 40. M-am tîrît pe brînci, pe fundul șanțului. GALACTION, O. I 108. S-a trîntit la pămînt și s-a tîrît de-a bușelea, în lanul de peste drum. POPA, V. 177. Se tîrăsc rîmele pe pămînt. ȘEZ. IV 120. ◊ Fig. Un nor galben de praf se tîra... ca o uriașă vită ascultătoare cu trupul de fum auriu. DUMITRIU, N. 223. Trei catarge se deosebesc bine; ca trei suliți înălțate parcă anume să spargă norii ce se tîrăsc așa de jos. BART, S. M. 18. Neguri dese-ncep să cadă Se tîrăsc în jos pe plai. TOPÎRCEANU, B. 24. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Cînd se apropie de casă, abia se mai tîra. DUMITRIU, N. 152. Florea s-a tîrît cu sacul lui cu linguri la mînăstire. PAS, Z. I 162. Printr-o sforțare de voință se tîrî pînă la fereastră. BART, E. 249. Unchiul îl cheamă în odaie; nepotul ascultă, d-abia tîrîndu-se pe picioare. CARAGIALE, P. 48. ◊ Fig. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate, deși nu m-am tîrît prin judecăți de cînd sînt. CREANGĂ, A. 145. 3. Refl. (Despre obiecte care atîrnă) A atinge pămîntul cu capătul de jos, a se freca de pămînt.

TĂRÂM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut. ◊ Celălalt (sau alt) ~ ținut fantastic subpământean, locuit de ființe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

A TÂRÎ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ◊ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ◊ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

tărâm n. 1. în basme, regiune subpământeană (locuită de zine, smei, păsări măestre) în care Făt-frumos intră printr’o peșteră sau printr’un puț spre a scăpa pe domnițele răpite de smei ori a prinde pe furul merelor de aur (tărâmul celălalt se mai numește și lumea neagră, adică întunecoasă, în opozițiune cu lumea albă, adică luminoasă, cea locuită de oameni): Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt ISP.; 2. coprins, hotar, moșie: om după alte tărâmuri ISP.; 3. teren. [Turc. TARYM, locuință; sensul 3 sub influența fr. terrain].

târî v. 1. a trage pe pământ, pe jos: a târî în robie; 2. a trage, a mișca cu anevoie: a-și târî picioarele; fig. a-și târî zilele, a duce o existență penibilă; 3. a păși cu greu: abia se târăște; 4. a se trage pe pântece ca șerpii; 5. fig. a se înjosi peste măsură înaintea celor mari. [Slav. TRĬETI, a freca, a călca].

tărîm n., pl. urĭ (turc. tarym, locuință). 1. Regiune, pămînt, lume: om de pe alte tărîmurĭ. Tărîmu cel-lalt, lumea cea-laltă, lumea morților. 2. (după fr. terrain). Teren.

tirésc v. tr. (vsl. tirati, a freca, trĭeti, a freca, a treĭera; lat. térere. E rudă cu tîrlie și tîrnîĭ. V. tîrăsc, zătărăsc și treĭer). Vechĭ. Zdrobesc, sfărîm. – Și tîrăsc și întîrăsc, a -î.

tîrăsc, a -î (vest) și tîrîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.

tărâm s. n., pl. tărâmuri

târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, 3 sg. târăște, imperf. 1 târam; conj. prez. 1 sg. să târăsc, 3 să târască

tărâm s. n., pl. tărâmuri

târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa, perf. s. 3 sg. târî, 3 pl. târâră; conj. prez. 3 să târască; ger. târând; part. târât

tărâm s. n., pl. tărâmuri

târî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa; conj. prez. 3 sg. și pl. târască

tîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tîrăsc, imperf. tîra, conj. tîrască)

tărâm, -muri.

târăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -râi 1 aor.

TĂRÂM s. 1. v. loc. 2. v. domeniu.

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

TĂRÎM s. 1. loc, meleag, regiune, teritoriu, ținut, zonă. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 2. cadru, cerc, cîmp, domeniu, sector, sferă, zonă. (~ de preocupări.)

tîri vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

TÎRÎ vb. 1. a tîrîi, a tîrșîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se tîrșîi, (Mold.) a se tăbîrci. (Se ~ pînă la tranșee.) 3. (pop.) a mîna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

tărîm (-muri), s. m. – 1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepărtată, lumea cealaltă. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicația prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial și înv., datorită influenței fr. terrain.

tîrî (tîrăsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s. m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s. n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s. f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s. f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s. m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s. f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

a-și târî gazometrul expr. (iron. – d. femei) a avea picioare scurte.