târăi² v vz târâi¹

târâi¹ [At: DLR / V: (îrg) ~răi (Pzi: tărăi, ~esc) / Pzi: tărâi, (îrg) ~țesc) / E: târî + -i] 1-7 vt (Pop) A târî (2-3, 10-13, 21). 8-14 vr (Pop) A se târî (14-15, 18-20,23). 15 vt (Reg; îe) A ~ vorba A vorbi tărăgănat. 16 vt (Îvp; dep; îc) ~e-vătrai Ofițer din vechea armată sau poliție. 17 vt (Pop; îc) ~e-brâu Om care caută ceartă Si: arțăgos. 18 vt (Pop; îae) Om de nimic Si: golan, (pfm) pierde-vară, (reg) tărăblău. 19 vt (Pop; îae) Om sărac. 20 vt (Pop; îc) ~e-obială (sau obiele) Om nevoiaș. 21 vt (Pop; îae) Om zdrențăros. 22 vt (Pop; îae) Om buclucaș.

țărăi v vz țârâi

țârăi³ v vz țârâi²

țârăi² v vz țârâi¹

țârău sn [At: KLEIN, D. 442 / V: ți~ / Pl: ~raie / E: țâr² + -ău] (Reg) 1-2 Izvor (a cărui apă este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă) Si: șipot, țip² (1), țâr² (7), țuroi (1), țurțur¹ (17, 19).

țârâi¹ [At: MOLNAR, D. 300/25 / V: (reg) ~răi, țirăi, țirii, țărăi, ~rui / Pzi: țârăi, (rar) țârâiesc / E: țâr² + -âi] 1-2 vif (D. lichide sau materii în stare de pulbere) A cădea sau a face să curgă picătură cu picătură, bob cu bob, cu intermitențe (producând un zgomot caracteristic). Si: țurui (1). 3 viu A bura. 4 vi (D. vacă) A lăsa laptele la muls să curgă câte puțin. 5 vt A da drumul cu încetul, în cantități mici Si: a țurui (3). 6 vi A produce un zgomot caracteristic la scurgerea unui șiroi Si: a țurui (2). 7 vi A scoate puțin câte puțin din ceva. 8 vi (D. insecte și d. unele păsări; pan, rar, d. persoane) A scoate sunete caracteristice, repetate, scurte și ascuțite Si: a sfârâi, a țâțâi² (1), (reg) a țârțâi. 9 vi (Reg) A-i țiui cuiva urechea. 10 vi (D. sonerie) A zbârnâi. 11 vi (Rar; d. instrumente muzicale cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime Si: (reg) a țâțâi² (11). 12-13 vti (D. instrumentiști) A cânta făcând instrumentele să țârâie (11).

țârui v vz țârâi¹

țirăi v vz țârâi¹

țirău sn vz țârău

țirii v vz țârâi¹

ȚIRII 👉 ȚÎRÎl.

ȚÎRÎI² (-rîiu), ȚIRlI (-riiu, -riesc) vb. intr. 1 A cînta ca greierii, a scoate un sunet ascuțit, pițigăiat: se tîra binișor, să vază ce face lăcusta de țîrîie așa de tare (BR.-VN.); Țiriesc încet ca greieri, Printre negre, vechi zidiri (EMIN.); se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile (CAR.); despre glasul păsărilor: cînd țîrîesc vrăbiile, are să se strice vremea (ȘEZ.); hulubul țîrîe acolo în legea lui (VAS.); saltă dintr’o brazdă neagră o ciocîrlie care fîlfîe pe deasupra noastră și țîrîe ușurel (SAD.) ¶ 2 = ȚÎRLÎI: după ce bău paharul, începu să țîrîe încet din scripcă (SAD.) [onom.].

ȚÎRÎIT, ȚIRIIT sbst. Faptul de a țîrîi²: țîrîitul lăcustelor îi sfredelea urechile (S.-ALD.); despre păsări: prin adierile lui moi de răcoare, tresărea din cînd în cînd țîrîitul unei paseri (SAD.); pr. ext.: țîriitul clopoțelului de la o bicicletă militară (IRG.); despre sunetele ascuțite ale vioarei: de sus... venea o larmă nedeslușită în care se deosebea un țîrîit de strune (SAD.).

TÎRÎI, tîrîi, vb. IV. 1. Tranz. A tîrî (1). Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138. ◊ Fig. D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L. 12. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13. 2. Refl. A tîrî (2). Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. V. 215. Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210. ◊ Fig. Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64. 3. Refl. A se tîrî (3). Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187.

ȚÎRĂU, țîraie, s. n. (Regional) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor, șipot, pîrău mic.

ȚÎRÎI¹, pers. 3 țîrîie și țîrîiește, vb. IV. Intranz. 1. A cădea picătură cu picătură, a curge cîte puțin, cu intermitență (și producînd un zgomot caracteristic). Ploaia de toamnă țirîia subțire. SADOVEANU, O. I 385. Picăturile țîrîind în strașina hanului, după furtuna năprasnică de peste zi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ Fig. În încăpere lampa era trasă; O lumină somnoroasă, spălăcită, țîrîia, ca o negură tomnatecă, peste lucrurile adormite. DAN, U. 22. ♦ A lăsa să curgă apa de care este pătruns sau îmbibat, a se scurge de apă pe încetul (făcînd un zgomot caracteristic). Soarele bătea de către amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. ♦ Impers. A bura, a burnița. Afară țîrîia mărunt din pîcla fumurie. SADOVEANU, O. III 93. ♦ Tranz. A face să curgă puțin cîte puțin, a da drumul pe încetul, în cantități mici. Cînd văd că începe să fiarbă, țîrîie... făină din mînă. PAMFILE, I. C. 24. 2. (Despre insecte, mai ales despre greieri și cosași, și despre unele păsări) A scoate sunete repetate, caracteristice, scurte, ascuțite și tremurătoare. Prin ierburile foșnitoare țîrîiau cosașii. CAMILAR, N. I 107. Greierii țîrîie monoton în liniștea mare; îngînarea lor tristă pare că izvorăște din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I 284. Se putea auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, O. III 52. Cînd țîrîiesc vrăbiile, are să se strice vremea. ȘEZ. VI 62. ◊ (Prin analogie, rar, despre persoane) Care bomboană? Ce bomboană? țîrîi fetița. SADOVEANU, O. VIII 233. ◊ Fig. Și în cea dintîi clipă de revărsare a luminii, grija, care țîrîie la urechea plugarului ca un greier, îl scoală. GÎRLEANU, L. 37. Amintiri Țîrîiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri. EMINESCU, O. I 105. 3. (Despre sonerii) A suna, a zbîrnîi ușor, tremurat. 4. (Rar, despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adîncime; (despre muzicanți) a cînta în acest mod. Țîrîia nesigur cu arcușul pe strune. REBREANU, I. 21.

ȚÎRĂU, țîraie, s. n. (Reg.) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor, șipot, pîrîu mic. – Din țîr¹ (interjecție) + suf. -ău.

A SE TÂRÂI mă târâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti

A TÂRÂI târâi tranz. v. A TÂRÎ. ◊ A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti

A ȚÂRÂI¹ pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi

țărăì v. a picura. [V. țără].

țărăì v. a bâzăi ca greierii: fig. amintiri țărăesc încet ca greierii EM. [V. țăr!].

tîrăsc, a -î (vest) și tîrîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.

tîrîĭ, V. tîrăsc.

țîrăŭ n., pl. aĭe (d. a țîrîi). Bz. Șipot.

țîrîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ cîrîĭ, mîrîĭ, pîrîĭ. Bg. cirikam, cŭrkam, ciripesc; sîrb. cúriti, a picura. V. țîr 2, țîrlîĭ, țuruĭ și cĭuruĭ 2). Fac țîr: ploaĭa țîrîĭa din streșină, greĭeriĭ țîrîĭaŭ în ĭarbă, gardiștiĭ țîrîĭaŭ din „țignale”, soneria țîrîĭa mereŭ.

țîrîít, -ă adj. Cu tremurăturĭ, cu intermitențe: șuĭerătură țîrîită. Iron. Dat cîte puțin: mîncare țîrîită. Adv. Țîrîind: cînd tornĭ țîrîit, se face spumă. Cu țîrîita, cîte puțin: eŭ țĭ-am dat baniĭ grămadă, și tu mi-ĭ daĭ cu țîrîita.

târâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. târâi, 3 târâie, imperf. 1 târâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să târâi, 3 să târâie

țârău (reg.) s. n., art. țârăul; pl. țâraie

+țârâi² (a ~) (a cânta) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârâi, 3 țârâie, imperf. 1 țârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârâi, 3 să țârâie

țârâi¹ (a ~) (a bura; a cârpi; a face să curgă) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 pl. țârâiau; conj. prez. 3 sg. să țârâie

târâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâia; conj. prez. 3 să târâie

țârău (reg.) s. n., art. țârăul; pl. țâraie

!țârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 să țârâie

târâi vb., ind. și conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâia

țârău s. n., art. țârăul; pl. țâraie

țârâi (a picura, a țese) vb., ind. prez. 3 sg. țârâie/țârâiește, imperf. 3 sg. țârâia; conj. prez. 3 sg. și pl. țârâie/țârâiască

țîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. țîrîie)

țârâesc, -râe 3, -râiam 1 imp.

TÂRÂI vb. v. târî.

ȚÂRÂI vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a țâțâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.

TÎRÎI vb. a tîrî, a tîrșîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

ȚÎRÎI vb. 1. a picura, a țîrcîi. (Chiuveta ~.) 2. a bura, a burnița, a țîrcîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.) 3. (rar) a sfîrîi, a țîțîi. (Greierii ~.) 4. a suna, a zbîrnîi. (~ soneria, telefonul.)

târâí, târâiesc, (târăi), v.i. 1. A scârțâi. 2. A tremura: „Acela [strigoiu], când să duce di la ie, tăte feștilele, ușile, tăte tărăié(u), de gândești că s-ar face praf, daˈ nu spărje nimic” (Bilțiu, 2007: 290). – Cf. târî (DEX).

țârâí, țârâiesc, (țârăi), v.i. 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DEX) + suf. -âi (MDA).

țârâi, țârâiesc, vb. intranz. – 1. A curge slab, a picura. 2. A ploua mărunt. 3. A produce un zgomot strident. – Din țâr, creație expresivă ce imită țiuitul (DER).