TARĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se folosesc la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tara s. f.] – Din ngr. tára.

tară² sf [At: ENC. VET. 99 / Pl: ~re / E: fr tare] 1 Defect fizic. 2 Defect moral Si: cusur, meteahnă, viciu.

tară³ sf vz teară¹

tară¹ sf [At: DDRF / V: ~ra / Pl: ~re / E: ngr τάρα] 1 Dara¹ (1). 2 (Csc) Greutăți nemarcate, de forma unor alice din metal sau din sticlă, utilizate în anumite cântăriri de laborator, de obicei pentru a compensa greutatea unui picnometru, a unui vas etc. 3 (Mii) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice ale pulberii.

TARĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tara s. f.] – Din ngr. tára.

TARĂ¹ s. f. v. teară.

TARĂ² s. f. 1. Greutate a ambalajului, a vasului (sau a altui mijloc de transport) în care se află o marfă; dara. 2. (Cu sens colectiv) Greutăți nemarcate, formate din diferite bucăți de metal, întrebuințate la cîntărit. – Variantă: tara s. f.

TARĂ³, tare, s. f. Defect fizic sau moral; meteahnă, deficiență, viciu. [T. Aman] a dezvăluit totuși prin opera sa tarele societății burgheze. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/5. Le cunoștea tuturor tarele ascunse. Ca un duhovnic, le aflase suferinți secrete, slăbiciuni absurde, – știa sfîrșituri inevitabile care nu iartă. C. PETRESCU, C. V. 184.

TARĂ² s.f. Defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. [Cf. fr. tare, it. tara].

TARĂ¹ s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tara s.f. / < ngr. tara].

TARĂ¹ s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)

TARĂ² s. f. defect (fizic sau moral) ereditar; meteahnă, cusur, deficiență. (< fr. tare)

TARĂ¹ ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăți în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

TARĂ² ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

*táră f., pl. e (it. tara. V. dara). 1. Dara, 2. (după fr.) Defect fizic orĭ moral moștenit: acest copil are tara hoțiiĭ.

cheară sf vz teară

tara² sf vz tară¹

teară¹ sf [At: ȘINCAI, HR. III, 48/18 / V: (reg) ta~ / Pl: teri, tere / E: ml telo] 1 (Reg) Urzeală. 2 (Înv) Pânză țesută. 3 (Reg) Război de țesut. 4 (Reg) Pânză a ferăstrăului. 5 (Reg) Ramă a ferăstrăului. 6 (Reg; îs) ~ de paianjen Culcuș făcut de molii în faguri.

teară² [At: ARVINTE, TERM. 172 / E: it terra] (În limbajul muncitorilor forestieri) 1 sf Pământ ars care se aruncă în timpul iernii pe uluc, pentru a micșora viteza buștenilor transportați în vale. 2-3 sn, i (Art.; rep) (Strigăt prin care se) anunță îngrijitorului ulucului să arunce pământ ars pe uluc, pentru a micșora viteza buștenilor transportați în vale.

TARA s. f. v. tară².

TEARĂ, teri, s. f. (Regional) 1. Natră. Natra mai poartă și numele de teară. PAMFILE, I. C. 279. 2. Război de țesut. Ucigă-te crucea, teară, C-am lucrat doi ani și-o vară Pentr-un rost de pînză rară. MARIAN, S. 60. Asta-i lelea cea frumoasă, Pune teara după casă, Cîți or trece, toți să țeasă! POP. – Variantă: tară (ȘEZ. VIII 64) s. f.

TARA s.f. v. tară¹.

teară f. Mold. natră. [Lat. TELA, pânză].

teáră f., pl. terĭ (lat. têla, pînză. V. toaletă). Ban. Trans. Mold. Urzeala învîrtită pe sul (60-100 m.), natră: Se ține lelea de lume, Dar o teară nu știe pune (P. P. în Tribuna Pop. Arad, 1901, 61).

tară s. f., g.-d. art. tarei; pl. tare

tară s. f., g.-d. art. tarei; pl. tare

tară (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tarei; pl. tare

teară (război de țesut) (reg.) s. f., g.-d. art. terii; pl. teri

teară (reg.) s. f., g.-d. art. terii; pl. teri

teară s. f., g.-d. art. terii; pl. teri

TARĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

TARĂ s. dara. (~ unei mărfi.)

TARĂ s. dara. (~ unei mărfi.)

tară s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

TEARĂ s. v. natră, război, urzeală.

teară s. v. NATRĂ. RĂZBOI. URZEALĂ.

teară (-eri), s. f. – Urzeală depănată pe sul. – Var. Mold. tară. Mr. teară „caimac”. Lat. tēla (Burlă, Conv. lit., XIV, 281; Pușcariu 1724; REW 8620), cf. it., prov., cat., sp. tela, fr. toile. Der. din per. tär „fir, fibră” (Lokotsch 2022) nu pare probabilă.

teară, s.f. – v. tiară („război de țesut”).