tanca vt [At: DN³ / Pzi: ~nchez / E: ger tanken, eg tank] (Rar) A aproviziona un (auto)vehicul cu carburant.

TANCA vb. I. tr. (Rar) A aproviziona un (auto)vehicul cu carburant. [P.i. -chez. / < germ. tanken, engl. tank].

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc.

tanc² i vz tang

tanc¹ sn [At: C. PETRESCU, Î. II, 117 / Pl: ~uri / E: fr tank, ger Tank, eg tank] 1 Autovehicul de luptă blindat, cu roțile montate pe șenile, înzestrat cu tunuri, mitraliere etc., care poate străbate terenuri accidentate. 2 (Îs) ~ amfibiu Tanc¹ (1) care se poate deplasa și pe apă. 3 Rezervor făcut din tablă¹ sau din oțel pentru depozitarea sau transportarea lichidelor. 4 (Pex) Vehicul înzestrat cu tanc (3). 5 (Îs) ~ petrolier Navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. 6 Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 7 (Fot) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice.

tancă¹ sf [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: ns cf panc³] (Reg; șîc ~ca-panca) Om neghiob.

tancă² sf [At: LEXIC REG. II, 122 / Pl: tănci / E: nct] (Buc) Lovitură dată cu palma¹.

țanc² sn [At: VALIAN, V. / V: (reg) țenchi, țeanc sn, ~ă sf / Pl: ~uri / E: nct] 1 Băț cu care se măsoară, însemnându-se cu câte o crestătură, cantitatea laptelui muls de la oi cu ocazia alcătuirii stânii, uneori cantitatea vinului, a țuicii etc. dintr-un vas Si: (reg) țăncușă (2). 2 (Fam; îlav) La (sau, rar, pe) ~ La momentul potrivit. 3 (Fam; îlav) Pe (sau în) ~ Exact. 4 (îrg; îe) A lua ~ (sau ~ul) (la un vas), a da ~ul sau a da ~ (la un vas) A măsura cu țancul (1) cantitatea de lichid dintr-un vas. 5 (Reg; îe) A vorbi cu ~ A vorbi prin semne. 6 (Îae) A vorbi fără șir. 7 (Înv) Semn făcut pe un vas în locul până unde ajunge lichidul conținut Si: (reg) țăncușă (4). 8 (Reg) Bețișor cu ajutorul căruia, când se țese o velință, se măsoară lățimea unei vergi. 9 (Reg; pex) Unitate de măsură. 10 (Reg; pex) Obiect folosit ca instrument de măsurat. 11 (Reg) Semn distinctiv constând dintr-o bucată de lemn sau de material textil care se pune pe pănura dată la piuă, pe sculurile date la vopsit. 12 (Reg) Crestătură, de o anumită formă, făcută la urechea oii ca semn de recunoaștere Si: (reg) țăncușă (19). 13 (Reg; la unele jocuri de copii) Loc însemnat la care trebuie să ajungă cei care se întrec la un joc (de obicei, cu mingea). 14 (Șîcs în ~) Țintar (1). 15-16 (Reg; lpl) Bețișoare cu crestături sau bilețele numerotate cu care se trage la sorți Si: (reg) țăncușă (5-6). 17 (Reg; îe) A da ~ la pepene A tăia și a scoate o bucată dintr-un pepene pentru a gusta dacă e bun. 18 (Reg) Fâșie îngustă de pământ, de holdă etc. 19 (Reg) Ciob (1). 20 Instrument de care se servesc dogarii la asamblatul doagelor.

țancă² sf vz țanc²

țancă^1[1] af [At: BUD, P. P. 6, 83 / Pl: ? / E: ns cf țancoș] (Reg; csnp) Țanțoșă. corectat(ă)

țâncă sf [At: SIMION DASC., LET. 6 / V: țin~ / Pl: ~nce, ~nci / E: țânc² + -ă] 1 (Îrg) Femela țâncului (17). 2 (Fam) Fetișcană (1). 3 (Fam; pex) Fiică.

țeanc sn vz țanc²

țenchi⁵ sn vz țanc²

țincă sf vz țâncă

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Fam.; rar) Fetiță, copiliță. – Tânc + suf. -ă.

ȚÎNCĂ, țînce, s. f. (Rar, mai ales depreciativ) Fetiță, copiliță. Cum, eu să nu mă însor pînă n-a crește țînca asta? PAMFILE, M. R. 28.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

tanca vb., ind. prez. 1 sg. tanchez, 3 sg. și pl. tanchează

țâncă (rar) s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă (rar) s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

Tanc/a, -o, -i, -iu, -u, -ulĭ v. Stan III A 3, 4, 6, B 5.

ȚINCĂ s.f. v. țîncă.

ȚÎNCĂ s.f. (Mold.) Cățelușă. Ș-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii țînci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pe țîncă Molda. URECHE; cf. N. COSTIN, apud TDRG.- Variante: țincă (N. COSTIN, apud TDRG). . Etimologie: țînc + suf. -ă. Vezi și țincșor, țînc.

țâncă, țânce, s.f. (reg.) 1. (pop. și înv.) fetiță, copiliță. 2. (înv.) femela unui câine de talie mică.

țanc², s.n. (loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. – Et. nec. (MDA); probabil din forma onomatopeică țanc „care redă un zgomot ascuțit” și care poate marca începutul sau sfârșitul unei acțiuni.