TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. ◊ Tanc amfibiu = tanc care se poate deplasa și pe apă. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

tanc¹ sn [At: C. PETRESCU, Î. II, 117 / Pl: ~uri / E: fr tank, ger Tank, eg tank] 1 Autovehicul de luptă blindat, cu roțile montate pe șenile, înzestrat cu tunuri, mitraliere etc., care poate străbate terenuri accidentate. 2 (Îs) ~ amfibiu Tanc¹ (1) care se poate deplasa și pe apă. 3 Rezervor făcut din tablă¹ sau din oțel pentru depozitarea sau transportarea lichidelor. 4 (Pex) Vehicul înzestrat cu tanc (3). 5 (Îs) ~ petrolier Navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. 6 Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 7 (Fot) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice.

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.

TANC, tancuri, s. n. 1. Autovehicul blindat, înarmat cu tunuri, mitraliere etc., care poate străbate regiuni accidentate, fără drumuri. Prefectul dorește să vadă cu ochii săi tancul pe care l-a montat meșterul Rafailă. SADOVEANU, P. M. 212. Se ridică și el, pătrat, mișcîndu-se ca un tanc printre ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 117. 2. Rezervor pentru lichide, făcut de obicei din tablă de oțel; vehicul (vagon, remorcher, camion) înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic cu capacitate de o tonă.

TANC s.n. 1. Car de luptă blindat și înarmat puternic (cu mitraliere, tunuri etc.), avînd roțile montate pe șenile. 2. Rezervor din tablă de oțel pentru diferite lichide. ♦ Vagonet metalic de o tonă. ♦ Tanc petrolier = navă comercială destinată transportului produselor petroliere. [< engl., fr. tank, germ. Tank].

TANC s. n. 1. autovehicul de luptă blindat și înarmat puternic, cu roțile pe șenile. 2. rezervor, din tablă de oțel, etanș, pentru diferite lichide. 3. vagonet metalic de o tonă. 4. cutie de plastic specială în care se developează filme fotografice; doză² (3). (< fr., engl. tank, germ. Tank)

TANC ~uri n. 1) Mașină blindată pe șenile, prevăzută cu un tun și capabilă să străbată terenuri accidentate și să treacă peste diferite obstacole. 2) tehn. Rezervor pentru păstrarea sau transportarea diferitelor lichide. ◊ ~ petrolier navă pentru transportarea petrolului. 3) Vagonet metalic (cu capacitatea de o tonă) folosit în mine. /<fr. tank, germ. Tank

*tanc n., pl. urĭ (după numele ingineruluĭ Englez Tom Tanc Burral, care a inventat un mecanizm pin care mașinile agricole înving accidentele terenuluĭ arat. Gîndindu-se la aceste mașinĭ, lucrătoriĭ din Tethford, în comitatu Norfolk [Anglia], aŭ dat numele de tanc automobiluluĭ chĭurasat pe care l-a inventat căpitanu de artilerie Bentley, tot Englez [† 1939] pe cînd călătorea pin regiunile sălbatice ale Africiĭ). Mare și greoaĭe saca de dus petrol saŭ și apă. Mar. Rezervoriŭ de apă într’o corabie. Șlep de dus petrol. Arm. Automobil chĭurasat care trece ușor peste hopurĭ, numit și car de luptă (saŭ de asalt).

ȚANC², (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.

tânc sns [At: CIAUȘANU, V. 202 / E: ns cf tângă, tângui] (Reg) 1 (Îe) A se da de ~ul morții A regreta. 2 (Îae) A se frământa (20). 3 (Îae) A fi în agonie.

țanc² sn [At: VALIAN, V. / V: (reg) țenchi, țeanc sn, ~ă sf / Pl: ~uri / E: nct] 1 Băț cu care se măsoară, însemnându-se cu câte o crestătură, cantitatea laptelui muls de la oi cu ocazia alcătuirii stânii, uneori cantitatea vinului, a țuicii etc. dintr-un vas Si: (reg) țăncușă (2). 2 (Fam; îlav) La (sau, rar, pe) ~ La momentul potrivit. 3 (Fam; îlav) Pe (sau în) ~ Exact. 4 (îrg; îe) A lua ~ (sau ~ul) (la un vas), a da ~ul sau a da ~ (la un vas) A măsura cu țancul (1) cantitatea de lichid dintr-un vas. 5 (Reg; îe) A vorbi cu ~ A vorbi prin semne. 6 (Îae) A vorbi fără șir. 7 (Înv) Semn făcut pe un vas în locul până unde ajunge lichidul conținut Si: (reg) țăncușă (4). 8 (Reg) Bețișor cu ajutorul căruia, când se țese o velință, se măsoară lățimea unei vergi. 9 (Reg; pex) Unitate de măsură. 10 (Reg; pex) Obiect folosit ca instrument de măsurat. 11 (Reg) Semn distinctiv constând dintr-o bucată de lemn sau de material textil care se pune pe pănura dată la piuă, pe sculurile date la vopsit. 12 (Reg) Crestătură, de o anumită formă, făcută la urechea oii ca semn de recunoaștere Si: (reg) țăncușă (19). 13 (Reg; la unele jocuri de copii) Loc însemnat la care trebuie să ajungă cei care se întrec la un joc (de obicei, cu mingea). 14 (Șîcs în ~) Țintar (1). 15-16 (Reg; lpl) Bețișoare cu crestături sau bilețele numerotate cu care se trage la sorți Si: (reg) țăncușă (5-6). 17 (Reg; îe) A da ~ la pepene A tăia și a scoate o bucată dintr-un pepene pentru a gusta dacă e bun. 18 (Reg) Fâșie îngustă de pământ, de holdă etc. 19 (Reg) Ciob (1). 20 Instrument de care se servesc dogarii la asamblatul doagelor.

țanc³ sn [At: VLAHUȚĂ, R. P. 124 / V: (reg) țenchi / Pl: ~uri / E: ger dal Zanken (ger Zinken)] 1 (Reg) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. 2 (Reg; pan) Vârf de deal Si: culme. 3 (Mol) Perete înalt și drept de stâncă. 4 (Mol) Mal abrupt. 5 (Mol) Loc pietros. 6 (Olt) Ridicătură mică de pământ.

țanc¹ i [At: ȘEZ. IV, 84 / E: fo] Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, produs prin lovirea unui obiect din metal sau (mai rar) din lemn.

țancă² sf vz țanc²

țânc² sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei² (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

țeanc sn vz țanc²

țenchi⁶ sn vz țanc³

țenchi⁵ sn vz țanc²

ținc² sm vz țânc²

țing² sm vz țânc²

ȚANC!³ interj. = ȚAC! ~! se auzi deodată o lovitură de fier în fier (DEM.).

ȚANC¹ sbst. 1 Măsură, distanță, hotar: Dumnezeu a desfășurat de pe un ghem ața cît era ~ul cerului (PAMF.) ¶ 2 Băn. Trans. 🐑 Bățul cu crestături cu care ciobanii măsoară laptele ¶ 3 Olten. Bețișor cu mai multe crestături care se întrebuințează la cazan spre a măsura țuica ¶ 4 F La ~, la momentul potrivit, exact cînd (sau cum) trebue: ai sosit la ~, vrea să i se potrivească toate la ~ (SLV.).

ȚANC² (pl. -curi) sn. 🌐 Muchie pietroasă și înaltă, stîncă: și-au luat fie-care cîte o stîncă din ~ul muntelui, cum am lua noi o pietricică (VLAH.); căprioara... sare în picioare si pornește spre ~urile de stîncă (GRL.) [comp. germ. Zinke, dial. Zanken].

†ȚENCHIU¹ (pl. -chiuri) sn. = ȚANC¹1: așa au nemerit ~l său Ion-Vodă, după ce au domnit trei ani (GR.-UR.); nu se punea ~ sau hotar supărărilor, grelelor și nevoilor ce veneau asupra țării (LET.); nice cum ~l vieții tale un an sau zece sau o sută să pui nu este (CANT.); umblă din ~ în ~, din loc în loc, și nu găsește ce să mănînce (RV.-CRG.).

❍ȚENCHIU² (pl. -chiuri) sn. Olten. Dîlmă, ridicătură mică de pămînt în drum (PȘC.) [comp. ȚANC²].

❍ȚINC¹, ȚÎNC sm. Mold. 1 🐒 ‡Puiul unei fiare sălbatice; cățel: țincii leului (CANT.) ¶ 2 🐒 ~UL-PĂMÎNTULUI = CĂȚELUL-PĂMÎNTULUI ¶ 8 F iron. Copilaș, băiețaș; piciu: vezi dumneata țincul cum te-a cunoscut, zise conu Alecu (D.-ZAMF.); pe cățeaua asta voiu s’o taiu în patru bucăți împreună cu țincul ei (NEGR.); un țînc... scobora niște capre de vale (VLAH.) [ung. cenk].

❍ȚÎNC... 👉 ȚINC...

ȚANC², (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.

ȚANC³, țancuri, s. n. Vîrf ascuțit și înalt de stîncă. Soarele bătea de cătră amiază, de pe țancul Măgurei. SADOVEANU, B. 20. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stîncă din zare. GÎRLEANU, L. 25. Un grind înalt, țuguiat, stă drept înaintea noastră, din spatele lui se ridică două țancuri golașe, vinete, ascuțite. VLAHUȚĂ, O. AL. I 170.

ȚANC² s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit, exact cînd (sau cum) trebuie, potrivit. Vrea să i se potrivească toate la țanc. SLAVICI, la CADE. Se vede că era un făcut ca Sgîmboiu să sosească tot la țanc, cînd era îndrăgostiților lumea mai dragă. POPESCU, B. III 143. 2. (Regional) Bețișor cu mai multe crestături, cu care ciobanii măsoară laptele sau cu care se măsoară țuica în cazan.

ȚANC¹ interj. (De obicei repetat) Onomatopee care redă un zgomot ascuțit, metalic. Vîj, vîj prin păiuș, Țanc, țanc prin copaci (Coasa). ȘEZ. IV 84.

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. AL. II 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

navă-tanc s. f. (mar.) Navă recipient ◊ „Această navă-tanc transportă ulei alimentar [...]” Expres 1925 V 92 p. 16 (din navă + tanc)

tanc petrolier s. n. Vas care transportă petrol ◊ „Tanc petrolier – spărgător de gheață. Ingineri norvegieni au elaborat proiectul unui spărgător de gheață destinat transportării petrolului extras din zăcămintele arctice.” Sc. 4 VI 76 p. 8 //din tanc + petrolier//

ȚANC² ~uri n. pop. Bețișor gradat cu care se măsoară laptele muls la o stână. ◊ La ~ exact când trebuie; la momentul potrivit. /Orig. nec.

ȚANC³ ~uri n. reg. Vârf ascuțit al unei stânci. /<germ. Zinken

ȚANC¹ interj. (se folosește pentru a reda un zgomot metalic ascuțit). /Onomat.

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

tank n. camion-automobil garnisit cu mitralieze, întrebuințat pentru întâia oară în cursul războiului mondial (1916-1919).

țanc n. Mold. stâncă: țancurile Toancelor. [Origină necunoscută].

țanc n. 1. băț crestat de măsurat țuica în bute: a lua țanc la o bute; 2. fig. moment deciziv, pont: a veni la țanc. ║ adv. întocmai. [Vechiu-rom. țanchiu, țintă, țel («a ajunge la țanchiu», Cantemir): V. țăncușă].

1) țanc n., pl. urĭ (mgerm. zanke, ngerm. zinke, colț, pisc). Stîncă ascuțită (pe care cresc brazĭ piticĭ): țancurĭ ascuțite ĭes [pop. ĭese] din adîncurile pădurilor (Vlah. Rom. Pit. 150), se arătaŭ pe țancurĭ goale făpturĭ de pe tarîmurile de dedesupt (Sadov. Univ. 24 Apr. 1913, 1, 7). Băț crestat de măsurat lichidele’ntr’un vas (maĭ ales laptele). Semn la care trebuĭe să ajungă orĭ să se oprească ceĭ ce se întrec la un joc: a ajunge, a lovi la țanc. La țanc, exact, potrivit, la timp. Mold. Vechĭ (țenchĭ, pl. urĭ). Hotar, limită: țenchĭu vĭețiĭ. Din țenchĭ în țenchĭ, din loc în loc. V. cheanț.

2) țanc interj. Țac. V. zang.

țenchĭ, V. țanc.

ținc, V. țînc.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

tanc s. n., pl. tancuri

tanc s. n., pl. tancuri

tanc s. n., pl. tancuri

țanc² (reg.) s. n., pl. țancuri

țanc³/țanc-țanc interj.

+țanc¹ (la ~) loc. adj., loc. adv. (sosire ~, a sosi ~)

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

țâncul-pământului (orbete) s. m. art.

țanc² (reg.) s. n., pl. țancuri

țanc¹/țanc-țanc interj.

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

!țâncul-pământului (orbete) s. m. art.

țanc (vârf de stâncă, bețișor) s. n., pl. țancuri

țânc s. m., pl. țânci

țâncul-pământului (zool.) s. m.

tanc (tancuri), s. n. – 1. Rezervor. – 2. Car de luptă. Fr. (engl.) tank. – Der. tanchist, s. m. (militar într-o unitate de tancuri).

țanc (-curi), s. n. – 1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Țintă, obiectiv. – 4. Miră, cătare. – 5. Gradație pentru a măsura butoaie. – 6. Măsurare, cotit, cotărit. – Var. înv. țenchi. De la țanc, var. lui țac, cf. celelalte der. de la această rădăcină expresivă. Pentru prezența infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legătura cu sl. znakŭ „semn” (Cihac, II, 429) este improbabilă; nici cea presupusă cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai puțin improbabilă. Der. țencușe (var. țăncușe, țincușe), s. f. (vîrf, ascuțiș, colț; bucată de răboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; țanțoș, adj. (mîndru, fălos, încrezut), probabil în loc de *țancoș, cf. sp. encumbrarse (după Cihac, II, 534, din mag. dacos; după Scriban, din mag. cincos „perfid”); țănțoșa, vb. refl. (a se mîndri, a se făli).

a sosi la țanc expr. a veni la momentul potrivit.

la țanc expr. la timp, la momentul potrivit / oportun.

TANC s. (MIL.) (rar) car de asalt.

TANC s. (MIL.) (rar) car de asalt.

ȚÂNC s. v. puști.

ȚÂNCUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete.

ȚÎNC s. pici, prichindel, puști, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

țîncul-pămîntului s. v. ORBETE.

ȚINC s.m. v. țînc.

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

țanc¹, țancuri, s.n. (reg.) Pisc, culme, vârf ascuțit de stâncă, deal stâncos, coastă prăpăstioasă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken) „colț, pisc, vârf; dinte” (Tiktin, Candrea, după DER).

țanc², s.n. (loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. – Et. nec. (MDA); probabil din forma onomatopeică țanc „care redă un zgomot ascuțit” și care poate marca începutul sau sfârșitul unei acțiuni.

țânc, țânci, s.m. (fam.) 1. Copil mic, prunc. 2. Cățeluș. ■ (onom.)Țînc, Ținc, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. cenk „cățel” (DEX, Scriban).

țanc¹, țancuri, s.n. – (reg.) Pisc, culme, vârf ascuțit de stâncă, deal stâncos, coastă prăpăstioasă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken) „colț, pisc, vârf; dinte” (Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, DEX, MDA).

țanc², s.n. – (loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. – Et. nec. (DEX, MDA); probabil din forma onomatopeică țanc „care redă un zgomot ascuțit” și care poate marca începutul sau sfârșitul unei acțiuni.