TAMBUR, (2) tambure, s. n., (1, 3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.

tambur¹ [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă¹ care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

TAMBUR², tambure, s. n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc. și avînd diverse întrebuințări în tehnică; tobă. Brigadierul ridicase pompa de injecție pe un fund de butoi întors; cu o mînă răsucea tamburul. MIHALE, O. 213. 2. Porțiune de prismă poligonală goală (sau de cilindru gol) interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Mic vestibul construit la intrarea unei clădiri și cuprins între două rînduri de uși. ♦ Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căruia se învîrtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi.

TAMBUR¹, tamburi, s. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. (peiorativ) plutonier.

TAMBUR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].

TAMBUR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rînduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învîrtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

TAMBUR² ~i m. înv. Ostaș care bate toba; toboșar militar. ◊ ~-major conducător al unei fanfare militare. /<fr. tambour, germ. Tambour

TAMBUR¹ ~e n. 1) Piesă în formă de cilindru gol, cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2) Bază cilindrică sau prismatică a unei cupole. 3) Spațiu format din două uși duble la intrarea într-o clădire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platformă la intrarea într-un vagon de cale ferată. /<fr. tambour, germ. Tambour

2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu roatelor (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă!).

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.

tambor¹ sm vz tambur¹

tambur-major m. mai marele toboșarilor care merge în fruntea regimentului.

*tambúr-major m. (fr. tambour-major, d. tambour, tobă, și major, maĭor, maĭ mare). Subofițer maĭ mare peste toboșarĭ și gorniștĭ (azĭ desființat).

tambur¹ (element de arhitectură; tobă) s. n., pl. tambure

tambur² (piesă cilindrică; toboșar) (înv.) s. m., pl. tamburi

tambur¹ (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tamburi

tambur² (element de arhitectură) s. n., pl. tambure

tambur (tehn., arhit.) s. n., pl. tambure

tambur (toboșar) s. m., pl. tamburi

tambur, pl. tambure

tambur-major (înv.) s. m., pl. tamburi-majori

!tambur-major (înv.) s. m., pl. tamburi-majori

tambur-major s. m., pl. tambur-majori

tambur-major, tambur-majori.

TAMBUR s. v. darabană, tobă, toboșar.

TAMBUR s. (TEHN.) tobă.

TAMBUR s. (TEHN.) tobă.

tambur s. v. DARABANĂ. TOBĂ. TOBOȘAR.

tambur, instrument de coarde din familia lautei* răspândit în Orientul mijlociu arab. Are o tijă lungă ce corespunde cutiei de rezonanță de mărime mică, tijă pe care sunt întinse între două și șase coarde (după tipul instr.) ce sunt puse în vibrație prin ciupire cu un plectru* de oțel sau de lemn. Poate fi întrebuințat ca instr. solistic dar și acompaniator al cântării vocale. Dimitrie Cantemir era un virtuoz al acestui instr.

tambur-major s.m. (înv.) suboțifer șef peste toboșari și gorniști, care umblau în fruntea regimentului.

Tîmbur, -ești v. Tambură 2.