taclit sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXII, 47 / V: (îvr) tăc~ / Pl: ~uri, ~e / E: tc taklit] 1 Fâșie de stofă sau de mătase vărgată, cu care boierii (și mai târziu preoții) se legau la cap sau peste mijloc, după moda turcească. 2 (Reg) Șal. 3 Broboadă (de lână). 4 (Reg) Fâșie țesută din cânepă, cu ajutorul căreia este coborât sicriul în groapă Si: chingă.

TACLIT, taclituri, s. n. (Învechit și arhaizant) Fîșie de stofă sau de mătase vărgată, cu care se legau boierii la cap sau peste mijloc, după moda turcească. Era îmbrăcat cu anteriu de suvac, încins cu taclit. SADOVEANU, E. 116. [Logofătul] legase un căpătîi al taclitului de clanța ușii și se încingea peste antiriu, învîrtindu-se și strîngîndu-se în brîu. GHICA, S. XVI. Un june ca de douăzeci de ani... legat la cap cu un taclit cuadrilat, ieși înainte. FILIMON, C. 56.

taclit n. cingătoare de stofă vărgată ce se lega peste mijloc sau la cap turcește (purtat înainte de boieri apoi de preoți): cu giaruri și cu taclituri turcești OD, [Turc. TAKLID, imitație de alagea].

taclít n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] taklid, încingere, imitațiune, alagea imitată). Vechĭ. Brîŭ de stofă vărgată cu care boĭeriĭ se încingeaŭ saŭ și-l învălătuceaŭ în prejuru capuluĭ.

tăclit sn vz taclit

taclit (înv.) (desp. ta-clit) s. n., pl. taclituri

taclit (înv.) (ta-clit) s. n., pl. taclituri

taclit s. n. (sil. -clit), pl. taclituri

taclit (-te), s. n. – 1. Țesătură orientală de mătase dungată. – 2. Fîșie, cingătoare de mătase. Tc. takliht < arab. taklid (Șeineanu, II, 341; Lokotsch 1198), cf. bg. taklit. Sec. XIX, înv.