TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

TĂINUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care tăinuiește pe cineva sau ceva. [Sil. -nu-i-] /a tăinui + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tăinuitór adj. m., s. m., pl. tăinuitóri; f. sg. și pl. tăinuitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink