2 intrări

35 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși.

săvârșire sf [At: URECHE, LET. I, 145/31 / V: (înv) ~vrăș~, ~vrâș~, sevârș~ / Pl: ~ri / E: săvârși] 1 (Înv) Terminare, isprăvire a unei activități, a unei lucrări în curs de executare. 2 (Înv; pex) Sfârșit (1). 3 (Îlav) Fără de ~ În mod continuu Si: perpetuu, veșnic. 4 (Îlv) A lua ~ A se sfârși (1). 5 (Spc) Încheiere a vieții, a zilelor cuiva. 6 (Jur) Prescriere a unei infracțiuni. 7 (Îrg) Moarte. 8 Realizare, înfăptuire a ceva în urma unei activități prestate în acest scop. 9 (Spc) Elaborare (4). 10 (Spc) Creare (13). 11 (Spc) Comitere (a unei infracțiuni). 12 (Înv; pex; ccr) Ceea ce (s-)a realizat, (s-)a înfăptuit, (s-)a creat etc. Si: (înv) săvârșit1 (7). 13 (Înv; îlv) A aduce la (sau în, întru) ~ A săvârși (8). 14 (Înv; îe) A pune la ~ A pune în practică. 15 (Înv) Scop2 (15). 16 (Îvp) Oficiere a unor ritualuri, ceremonii etc.

SĂVÂRȘIRE, săvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși.

săvârșire f. desăvârșire, perfecțiune: posedă săvârșirea făpturilor divine AL.

SĂVÂRȘI, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti.

SĂVÂRȘI, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti.

săvărși[1] v vz săvârși

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

săvârși [At: CORESI, EV. 108 / V: (înv) ~vir~, ~vrăși[1], sev~ / Pzi: esc / E: slv съвръшити] 1 vt (Îrg; c. i. activități, lucrări în curs de executare) A termina. 2 vt (Spc; c. i. viața sau zilele; ccd pronumelui personal) A-și încheia (murind1). 3 vt (Înv) A consuma până la capăt Si: a epuiza. 4 vrp (Jur; înv) A se prescrie. 5 vr (Îvr) A se petrece. 6 vr (Îrg; d. oameni, adesea cu determinarea „din viață”) A muri1. 7 vt (Înv; c. i. oameni) A omorî. 8 vt A face să devină real, să existe (în urma unei activități prestate în acest scop) Si: a realiza, a înfăptui, (înv) a plini. 9 vt (Spc) A elabora (4). 10 vt (Îvr; spc; c. i. piese muzicale) A executa (7). 11 vt (Înv) A forma împreună. 12 vt (Îvr) A obține. 13 vt (Înv) A lămuri. 14 vt (Înv) A rezolva. 15 vt (Îvr; c. i. dureri sufletești) A îndura. 16 vi (Îvr, d. oameni) A sluji (20). 17 vt (Îvp; c. i. ritualuri, ceremonii, evenimente) A oficia. corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

săvrăși v vz săvârși[1] corectat(ă)

  1. În original, greșit tipărit: vz săvărși LauraGellner

SĂVÎRȘI, săvîrșesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndeplini, a face, a înfăptui, a realiza. Am săvîrșit toate cîte-mi fuseseră poruncite. SADOVEANU, N. P. 53. M-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvîrșit-o, fiindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 26. Luînd cățelușa, o spălă și-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de drum, mulțămită fiind în suflet că a putut săvîrși o faptă bună. CREANGĂ, P. 286. ♦ A făptui, a comite (crime, păcate). Tîlharii au săvîrșit toate blestemățiile. REBREANU, R. II 225. Săvîrși un greu păcat. SEVASTOS, N. 140. Fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77. 2. A duce la bun sfîrșit; a termina cu bine, a sfîrși. Nu putea să o săvîrșească [mănăstirea] pe deplin, căci turnul se surpa. ISPIRESCU, L. 295. Curînd după ce își săvîrși cursul academic. NEGRUZZI, S. II 144. Cuvîntul nu săvîrșea, Iataganul că-și scotea Și la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 508. ♦ Refl. (Învechit și popular) A muri. Tata și maica de pe cînd eram copil s-au săvîrșit. SADOVEANU, O. I 504. De-oi muri, să scrii pe piatră că Acest nenorocit... în pustiu s-au săvîrșit. CONACHI, P. 161.

SĂVÎRȘIRE, săvîrșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvîrși și rezultatul ei. 1. Îndeplinire, înfăptuire, realizare. Crezură în apropiata săvîrșire a minunii. IORGA, L. I 441. 2. Terminare, sfîrșit, capăt. Nici lucrările lor nu erau ajunse la săvîrșire... Mai era puțin de lucru: o zi, cu toate brațele. SADOVEANU, P. M. 254. Apropiind săvîrșirea gardului, au socotit să facă și o scară de frînghie. DRĂGHICI, R. 53. 3. Fig. (Învechit) Perfecțiune, desăvîrșire. A-și croi planul cu deplină săvîrșire. CONACHI, P. 260.

A SE SĂVÂRȘI mă ~esc intranz. înv. A se stinge din viață; a muri. /<sl. suvrušiti

A SĂVÂRȘI ~esc tranz. 1) (fapte, acțiuni) A face să aibă loc; a transforma în fapt; a înfăptui. 2) înv. A duce la bun sfârșit; a termina cu bine. /<sl. suvrušiti

săvârșì v. 1. a sfârși: niciun lucru nu săvârșește; 2. a comite: a săvârși o crimă; 3. a se sfârși, a muri: s’a săvârșit de tânăr. [Slav. SŬVRŬȘITI, a consuma (din VRŬHŬ, vârf)].

săvîrșésc v. tr. (vsl. sŭ-vrŭšiti, a săvîrși, a executa, d. vrŭhŭ, vîrf. V. sfîrșesc, obîrșesc, co-vîrșesc, vîrf). Rar. Azĭ. Sfârșesc, termin: a săvîrșit bine ceĭa ce a început. Comit. execut: a săvîrși o crimă. V. refl. Mă sfîrșesc, mor: s’a săvîrșit (din vĭață) tînăr.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

săvârșire s. f., g.-d. art. săvârșirii

săvârșire s. f., g.-d. art. săvârșirii

săvârșire s. f., g.-d. art. săvârșirii; pl. săvârșiri

săvârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșesc, 3 sg. săvârșește, imperf. 1 săvârșeam; conj. prez. 1 sg. să săvârșesc, 3 să săvârșească

săvârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșesc, 1 pl. săvârșim, imperf. 3 sg. săvârșea; conj. prez. 3 să săvârșească; ger. săvârșind

săvârși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșesc, 1 pl. săvârșim, imperf. 3 sg. săvârșea; conj. prez. 3 sg. și pl. săvârșească; ger. săvârșind

săvârșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SĂVÂRȘIRE s. v. decedare, deces, desăvârșire, destinație, dispariție, funcție, isprăvire, isprăvit, încheiere, moarte, perfecțiune, pieire, prăpădire, prescriere, răposare, scop, sfârșire, sfârșit, stingere, sucombare, terminare, terminat.

SĂVÂRȘIRE s. 1. v. executare. 2. v. comitere. 3. v. celebrare. 4. v. oficiere.

SĂVÂRȘI vb. 1. v. executa. 2. v. realiza. 3. v. comite. 4. v. celebra. 5. v. oficia.

SĂVÂRȘI vb. v. alcătui, asasina, compune, constitui, deceda, dispărea, duce, forma, isprăvi, încheia, muri, omorî, pieri, prăpădi, răposa, sfârși, stinge, sucomba, suprima, termina, ucide.

săvîrși vb. v. ALCĂTUI. ASASINA. COMPUNE. CONSTITUI. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. FORMA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. MURI. OMORÎ. PIERI. PRĂPĂDI. RĂPOSA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA. SUPRIMA. TERMINA. UCIDE.

SĂVÎRȘI vb. 1. a efectua, a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 2. a efectua, a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza. (A ~ o lucrare durabilă.) 3. a comite, a face, a făptui, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.) 4. a celebra, a oficia. (~ o căsătorie.) 5. (BIS.) a celebra, a oficia, a sluji. (~ liturghia.)

SĂVÎRȘIRE s. 1. efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. comitere, facere, făptuire. (~ unei crime.) 3. celebrare, oficiere. (~ căsătoriei.) 4. (BIS.) celebrare, oficiere, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.)

săvîrșire s. v. DECEDARE. DECES. DESĂVÎRȘIRE. DESTINAȚIE. DISPARIȚIE. FUNCȚIE. ISPRĂVIRE. ISPRĂVIT. ÎNCHEIERE. MOARTE. PERFECȚIUNE. PIEIRE. PRĂPĂDIRE. PRESCRIERE. RĂPOSARE. SCOP. SFÎRȘIRE. SFÎRȘIT. STINGERE. SUCOMBARE. TERMINARE. TERMINAT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

săvîrși (-șesc, -it), vb.1. A împlini, a termina. – 2. A executa, a duce la bun sfîrșit. – 3. (Refl.) A deceda, a muri. – Sl. suvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Tiktin; Pușcariu, Dacor., VIII, 349). – Der. săvîrșenie (var. săvîrșie), s. f. (sfîrșit, terminare); săvîrșitură, s. f. (capăt, termen); desăvîrși, vb. (a termina, a finisa; a perfecționa, a îmbunătăți), din sl. dostoinudestoinic (după Tiktin și Candrea, din supinul de săvîrșit); desăvîrșit, adj. (perfect, exact; adv., perfect).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.

Intrare: săvârșire
săvârșire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săvârșire
  • săvârșirea
plural
  • săvârșiri
  • săvârșirile
genitiv-dativ singular
  • săvârșiri
  • săvârșirii
plural
  • săvârșiri
  • săvârșirilor
vocativ singular
plural
săvrășire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sevârșire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: săvârși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • săvârși
  • săvârșire
  • săvârșit
  • săvârșitu‑
  • săvârșind
  • săvârșindu‑
singular plural
  • săvârșește
  • săvârșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • săvârșesc
(să)
  • săvârșesc
  • săvârșeam
  • săvârșii
  • săvârșisem
a II-a (tu)
  • săvârșești
(să)
  • săvârșești
  • săvârșeai
  • săvârșiși
  • săvârșiseși
a III-a (el, ea)
  • săvârșește
(să)
  • săvârșească
  • săvârșea
  • săvârși
  • săvârșise
plural I (noi)
  • săvârșim
(să)
  • săvârșim
  • săvârșeam
  • săvârșirăm
  • săvârșiserăm
  • săvârșisem
a II-a (voi)
  • săvârșiți
(să)
  • săvârșiți
  • săvârșeați
  • săvârșirăți
  • săvârșiserăți
  • săvârșiseți
a III-a (ei, ele)
  • săvârșesc
(să)
  • săvârșească
  • săvârșeau
  • săvârși
  • săvârșiseră
săvărși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
săvrăși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sevârși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

săvârșire, săvârșirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Crezură în apropiata săvîrșire a minunii. IORGA, L. I 441. DLRLC
    • format_quote Nici lucrările lor nu erau ajunse la săvîrșire... Mai era puțin de lucru: o zi, cu toate brațele. SADOVEANU, P. M. 254. DLRLC
    • format_quote Apropiind săvîrșirea gardului, au socotit să facă și o scară de frînghie. DRĂGHICI, R. 53. DLRLC
etimologie:
  • vezi săvârși DEX '98 DEX '09

săvârși, săvârșescverb

  • 1. tranzitiv Comite, face, realiza, îndeplini, înfăptui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am săvîrșit toate cîte-mi fuseseră poruncite. SADOVEANU, N. P. 53. DLRLC
    • format_quote M-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvîrșit-o, fiindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 26. DLRLC
    • format_quote Luînd cățelușa, o spălă și-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de drum, mulțămită fiind în suflet că a putut săvîrși o faptă bună. CREANGĂ, P. 286. DLRLC
    • format_quote Tîlharii au săvîrșit toate blestemățiile. REBREANU, R. II 225. DLRLC
    • format_quote Săvîrși un greu păcat. SEVASTOS, N. 140. DLRLC
    • format_quote Fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77. DLRLC
  • 2. tranzitiv învechit regional A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu putea să o săvîrșească [mănăstirea] pe deplin, căci turnul se surpa. ISPIRESCU, L. 295. DLRLC
    • format_quote Curînd după ce își săvîrși cursul academic. NEGRUZZI, S. II 144. DLRLC
    • format_quote Cuvîntul nu săvîrșea, Iataganul că-și scotea Și la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 508. DLRLC
  • 3. reflexiv învechit popular Muri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: muri
    • format_quote Tata și maica de pe cînd eram copil s-au săvîrșit. SADOVEANU, O. I 504. DLRLC
    • format_quote De-oi muri, să scrii pe piatră că Acest nenorocit... în pustiu s-au săvîrșit. CONACHI, P. 161. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.