sărbătorire sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~iri / E: sărbători] 1 Organizare a unei sărbători (1). 2 Participare la o sărbătoare (1). 3 (Pex) Serbare (publică sau particulară) Si: festivitate, petrecere, (asr) sărbătoare (20), (înv) sărbătorie (3).

SĂRBĂTORIRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. Au venit la sărbătorirea scriitorului danez muncitori și savanți, ucenici și studenți. STANCU, U.R.S.S. 92. Spre sărbătorirea deplinei mele biruinți împotriva stavilelor de tot felul pe care codrul și muntele mi le ridicase în cale, aprinsei o țigară. HOGAȘ, M. N. 183.

sărbători vt [At: CR (1830), 79²/41 / Pzi: ~resc / E: sărbătoare] 1 (C. i. evenimente, persoane) A marca admirația, entuziasmul, bucuria, însemnătatea, semnificația etc. 2 (C. i. evenimente, persoane) A cinsti, a onora printr-o sărbătoare (1), printr-o serbare, printr-o întrunire, printr-o petrecere etc.). 3 A consacra, a închina o sărbătoare (1).

SĂRBĂTORI, sărbătoresc, vb. IV. Tranz. A-și manifesta sentimentele de admirație, de bucurie, de entuziasm față de o persoană sau față de un eveniment, printr-o festivitate, printr-o petrecere; a celebra, a serba. Cu prilejul împlinirii unui veac de la naștere, poetul a fost sărbătorit în toată țara. SADOVEANU, E. 76. Pe cînd Sinan se apropia de hotarele noastre, Sigismund Bathori sărbătorea nunta sa cu Maria Cristina. BĂLCESCU, O. I 196.

A SĂRBĂTORI ~esc tranz. (persoane, evenimente etc.) A marca printr-o solemnitate; a celebra; a serba. ~ un scriitor. /Din sărbătoare

sărbătorì v. 1. a ținea ziua de sărbătoare; 2. fig. a primi cu simpatie și cu pompă.

2) sărbătorésc v. tr. (d. sărbătoare). Țin o sărbătoare, sărbez, celebrez: a sărba un sfînt, ziŭa unuĭ sfînt. Primesc cu manifestărĭ de onoare: a sărbători un savant. V. intr. Jubilez.

sărbătorire s. f., g.-d. art. sărbătoririi; pl. sărbătoriri

sărbătorire s. f., g.-d. art. sărbătoririi; pl. sărbătoriri

sărbătorire s. f., g.-d. art. sărbătoririi; pl. sărbătoriri

sărbători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătoresc, 3 sg. sărbătorește, imperf. 1 sărbătoream; conj. prez. 1 sg. să sărbătoresc, 3 să sărbătorească

sărbători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătoresc, imperf. 3 sg. sărbătorea; conj. prez. 3 să sărbătorească

sărbători vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărbătoresc, imperf. 3 sg. sărbătorea; conj. prez. 3 sg. și pl. sărbătorească

SĂRBĂTORIRE s. 1. v. aniversare. 2. sărbătoare, serbare. (~ nunții lor.) 3. v. comemorare. 4. (înv.) obnovlenie. (~ reîntoarcerii lui.)

SĂRBĂTORIRE s. v. elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire.

SĂRBĂTORIRE s. 1. aniversare, celebrare, prăznuire, serbare, (reg.) prăznuială. (~ unui secol de la...) 2. sărbătoare, serbare. (~ nunții lor.) 3. comemorare, serbare, (rar) comemorație, (înv.) pomană. (~ unui eveniment important.) 4. (înv.) obnovlenie. (~ reîntoarcerii lui.)

sărbătorire s. v. ELOGIERE. GLORIFICARE. LĂUDARE. MĂRIRE. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROSLĂVIRE. SLAVĂ. SLĂVIRE.

SĂRBĂTORI vb. 1. v. aniversa. 2. v. comemora.

SĂRBĂTORI s. pl. v. ciclu, menstruație, period.

SĂRBĂTORI vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a serba, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de căsătorie.) 2. a comemora, a serba. (~ un mare eveniment.)

sărbători s. pl. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.