sandâc² sn [At: CORESI, ap. DHLR II, 541 / Pl: ? / E: mg szándék] (Înv) Intenție.

sandâc¹ sn [At: (a. 1766) FURNICĂ, I. C. XXVII / V: ~dac, sadâc, sănduc, sân~, sânduc, senduc, sunduc / Pl: ? / E: tc sandik, sanduk] 1 (Înv) Cufăr¹ (1). 2 (Înv) Ladă. 3 (Dob) Coșul căruței. 4 (Mun) Dricul căruței.

sadâc sn vz sandâc¹

sandac sn vz sandâc¹

sănduc sn vz sandâc¹

sândâc sn vz sandâc¹

sânduc sn vz sandâc¹

senduc sn vz sandâc¹

sunduc sn vz sandâc¹

sandîc n., pl. urĭ și e (turc. sandyk, ar. sanduk, sipet, ladă; ngr. senduki [scris -ntuki]; alb. sănduk, bg. sandŭk, sîrb. -uk, rus. sundúk). Vechĭ. Sipet, ladă. Azĭ Dobr. Coșu căruțeĭ, partea în care șezĭ și’n care puĭ lucrurile. – Vechĭ și sînduc, sănduc, senduc. Și azĭ în est sînduc, sunduc, sipet, ladă (de bagaje).

săndúc V. sandîc.

sendúc V. sandîc.

sîndúc, V. sandîc.

sundúc, V. sandîc.

SANDÂC s. v. cufăr, dric, ladă.

sandîc s. v. CUFĂR. DRIC. LADĂ.

sănduc (-curi), s. n. – Cufăr, ladă. – Var. sandîc, sînduc, sunduc. Tc. sanduk (Șeineanu, II, 313), cf. ngr. σεντούϰι, bg., sb. sanduk, pol., rus. sanduk. Săndulie, s. f. (lădoi), cuvînt mold. folosit de V. I. Popa, probabil în loc de *sănduclie.

sandâc² s.n. (înv.) intenție.