sălășluire sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 239/8 / Pl: ~ri / E: sălășlui] 1 Locuire într-un anumit loc Si: sălășluință (1), (îvr) sălășuire (1). 2 Viețuire într-un anume loc Si: sălășluință (2), (îvr) sălășuire (2). 3 (Rar) Găsire a unui loc pentru dormit Si: sălășluință (3), (îvr) sălășuire (3). 4-6 (Înv; ccr) Sălaș (1-3). 7 (Înv; pex) Așezare umană. 8 (În concepții religioase; pan) Sălaș (7). 9 (Pan) Sălaș (8). 10 (Spc) Mică așezare umană de proporțiile unui cătun sau ale unui sat Si: (înv) sălaș (28). 11 (Înv) Stabilire a cuiva într-un anumit loc Si: instalare. 12 (Pop) Locuire, oprire temporară (într-un anumit loc). 13 (De obicei în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a găsi” etc.) Sălaș (16).

SĂLĂȘLUIRE, sălășluiri, s. f. Acțiunea de a (se) sălășlui și rezultatul ei; locuire, ședere, viețuire. Cei ce s-au așezat întru sălășluire aici, întîi au coprins județul Romanaților. ODOBESCU, S. I 300. ♦ Adăpost, găzduire, ospitalitate. Umblînd din loc în loc m-am rătăcit... și te rog să-mi dai sălășluire. CREANGĂ, P. 288. ♦ (Concretizat) Locuință, așezare. Puind el la cale sălășluirea, bucătăria, hruba. DRĂGHICI, R. 121.

sălășluire f. adăpost provizoriu: te rog să-mi dai sălășluire CR.

sălășlui [At: PSALT. 232 / V: (înv) ~ia / Pzi: ~esc / E: mg szállásol] 1 vi (D. oameni) A-și avea locuința, sălașul (1) într-un anumit loc Si: a locui, a sta, (înv) a sălășui (1), (reg) a sălăși (1). 2 vi (D. oameni) A-și duce existența Si: a trăi, a viețui, (înv) a sălășui (2), (reg) a sălăși (2). 3 vi (Rar) A avea culcușul într-un anumit loc Si: (înv) a sălășui (3). 4-5 vtr (De obicei cu determinări locale) A (se) stabili într-un loc Si: a (se) așeza (29-30), a (se) sălășui (4-5). 6-7 vrt (De obicei cu determinări locale) A(-și) fixa domiciliul sau sediul Si: a (se) instala, (înv) a (se) sălășui (6-7), a lăcășlui. 8 vt A popula. 9-10 vir (Îvp) A petrece noaptea sau un anumit timp undeva Si: (înv) sălășui (9-10). 11-12 vir (Îvp) A locui provizoriu la cineva în gazdă Si: (înv) a (se) sălășui (11-12), (reg) a (se) sălăși (5-6). 13-14 vir (Îvr) A avea relații sexuale cu cineva. 15 vr A poposi. 16 vt (Înv; c. i. oameni) A găzdui (1).

sălășluia v vz sălășlui

SĂLĂȘLUI, sălășluiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Astăzi rar) A sta într-un anumit loc, a locui, a se adăposti. Fratele Simeon și el multă vreme printre leși a sălășluit. SADOVEANU, O. VII 76. Părăsesc o casă... sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. ANGHEL, PR. 61. În casa lor... Acolo să văcuiască. Acolo să lăcuiască, Acolo să sălășluiască. PĂSCULESCU, L. P. 123. ◊ Fig. Un biet bătrîn cerșind adăpost munților, o podoabă închipuită de om în care sălășluia un suflet tare. DELAVRANCEA, O. II 260. ♦ Tranz. A adăposti, a găzdui, a da adăpost. Septentrionul revendică și el cinstea de a fi sălășluit pe strămoșii celui care a cîntat diamantul ascuns în Marea Nordului. CĂLINESCU, E. 6. 2. Refl. (Învechit și popular) A se așeza, a se statornici într-un loc; a se instala. S-au sălășluit cu dînsa în pustie la moșiile sale. SBIERA, P. 51. Să se sălășluiască într-un palat strălucit. GORJAN, H. IV 81. Mama-Pădurii să sălășluiește în crierii codrilor. ȘEZ. I 151. ◊ Fig. N-am gîndit niciodată că sfînta poezie va veni să se sălășluiască în casa mea. NEGRUZZI, S. I 76.

A SĂLĂȘLUI ~iesc 1. intranz. A-și avea sălașul; a fi așezat cu traiul; a locui; a trăi. 2. tranz. 1) A asigura cu sălaș; a ține în gazdă; a găzdui. 2) A face să se sălășluiască. /< ung. szállásol

A SE SĂLĂȘLUI mă ~iesc intranz. A-și face sălaș; a se așeza cu traiul (într-un loc). /< ung. szállásol

sălăș(l)ui v. 1. a avea sălașul, a locui undeva; 2. a primi în sălaș, în gazdă. [Ung. SZÁLLÁSOLNI].

sălășluĭésc v. intr. (ung. szállásolni, a fi în gazdă, a sălășlui). Am sălașu, locuĭesc: fearele sălășluĭesc în codri. V. refl. Mă stabilesc, mă așez: vino și te sălășluĭește întru noĭ (O rugăcĭune către Dumnezeŭ). – Vechĭ -șuĭesc. În P.P. -șesc.

sălășluínță f., pl. e și -ire f. (d. a sălășlui). Rar. Sălaș, sediŭ, domiciliŭ, adăpost, patrie.

sălășluire (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluirii; pl. sălășluiri

sălășluire (pop.) s. f., g.-d. art. sălășluirii; pl. sălășluiri

sălășluire s. f., g.-d. art. sălășluirii; pl. sălășluiri

sălășlui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, 3 sg. sălășluiește, imperf. 1 sălășluiam; conj. prez. 1 sg. să sălășluiesc, 3 să sălășluiască

sălășlui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, imperf. 3 sg. sălășluia; conj. prez. 3 să sălășluiască

sălășlui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, imperf. 3 sg. salășluia; conj. prez. 3 sg. și pl. sălășluiască

sălășlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, conj. sălășluiască)

sălășluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SĂLĂȘLUIRE s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, cătun, domiciliu, gazduire, locuință, popas, poposire, sat, sălaș, trai, viață, viețuire.

sălășluire s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. CĂTUN. DOMICILIU. GĂZDUIRE. LOCUINȚĂ. POPAS. POPOSIRE. SAT. SĂLAȘ. TRAI. VIAȚĂ. VIEȚUIRE.

SĂLĂȘLUI vb. v. adăposti, așeza, domicilia, fi, fixa, găzdui, instala, locui, mânea, opri, primi, sta, stabili, statornici, ședea, trage, trăi, viețui.

sălășlui vb. v. ADĂPOSTI. AȘEZA. DOMICILIA. FI. FIXA. GĂZDUI. INSTALA. LOCUI. MÎNEA. OPRI. PRIMI. STA. STABILI. STATORNICI. ȘEDEA. TRAGE. TRĂI. VIEȚUI.

sălășluire, sălășluiri, s.f. (înv.) 1. sălășluire, locuire. 2. (reg.) așezare, stabilire într-un loc, instalare, fixare a domiciliului. 3. rămânere peste noapte undeva; mânere. 4. primire în gazdă a cuiva, găzduire.