sălășlui [At: PSALT. 232 / V: (înv) ~ia / Pzi: ~esc / E: mg szállásol] 1 vi (D. oameni) A-și avea locuința, sălașul (1) într-un anumit loc Si: a locui, a sta, (înv) a sălășui (1), (reg) a sălăși (1). 2 vi (D. oameni) A-și duce existența Si: a trăi, a viețui, (înv) a sălășui (2), (reg) a sălăși (2). 3 vi (Rar) A avea culcușul într-un anumit loc Si: (înv) a sălășui (3). 4-5 vtr (De obicei cu determinări locale) A (se) stabili într-un loc Si: a (se) așeza (29-30), a (se) sălășui (4-5). 6-7 vrt (De obicei cu determinări locale) A(-și) fixa domiciliul sau sediul Si: a (se) instala, (înv) a (se) sălășui (6-7), a lăcășlui. 8 vt A popula. 9-10 vir (Îvp) A petrece noaptea sau un anumit timp undeva Si: (înv) sălășui (9-10). 11-12 vir (Îvp) A locui provizoriu la cineva în gazdă Si: (înv) a (se) sălășui (11-12), (reg) a (se) sălăși (5-6). 13-14 vir (Îvr) A avea relații sexuale cu cineva. 15 vr A poposi. 16 vt (Înv; c. i. oameni) A găzdui (1).

SĂLĂȘLUI, sălășluiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Astăzi rar) A sta într-un anumit loc, a locui, a se adăposti. Fratele Simeon și el multă vreme printre leși a sălășluit. SADOVEANU, O. VII 76. Părăsesc o casă... sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. ANGHEL, PR. 61. În casa lor... Acolo să văcuiască. Acolo să lăcuiască, Acolo să sălășluiască. PĂSCULESCU, L. P. 123. ◊ Fig. Un biet bătrîn cerșind adăpost munților, o podoabă închipuită de om în care sălășluia un suflet tare. DELAVRANCEA, O. II 260. ♦ Tranz. A adăposti, a găzdui, a da adăpost. Septentrionul revendică și el cinstea de a fi sălășluit pe strămoșii celui care a cîntat diamantul ascuns în Marea Nordului. CĂLINESCU, E. 6. 2. Refl. (Învechit și popular) A se așeza, a se statornici într-un loc; a se instala. S-au sălășluit cu dînsa în pustie la moșiile sale. SBIERA, P. 51. Să se sălășluiască într-un palat strălucit. GORJAN, H. IV 81. Mama-Pădurii să sălășluiește în crierii codrilor. ȘEZ. I 151. ◊ Fig. N-am gîndit niciodată că sfînta poezie va veni să se sălășluiască în casa mea. NEGRUZZI, S. I 76.

A SĂLĂȘLUI ~iesc 1. intranz. A-și avea sălașul; a fi așezat cu traiul; a locui; a trăi. 2. tranz. 1) A asigura cu sălaș; a ține în gazdă; a găzdui. 2) A face să se sălășluiască. /< ung. szállásol

A SE SĂLĂȘLUI mă ~iesc intranz. A-și face sălaș; a se așeza cu traiul (într-un loc). /< ung. szállásol

sălăș(l)ui v. 1. a avea sălașul, a locui undeva; 2. a primi în sălaș, în gazdă. [Ung. SZÁLLÁSOLNI].

sălășluia v vz sălășlui

sălășluĭésc v. intr. (ung. szállásolni, a fi în gazdă, a sălășlui). Am sălașu, locuĭesc: fearele sălășluĭesc în codri. V. refl. Mă stabilesc, mă așez: vino și te sălășluĭește întru noĭ (O rugăcĭune către Dumnezeŭ). – Vechĭ -șuĭesc. În P.P. -șesc.

sălășlui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, 3 sg. sălășluiește, imperf. 1 sălășluiam; conj. prez. 1 sg. să sălășluiesc, 3 să sălășluiască

sălășlui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, imperf. 3 sg. sălășluia; conj. prez. 3 să sălășluiască

sălășlui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, imperf. 3 sg. salășluia; conj. prez. 3 sg. și pl. sălășluiască

sălășlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sălășluiesc, conj. sălășluiască)

sălășluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SĂLĂȘLUI vb. v. adăposti, așeza, domicilia, fi, fixa, găzdui, instala, locui, mânea, opri, primi, sta, stabili, statornici, ședea, trage, trăi, viețui.

sălășlui vb. v. ADĂPOSTI. AȘEZA. DOMICILIA. FI. FIXA. GĂZDUI. INSTALA. LOCUI. MÎNEA. OPRI. PRIMI. STA. STABILI. STATORNICI. ȘEDEA. TRAGE. TRĂI. VIEȚUI.