symphonia (gr. συμφωνία), în teoria antică greacă a muzicii, denumirea celor trei intervale* perfecte, cvarta, cvinta* și octava, exprimate aritmetic prin fracții subunitare formate cu primele patru numere naturale (3/4, 2/3 și, respectiv, 1/2). Sunetele aflate într-un astfel de raport se numeau symphoné. V. Sinfonia; sinfonie.