sușigat, ~ă a [At: CONV. LIT. IV, 267 / V: șușugat / Pl: ~ați, ~e / E: sușig] (Trs; d. oameni sau d. gospodăria lor) Lipsit.

sușugat, ~ă a vz sușigat

sușigat, -ă, adj. (reg.; despre oameni și gospodăria lor) lipsit.

sușigat, -ă, sușigați, -te, adj. – (reg.; înv.) Lipsit (de ceva): „Casa noastră-i sus, la șatră / Și de multe-i sușigată; / Și de pâine, și de sare / Și de câte-s pe sub soare” (D. Pop, 1970: 176). – Din magh. szükséges „necesar” (Țiplea, 1906); din susig „lipsă” (< magh. szükség) (MDA) + suf. -at.

sușigat, -ă, adj. – Lipsit (de ceva): „Casa noastră-i sus, la șatră / Și de multe-i sușigată; / Și de pâine, și de sare / Și de câte-s pe sub soare” (D. Pop 1970: 176). – Din magh. szükséges „necesar” (Țiplea 1906).