suvai sn vz sevai

suváĭ, suvaĭá. V. sevaĭ.

SEVAI, (2) sevaiuri, s. n. (Înv.) 1. Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. 2. Sortiment din această țesătură. [Var.: suvai s. n.] – Din tc. sevayi.

savai² sn vz sevai

sevai sn [At: GHICA, S. 501 / V: sav~, suv~, suvaia^[1] / A: (și) sevai / Pl: ~uri / E: tc sevai, sevayi] (Trî) Țesătură de mătase cu fir auriu sau argintiu. corectat(ă)

suvaia sf vz sevai corectat(ă)

SEVAI, sevaiuri, s. n. (Turcism înv.) Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. [Var.: suvai, s. n.] – Din tc. sevayi.

SEVAI s. n. (Turcism învechit) Țesătură de mătase cu fir. Cealaltă mînă o ținea înfiptă în brîul galben, un taclit lat, care-i strîngea anteriul de sevai verde. CAMIL PETRESCU, O. II 39. Tînăra fecioară se arătă... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93. Banul, îmbrăcat în anteriu de sevai subțire. FILIMON, C. 143. – Variantă: suvai (CAMIL PETRESCU, O. II 94) s. n.

SEVAI ~uri n. înv. Țesătură de mătase, ornamentată cu fir de aur sau de argint. /<turc. sevai, sevayi

ȘUVAI s.n. (Mold.) Eschivare, pretext, subterfugiu. Să n-aveți într-aceașta nice un șuvai. DOSOFTEI, VS. Etimologie: cf. șuvăi. Vezi și șuvăi, șuvăială, șuvealnic. Cf. șuvăială.

ȘUVĂI vb. (Mold.) A se eschiva, a căuta pretexte; a încerca să tergiverseze, ocolind adevărul. A: Acela ce va lua ceva vreun lucru cu voie acestuia giudeț, nu va putea să șuvăiască, să nu plătească ș-alt preț. PRAV Zise [împăratul] ca să șuvăiască: „Nu să cuvine împăratul să vorbască ci femei”. DOSOFTEI, VS. Cela ce suvăiaște de-a-nvățarea câdea-va în reale. DP, 13^r. // B: cf. MARDARIE, 117; ÎNDREPTAREA LEGII. ♦ A se disculpa. A: Nunta ce să va face între obrazul cel răpitoriu și aceii răpite șuvăiaște răipitoriul și scapă să nu să omoară. PRAV. Muiarea poate șuvăi, că n-au știut sminteala nuntei sale. PRAV. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. *šavati, bg. šavam. Vezi și șuvai, șuvăială, șuvealnic. $Cf. c u r a (2).

sevai conj. Tr. măcar; ian să-mi joci cu fina mea, sevai cu mireasa ta POP. [Vechiu-rom. săvai, încailea («săvai bolnav cum era», M. Costin) = lat. SI VELIS, dacă vrei].

sevaiu n. stofă de mătase albă și de fir (fabricată în orașul Sevayi): anteriu de sevaiu subțire OD. [Turc. SEVAY].

suvaiu n. V. sevaiu: anteriu de suvaiu alb NEGR.

sevaíŭ și suvaíŭ n., pl. urĭ (turc. sevaĭl, după numele unuĭ oraș). Vechĭ. O stofă albă de matasă și de fir. – Și suvaĭá (Iorga, Negoț. 136; Sadov. VR. 1910, 4 59: anteriŭ de suvaĭa).

sevai (înv.) s. n., (sorturi) pl. sevaiuri

sevai (înv.) s. n., art. sevaiul; (sorturi) pl. sevaiuri

sevai s. n., art. sevaiul; (sorturi) pl. sevaiuri

sevai (-iuri), s. n. – Țesătură orientală. – Var. suvai. Tc. sevayi (Șeineanu, III, 109).

sevai¹ adv. (înv. și reg.) măcar; încailea.