surzuire sf [At: LB / Pl: ~ri / E: surzui] (Înv; Trs) 1 Adaos (2). 2 Procurare. 3 Agonisire (1).

sărăzui v vz surzui

surzui [At: LEX. MARS. 215 / V: (reg) ~zului, (îvr) sărăzui / Pzi: ~esc / E: mg szcrezn] (Trs) 1 vi (Înv) A adăuga (măsurând în plus). 2 vt A procura. 3 vt A agonisi (prin economisire).

surzului v vz surzui

SURZUI vb. v. achiziționa, cumpăra, lua, procura, târgui.

surzui vb. v. ACHIZIȚIONA. CUMPĂRA. LUA. PROCURA. TÎRGUI.

surzuire, surzuiri, s.f. (înv. și reg.) 1. adaos. 2. agonisire.

SĂRĂZUI vb. v. surzui.

SURZUI vb. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) A agonisi; a cîștiga, a procura. Impetro. Szeresuesk. Szerszek. LEX. MARS., 215. Cu voia unul alăltui suruzuiră 30 de bani. MISC. SEC. XVII, 14^r. Alduit uricu suruzui noauo. MISC. SEC. XVII, 31^r. Noe lok à nye szerzui. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. 2. (Trans. SV) A pricinui, a cauza. Ce au surzuit graba aceasta? PP, 128^r. 3. (Trans. SV) A compune, a redacta; a întemeia. Cine au întemeiat Crede-ul? „Apostolii”. Cînd l-au surzuit? (. . .) Pentru ce l-au surzuit ? (. . .) Cine de chilin dintru apostoli au surzuit vro cloambă a Crede-ului ? Nu să știe adevărat, destul că toț într-una dintr-o voie l-au surzuit. PP, 4^v-5^r. Cine au surzuit rînduiala besearecii? PP, 102^v. Variante: sărăzui (LEX. MARS., 215), sărzui (PSALTIRE SEC. XVII apud TEW), suruzui (MISC. SEC. XVII, 14^r, 31^r). Etimologie: magh. szerezni. Vezi și surzuită. Cf. î n s ă m a.

surzui, surzuiesc, vb. IV (reg.) 1. (înv.) a adăuga (măsurând în plus). 2. a procura; a agonisi (prin economisire).