surguni v vz surghiuni

SURGUNI vb. IV v. surghiuni.

SURGUNI vb. IV. v. surghiuni.

SURGHIUNI, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun.

surghini v vz surghiuni

surghiun, ~ă [At: M. COSTIN, O. 248 / V: (îrg) ~gun, ~gună sf, (îvr) ~um, ~gum / Pl: ~i, ~e, ~uri / E: tc súrgún (etmek)] 1 sn (Înv; îlv) A face (sau a trimite, a porni, a duce, a ardica, a pune) ~ (pe cineva) A exila (1). 2-3 smf, a (Înv) Exilat² (1-2). 4 (Îlv) A merge sau a se duce ~ A pribegi. 5 sn (Îvp) Pedeapsă cu exilul. 6 sn (Pex) Pedeapsă cu deportarea. 7 sn (Rar) Loc izolat. 8 sn (Reg; îe) A da ~ A da drumul cuiva. 9 sn (Îae) A goni (6).

surghiuni [At: NECULCE, L. 91 / V: (rar) ~iri, (îrg) ~guni / Pzi: ~nesc / E: surghiun] 1 vt (Îvp; c.i. oameni) A exila (4). 2 vt (Pex) A deporta. 3 vr A (se) izola. 4 vt (Îvp; fig; c.i. ființe, creații ale lor etc.) A alunga (5). 5 vt (Îvr) A interzice.

surgun, ~ă as vz surghiun

SURGHIUN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.

SURGHIUNI, surghiunesc, vb. IV. Tranz. A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun.

SURGHIUN¹, surghiuni, s. m. (Învechit) Exilat, deportat. Am pribegit ca un surghiun prin țări străine. La TDRG. ◊ Expr. A face (sau a porni, a trimite, a duce) surghiun = a exila, a deporta. A doua zi pînă în ziuă Clucerul era pornit surghiun la Snagov cu cămașa pecetluită pe el. GHICA, S. A. 53. A se duce surghiun = a pribegi. (Atestat în forma surgun) Numai eu cu Zaharia, ghemuiți în căruța lui moș Luca ne duceam surgun, dracului pomană. CREANGĂ, A. 123. – Variantă: surgun s. m.

SURGHIUNI, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) A exila, a deporta. Poruncește mai bine să-mi taie capul sau surghiunește-mă ca pe atîți alți boieri pămînteni ai țării. FILIMON, C. 63. ◊ Fig. Aici în strada Țicău numărul 4, nu era numai o locuință mizerabilă într-o margine umilită de tîrg. Era mai cu samă un exil. Surghiunit de împrejurările vieții se afla aici Ion Creangă în calitatea lui de cărturar. SADOVEANU, E. 94. ◊ Refl. pas. Lala-Mahomet ce se numise vizir, surghiunindu-se Sinan, murise trei zile după aceea. BĂLCESCU, O. II 166. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. Dacă adevărul ar fi surghiunit de pre pămînt, numai în vorba a doi șireți s-ar putea afla. NEGRUZZI, S. III 293. – Variantă: surguni (HOGAȘ, M. N. 13, HASDEU, I. V. 229) vb. IV.

SURGUN¹ s. m. v. surghiun¹.

SURGUN s. m. și n. v. surghiun.^[1]

A SURGHIUNI ~esc tranz. înv. 1) A trimite în surghiun; a exila; a deporta. 2) fig. A sili să trăiască printre străini; a izgoni; a alunga. /Din surghiun

surghiunì (surgunì) v. 1. a exila: mai bine surghiunește-mă FIL.; 2. a proscrie: teama de a fi surguniți pe la mănăstiri AL.

surghiunésc v. tr. (d. surghiun, ca și sîrb. surgunisati și ngr. surgunévo). Rar. Azĭ. Exilez. – În Mold. și surgunesc.

surghiun² (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiuni

surghiuni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunesc, 3 sg. surghiunește, imperf. 1 surghiuneam; conj. prez. 1 sg. să surghiunsc, 3 să surghiunească

surghiun¹ (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiuni

surghiuni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunesc, imperf. 3 sg. surghiunea; conj. prez. 3 să surghiunească

surghiun (persoană) s. m., pl. surghiuni

surghiuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surghiunesc, imperf. 3 sg. surghiunea; conj. prez. 3 sg. și pl. surghiunească

SURGHIUN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.

SURGHIUNI vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

SURGHIUNI vb. (JUR.) 1. a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. v. deporta.

surghiun adj., s. v. ALUNGAT. EXILAT. GONIT. IZGONIT. PRIBEAG. PROSCRIS. SURGHIUNIT.

SURGHIUNI vb. (JUR.) 1. a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. a deporta. (Condamnatul a fost ~.)

surghiuni vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA.

surghiun (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun. – Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik.