surguci [At: NEAGOE, ÎNV. 180 / 8 / V: (îvr) ~u, (nob) ~giuc / Pl: ~uri, (rar) ~ce sn, ~ sm / E: tc sorguç] 1 sn Mănunchi de pene (de struț) ori de pietre scumpe, sau de pene ornamentat cu pietre scumpe ce împodobea odinioară un turban sau un ișlic. 2 sm (Bot; lpl) Plantă erbacee cu frunzele devizate în numeroase segmente liniare, cu florile albastre, roz, albe sau pestrițe, care se cultivă ca plantă ornamentală Si: (reg) bonzari, cătănioare (6), ciocănași (7), ciocul (9)-ciorii, coconași, crăcuțe, gâlceavă (3), floarea-grâului, nemțișori-de-grădină, ocheșele, păpucei, pinteni, tătăiși, toporași, țâța-caprei (Consolida ambigua). 3 (Bot; Reg) Nemțișori (Delphinium consolida). 4 (Bot; Reg) Brebenel (1) (Corydalis Marchalliana).

SURGUCI², surguciuri și surguce, s. n. (Învechit și arhaizant) Panaș din pene (de struț) împodobit cu pietre scumpe, purtat de sultani și de domnii romîni, la turban sau la ișlic (uneori și de oșteni, la căciulă). V. egretă. Fiecare oștean își pune piatră de olmaz la frunte și surguci de aur. SADOVEANU, F. J. 434. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb și sprijinit cu o floare mare de smaragde. NEGRUZZI, S. I 145.

SURGUCI¹, surguci, s. m. Plantă erbacee cu tulpina simplă sau ușor ramificată la vîrf, cu frunzele divizate în numeroase segmente lineare, cu florile albastre, roz, albe sau pestrițe, neregulate; se cultivă ca plantă ornamentală (Delphinium Ajacis ).

SURGUCI¹ ~ m. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei albe, albastre, roz sau pestrițe. /<turc. sorguç

SURGUCI² ~ n. reg. Substanță solidă de culoare roșie sau cafenie, folosită în stare topită pentru aplicarea sigiliilor; ceară roșie. /<turc. sorguç

surgúcĭ n., pl. ce și cĭurĭ (turc. sorghuç, sorghuc, pompon de păr saŭ de pene; ngr. sergútsi, sîrb. sorguč). Vechĭ. Moț de pene cu petre prețioase (îl purta sultanu, pașiĭ din Egipt, Bagdad și Buda și, diferit în formă, domniĭ româneștĭ). Azĭ. O plantă ranunculacee ornamentală (delphinium Ajacis), numită (în Trans.) și toporaș.

surgiuc sn vz surguci

surguciu sn vz surguci

DOMNESC adj. 1 De Domn, al Domnului, privitor la Domn; princiar: curtea domnească; casele domnești; cels ce suduiește pre omul cel ~ face mare sudalmă (PRV.-LP.); palmă domnească 👉 PALMĂ ¶ 2 Al curții princiare, al palatului: poimîine, pe vremea asta, să fii cu el la scara domnească (I.-GH.) ¶ 3 🐒 PASĂRE-DOMNEASCĂ = BOT ROS ¶ 4 🌿 BURUIENE-DOMNEȘTI = VÎZDOAGE; FLORI-DOMNEȘTI = SURGUCI, GAROAFĂ, GAROAFE-DE-MUNTE; MĂR ~, varietate de măr mare, cu fața roșiatică, foarte gustos, obținut prin cultură.

NEMȚIȘOR sm. 1 dim. NEAMȚ ¶ 2 🌿 Mare plantă erbacee cu flori albastre azurii (Delphinium elatum) ¶ 3 🌿 pl. NEMȚIȘORI (-DE-CÎMP) = PINTENAȘI ¶ 4 🌿 NEMȚIȘORI-DE-GRĂDINĂ = SURGUCI.

surguciu n. 1. peniș împodobit cu diamante la o căciulă domnească: în fruntea-mi să lucească surguciu ca o stea AL.; 2. Bot. nemțișori de grădină. [Turc. SORGUČ, egretă].

surguci² (plantă) s. m., pl. surguci

surguci¹ (mănunchi de pene) s. n., pl. surguciuri

surguci¹ (plantă) s. m., pl. surguci

surguci² (mănunchi de pene) s. n., pl. surguciuri

surguci (panaș) s. n., pl. surguciuri

surguci (bot.) s. m., pl. surguci

surguci (-uri), s. n. – 1. Panaș împodobit, mănunchi de pene. – 2. Plantă (Delphinium Ajacis). Tc. sorguc (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 1926), cf. ngr. σεργούτζι, sb. sorguč.

SURGUCI s. 1. panaș. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), cătănioare (pl.), ciocănași (pl.), coconași (pl.), crăcuțe (pl.) gâlceavă, ocheșei (pl.), păpucei (pl.), pinten, pintenaș, tătăiși (pl.), toporași (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-păsării, floarea-grâului, floare-domnească, nemțișor-de-grădină, țâța-caprei.

SURGUCI s. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), cătănioare (pl.), ciocănași (pl.), coconași (pl.), crăcuțe (pl.), gîlceavă, ocheșei (pl.), păpucei (pl.), pinten, pintenaș, tătăiși (pl.), toporași (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-păsării, floarea-grîului, floare-domnească, nemțișor-de-grădină, țîța-caprei.