SURA s. f. pulpa piciorului. (< lat. sura)

PIETROȘEL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

PLOȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Lat. *sira.

sur, ~ă [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: ns cf bg сур, srb sur] 1 a (D. culori) Intermediar între alb și negru Si: cenușiu (1), fumuriu (1), gri (1), (rar) prăfuriu, (pop) șoreciu, (reg) fumur (1), siv, (înv) plumbiu, sângepiu, (trî) bozafer Vz sein. 2 sn Culoare intermediară între alb și negru Si: cenușiu (2), fumuriu (2), gri (2). 3 a (D. obiecte, d. părul, blana animalelor, penele păsărilor etc.) Care are culoarea sură (1) Si: cenușiu (1), gri (1), (pop) fumuriu (1), șoreciu, (reg) fumur, siv, saran, (înv) plumbiu, sângepiu, (trî) bozafer Vz sein. 4 a (Îs) Mere ~ Soiuri de mere a căror coajă este sură (2). 5 sfa (Reg) Icter. 6-7 smf, a (Animal sau pasăre) care are pielea, părul, blana sau penele sure (2) Si: cenușiu, (reg) suran. 8 smf Cal sau iapă cu părul sur (2). 9 s (Ban; Trs) Bou sau măgar su părul sur (3) ori găină cu pene sure. 10 a (Pop; d. părul oamenilor) Cărunt (1). 11 a (Îe) A scoate (cuiva) peri ~i (în cap) A scoate cuiva peri albi. 12 a (D. oameni, d. capul ori tâmplele lor) Care are părul, barba sau mustățile cărunte Si: cărunt (1). 13 a (Fig) Străvechi (1). 14 a Argintiu (1). 15 a (Mai ales d. lumină, fenomene meteorologice, momente ale zilei) Lipsit de strălucire, de lumină Si: întunecat Vz încețoșat, tulbure. 16 a (Pex) Deprimant. 17 a Care nu se remarcă în nici un fel Si: șters. 18 a Lipsit de atractivitate Si: anost (3), fad. 19 sfa (Reg) Dans popular. 20 sfa Melodia după care se execută sura (19).

șiră¹ sf [At: GOLESCU, Î. 81 / V: (reg) (2-3) sâră, (1) șură / Pl: șire, (pop) șiri / E: ml *sira < ngr σειρά] 1 (Pop) Grămadă mare de paie¹, fân, snopi etc., clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită) Si: claie (1), stog, (reg) gireadă. 2 (Atm; îs) ~ra spinării (sau, reg, spatelor) Coloana vertebrală. 3 (Atm; reg; îs) ~ra pieptului Furca (13) pieptului.

șiră² sf vz șură¹

șură¹ sf [At: (a. 1551) D. BOGDAN, GL. 108 / V: (reg) șira / Pl: ~re, ~ri / E: ger dal Schûr, săs Schyren] 1 (Pop) Clădire anexă într-o gospodărie (rurală), de obicei cu mai multe încăperi, care servește mai ales la depozitarea nutrețului, a cerealelor, a uneltelor agricole etc. sau la adăpostirea vitelor și a cailor Si: (reg) ștalău (2). 2 (Pop; prc) Șopron (1). 3 (Pop; îe) A avea o gură cât o ~ A vorbi mult și zgomotos. 4 (Buc) Prelungire a acoperișului unei case, care servește ca adăpost. 5 (Reg) Strungă (la stână).

șură² sf vz șiră¹

PIETROȘEL, pietroșei, s. m. 1. Nume dat mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Pietroșel sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel cânepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Din lat. *sira.

PIETROȘEL, pietroșei, s. m. 1. Pește mic de culoare cafenie-închisă, acoperit cu solzi și pe cap; trăiește în bălțile de pe lîngă Dunăre (Umbra Krameri). 2. (Iht.) Porcușor. 3. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare, care trăiesc între stînci și în locuri pietroase. (Și în forma petroșel) De se preumbla numai prin codri... sfranciocii, petroșeii și sfredelușii... îl întîmpinau. ODOBESCU, S. M 181. ◊ Compuse: pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept (Oenanihe oenanthe); pietroșel-cînepiu = cînepar.- Variantă: petroșel s. m.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. (Despre părul sau lîna animalelor) De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru (v. cenușiu); (despre animale și păsări) care are părul, lîna, penele de această culoare. Au dat năvală doi dulăi suri cu căpăținele negre. SADOVEANU, N. F. 38. Miei albi fugeau către izvor Și grauri suri zburau în cete. COȘBUC, P. I 176. Un taur mare cu părul sur. RETEGANUL, P. IV 41. Cucule, pasăre sură, Ce tot cînți la noi pe șură? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ (În contexte figurate) Pe unde Jiul, spumegînd, Își spală coama sură. FRUNZĂ, Z. 30. ♦ (Substantivat) Nume dat unui cal cu părul de culoare intermediară între alb și negru. Pe poarta deschisă, Bîscoveanul trecu în goană pe surul lui costeliv, dar vînos, și se topi în ninsoarea care cădea moale. CAMIL PETRESCU, O. I 9. Surul lui se lăsa ușor pe picioarele dinapoi, ca să lunece în vîlcea printre răchite. id. O. II 143. 2. (Despre stofe, haine) Făcut din lînă sură (1) sau vopsit în această culoare. Îmbrăcămintea sură a oștenilor moldoveni părea întuneric de peșteră între zare și luciul apei. SADOVEANU, N. P. 335. Cei trei văcari, sub niște căciuli uriașe, cu fundul lat, cu sumanele sure aruncate numai pe umăr, ședeau rezemați în ghioagele lor. BART, S. M. 82. Contoșul domnului, sur și lung, cu ceaprazuri de fir, e deschis la piept. ODOBESCU, S. A. 113. 3. (Despre munți) De culoarea cenușie a stîncilor; (despre drumuri) de culoarea mohorîtă a pulberei care le acoperă. Luna-și pierde prin păduri Tainica văpaie... Doarme între munții suri Vechea Borșa-Baie. DEȘLIU, M. 11, De o parte și de alta a drumului sur se înălțau două spinări ușoare de colnic. SADOVEANU, O. I 369. Mă întorc cu fața spre creasta sură. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. 4. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat; tulbure; fig. posomorît, mohorît. Rațele sălbatice treceau în triunghi pe deasupra în văzduhul sur și tăios. DUMITRIU, N. 289. Afară plouă lin din cerul sur. SADOVEANU, O. III 241. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. 5. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. Nu vă uitați că rar mi-i părul Și sur ca sara cea de toamnă. BENIUC, V. 148. Era un bătrîn frumos, falnic, ras proaspăt, cu mustețile sure, răsucite. BART, S. M. 45. Pe prispă o babă bătrînă și zbîrcită, culcată pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenușa în poalele unei roabe tinere și frumoase. EMINESCU, N. 19. Nu căuta că-s sur, îs verde încă. ALECSANDRI, T. I 68. ♦ Fig. Bătrînicios, șters; searbăd. Moșnegii din Alăutești își aminteau de înfățișarea-i sură, de ochii lui ce iscodeau tăios. GALACTION, O. I 43. ♦ Fig. Vechi, bătrîn. Rîul sfînt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I 44.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie (mai rar de fîn, de snopi), clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită); gireadă. V. claie. Verdele acum albăstrui al lanurilor de porumb, galbenul miriștilor și al șirelor de paie par scăldate într-o lumină tare, aurie. CAMIL PETRESCU, O. I 292. [Paiele] din șira începută sînt pătrunse de apă. STĂNOIU, C. I. 62. Fînul se vinde în claie și șiră. I. IONESCU, M. 415. 2. (Anat.; în expr.) Șira spinării = coloana vertebrală. Vartolomeu Diaconu simte broboane de sudoare înghețîndu-i pe șira spinării. C. PETRESCU, A. 295. Durerea însă îl copleși curînd, parcă i s-ar fi rupt șira spinării. REBREANU, I. 40. Fiori reci îi trec prin șira spinării. DELAVRANCEA, H. T. 35.

ȘURĂ, șuri, s. f. 1. Construcție anexă pe lîngă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. O văd pe mama-n colțul șurii, Așază-ncet merindea-n glugă. GOGA, P. 21. Fundul ogrăzii era o șură mare și pustie. DUNĂREANU, CH. 174. Ce șuri și ocoale pentru boi și va perdea pentru oi... și cîte alte lucruri de gospodări. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A avea o gură cît o șură. v. gură (I 3). 2. Șiră de paie, de fîn etc.; gireadă. Șira, șura și, gireada are o bază dreptunghiulară, una din cele două laturi mici sau amîndouă... putînd fi curbe sau jumăți circulare. PAMFILE, A. R. 145. – Pl. și: șure (STANCU, D. 125, ODOBESCU, S. 13.

SUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care este de culoare intermediară între alb și negru; de culoarea cenușii; cenușiu; gri. Costum ~. Pasăre ~ă. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; înnorat; noros. 3) (despre păr) Care este încărunțit; cărunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe în păr; cărunt. /<bulg., sb. sur

SUR² ~i m. mai ales art. Cal cu părul de culoare cenușie. /<bulg., sb. sur

ȘIRĂ ~e f. 1) pop. Grămadă înaltă (de paie, de coceni, de fân etc.) clădită în formă de prismă; scârtă; gireadă. 2): ~a spinării coloana vertebrală. /cf. sir

ȘURĂ ~i f. Construcție într-o gospodărie țărănească care servește pentru depozitarea nutrețului, a cerealelor etc. ◊ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult și zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. șurii; Pl. și șure] /<germ. Schur, săș. Schyren

sur a. Mold. 1. cenușiu: lupi suri ies după pradă AL.; 2. se zice de un cal cu părul amestecat negru cu alb sau argintiu; 3. cărunt: sunt cu capul sur Al.; 4. fig.4 străvechiu: vremi apuse, sure Em. [Serb. sur].

șiră f. 1. șir lung: cal cu o șiră de stele roșcate pe spinare OD.; 2. grămadă lunguiață (așezată în lungul vântului): șire de fân și de grâu; 3. șira spinării, coloana vertebrală.

șură f. clădire massivă sau ușoară pentru adăpostirea recoltei și a nutrețurilor peste iarnă. [Sas. SCHYRE (nemț. Scheuer)].

2. sur, -ă adj. (dacă e cuv. străvechĭ, d. lat. syrus, sirian, de unde ar veni și bg. sîrb. sur, a. î. Cp. cu vînăt, „venețian”, și it. turchino, albastru, adică „turcesc”. V. turchez). Cenușiŭ, vorbind despre păr: păr sur, om sur (cărunt, albit pe jumătate), lînă sură, cal sur (cu păru cenușiŭ pătat, care la bătrîneță se face alb). V. ser și sîngeap 2.

1. sur n. V. sun 1.

șíră f., pl. e (var. din șir). Șir de lucrurĭ, maĭ ales vorbind de clăĭ (stogurĭ) lungĭ: o șiră de paĭe. Șira spinăriĭ, coloana vertebrală, spinarea.

șúră f., pl. ĭ (rut. šúra, d. germ. scheuer, dial. schûr, șopron). Est. Șopron. A avea o gură cît o șură, a avea obiceĭ să vorbeștĭ tare saŭ să răcneștĭ.

sura s. f.

pietroșel-sur (pasăre) (desp. pie-tro-) s. m., pl. pietroșei-suri, art. pietroșeii-suri

ploșniță-sură (insectă) s. f., g.-d. art. ploșniței-sure; pl. ploșnițe-sure

sur adj. m., pl. suri; f. sură, pl. sure

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri

!pietroșel-sur (pasăre) (pie-tro-) s. m., pl. pietroșei-suri, art. pietroșeii-suri

!ploșniță-sură (insectă) s. f., g.-d. art. ploșniței-sure; pl. ploșnițe-sure

sur adj. m., pl. suri; f. sură, pl. sure

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri

pietroșel-sur s. m.

ploșniță sură s. f. + adj.

sur adj. m., pl. suri; f. sg. sură, pl. sure

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri/șure

șiră, -re.

sur (-ră), adj. Gri. Sl., cf. bg., sb., cr. sur, rus. ser (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 380; Conev 97). După Tiktin, din lat. syrus „sirian”, legat de it. soro, fr. saure; dar nu este sigur că cuvintele it. și fr. au această origine și nici nu se cunoaște o culoare gri specifică Siriei. Der. suraia, s. f. (nume de vacă); suran, s. m. (nume de bou); suriu, adj. (gri, cenușiu, încărunțit, înspicat); surchea, s. f. (nume de animal), din mag. szürke „gri” (Ruffini 101); suri, vb. (a colora în gri); surilă, s. m. (nume de bou); însuri, vb. (a încărunți).

șură (șuri), s. f. – 1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196).

tambour sur cadre (cuv. fr.) tamburină.

sură, sure s. f. Surată. – Din arabă surah.

ESCH-SUR-ALZETTE [es sür alzét], oraș în Luxemburg, în apropierea graniței cu Franța; 83 mii loc. (1991, cu suburbiile). Principalul centru industrial al țării. Expl. de min. de fier și cărbune. Siderurgie (oțelării); îngrășăminte chimice; fabrică de ciment.

NEUILLY-SUR-SEINE [nöi sür sen] oraș în Franța (Île-de-France), în conurbația Parisului, situat la NV de acesta, pe dr. fl. Sena, la marginea de N a pădurii Bois de Boulogne, în prelungirea de NV a bulevardului Champs Élysées; 66,1 mii loc. (1991). Ind. metalurgică, constr. de automobile, electronică și electrotehnică, chimică, a parfumeriei; centru cinematografic. – Tratatul de la ~, unul dintre tratatele sistemului de la Versailles, semnat la 27 nov. 1919 între puterile Antantei și Bulgaria, prin care se reconfirmă frontiera româno-bulgară stabilită prin Tratatul de Pace de la București, din 10 aug. 1913 și se sancționează unele schimbări teritoriale în favoarea Iugoslaviei și Greciei. A stabilit cuantumul reparațiilor de război datorate de Bulgaria.

ORADOUR-SUR-GLANE [oradú:r sür glan], localitate în Franța central-vestică (Limousin), la 23 km NV de Limoges; c. 2 mii loc. Distrusă de trupele S.S. la 10 iun. 1944, iar populația (642 locuitori) masacrată în întregime, ca represalii pentru atacurile partizanilor.

ROQUEFORT-SUR-SOULZON [rokfór-sür-sulzõ], localit. în S Franței (departamentul Aveyron), celebră pentru brânza R., din lapte de oaie, după o rețetă originală.

o gură cât o șură expr. (fig. – d. oameni) gălăgios, cu gură mare.

PIETROAICĂ-SURĂ s. v. pietrar.

PIETROȘEL-SUR s. v. pietrar.

PLOȘNIȚĂ-SURĂ s. v. ploșniță-de-câmp.

SUR adj. 1. v. cenușiu. 2. întunecat, mohorât, sumbru, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 3. v. cărunt. 4. vânăt. (Cal ~.) 5. încețoșat, neclar, tulbure, (reg.) suriu. (Un văzduh ~.)

SUR adj. v. străvechi.

ȘIRA SPATELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

ȘIRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fân.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

pietroaică-sură s. v. PIETRAR.

pietroșel-sur s. v. PIETRAR.

ploșniță-sură s. v. PLOȘNIȚĂ-DE-CÎMP.

sur adj. v. STRĂVECHI.

SUR adj. 1. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, (rar) prăfuriu, (pop.) sein, șoreciu, (reg.) siv, (Munt.) fumur, (înv.) plumbiu, sîngepiu, (turcism înv.) bozafer. (De culoare ~.) 2. întunecat, mohorît, sumbru, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 3. cărunt, (pop.) înspicat, (reg.) sein, siv, (prin Olt. și Munt.) spicat, (fig.) nins. (Om cu părul ~.) 4. vînăt. (Cal ~.) 5. încețoșat, neclar, tulbure, (reg.) suriu. (Un văzduh ~.)

șira spatelor s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

ȘIRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fîn.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru, (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

ȘURĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Șopron. A: Pe Struțocamilă într-o șură închidzind, mîncarea și băutura la măsură îi orînduiră. CANTEMIR, IST. C: Grîul strîngeți în șura mea. N TEST. (1648). Li-i plină de grîu șura. VCC, 19. Shurĕ. Horreum. AC, 373. Horreum. Sura. Csür. LEX. MARS., 213. Etimologie: germ. dial. Schûr, săs. Schyren. Cf. p o i a t ă (1).

șúră, șuri, s.f. Construcție anexă a gospodăriei tradiționale, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar, 1980: 134). ■ „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat” (Dăncuș, 1986). ■ (top.) Moara Șurii, cascadă (12 m) situată pe Valea Criva, în Munții Maramureșului. – Din germ. dial. Schur „fân, otavă; șatră, șopron” (DEX, MDA); din germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (Tiktin, Bogrea, după DER); din săs. schûren (Borcea, după DER; MDA).

șură, șuri, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat”. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș, 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar, 1980: 134). ♦ (top.) Moara Șurii, cascadă situată pe Valea Criva (afluent de dreapta al văii Pop Ivan), în Munții Maramureșului. Are o înălțime de circa 12 m (Timur, 2007: 95). – Din germ. dial. Schur „fân, otavă; șatră, șopron” (DEX, MDA); din germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (Diez, Tiktin, Bogrea, cf. DER); din săs. schûren (Mândrescu, Borcea, cf. DER; Țurcanu, MDA).

șură, -i, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat”. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar 1980: 134). – Din germ. dial. Schur (DEX); Germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (DER); Săs. schûren (Țurcanu).