suprapunere sf [At: CONTA, O. F. 536 / Pl: ~ri / E: suprapune] 1 Așezare a unui obiect, a unui strat etc. deasupra altuia. 2 (Spc) Așezare a unei figuri geometrice deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea Si: coincidență (1), (rar) superpoziție. 3 (Fiz; îs) ~a efectelor Proprietate a unui sistem fizic sau tehnic caracterizat de legi și de relații liniare și omogene și care, pe această bază, permite însumarea acțiunilor exercitate asupra lui, efectul acțiunilor tuturor acțiunilor fiind identic cu rezultatul efectelor produse de fiecare acțiune în parte Si: superpoziție.

SUPRAPUNERE, suprapuneri, s. f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei. Două unghiuri diedre sînt egale dacă prin suprapunere coincid. GEOMETRIA, S. 34.

SUPRAPUNERE s.f. Acțiunea de a (se) suprapune și rezultatul ei; superpoziție. [< suprapune].

suprapune [At: CORNEA, E. 63/1 / Pzi: suprapun, (reg) suprapui / E: supra¹- + pune cf lat supraponere, fr superposer] 1 vt (C. i.obiecte, straturi etc.) A așeza peste, deasupra sau unul deasupra altuia. 2 (Spc; c.i. figuri geometrice) A așeza una deasupra alteia pentru a verifica egalitatea Si: (înv) a superpune. 3 vr (Pex) A avea loc în același timp Si: a coincide (4), a (se) încăleca.

SUPRAPUNE, suprapun, vb. III. Tranz. A pune un lucru deasupra altuia, a așeza unul peste altul. (Refl.) Fîșia subțire dintre cele două stînci care se suprapun este filonul de aur. BOGZA, Ț. 10.

SUPRAPUNE vb. III. tr. A pune un lucru deasupra altuia, a așeza unul peste altul. [P.i. suprapun, conj. -nă. / < supra- + pune, după fr. superposer].

SUPRAPUNE vb. I. tr. a pune un lucru deasupra altuia, a așeza unul peste altul. II. refl. a se afla așezat deasupra altuia; (p. ext.) a coincide în timp. (după fr. superposer)

A SE SUPRAPUNE pers. 3 se suprapune intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se așeza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc în același timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune

A SUPRAPUNE suprapun tranz. A face să se suprapună; a etaja. /supra- + a pune

suprapune v. a pune un lucru peste altul.

*suprapún și superpún, -pús, a -púne v. tr. (supra- saŭ super- și pun; lat. super- și supra-pónere; fr. superposer). Pun unu peste altu: a suprapune gologanĭ, straturĭ suprapuse.

suprapunere (desp. su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapunerii; pl. suprapuneri

suprapunere (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprapunerii; pl. suprapuneri

suprapunere s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. suprapunerii; pl. suprapuneri

suprapune (a ~) (desp. su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suprapun, 2 sg. suprapui, 3 sg. suprapune, perf. s. 1 sg. suprapusei, 1 pl. suprapuserăm, m.m.c.p. 1 pl. suprapuseserăm; conj. prez. 1 sg. să suprapun, 3 să suprapună; ger. suprapunând; part. suprapus

suprapune (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suprapun, 2 sg. suprapui, 1 pl. suprapunem; conj. prez. 3 să suprapună; ger. suprapunând; part. suprapus

suprapune vb. (sil. -pra-) → pune

suprapune (ind. prez. 1 sg. suprapun, conj. suprapună)

suprapun, -pună 3 conj.

SUPRAPUNERE s. (rar) superpoziție.

SUPRAPUNERE s. (rar) superpoziție.

SUPRAPUNE vb. 1. (rar) a (se) superpune. (Două figuri geometrice care se ~.) 2. a coincide, a se încăleca. (Orele celor două ședințe se ~.)

SUPRAPUNE vb. 1. (rar) a (se) superpune. (Două figuri geometrice care se ~.) 2. a coincide, a se încăleca. (Orele celor două ședințe se ~.)