opțiuni
  • info

2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPRAORDONARE s.f. Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-, var. supraordinare s.f. / < supra- + ordonare].

SUPRAORDINARE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).

SUPRAORDINARE s. f. (Log.) Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. [Pr.: -pra-or-] – Supra1- + ordinare (rar).

supraordinare sf [At: DN3 / Pl: ~nări / E: supra1- + ordinare] (Log) Cuprindere în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică Si: supraordinație.

supraordona vtr [At: ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 122, 29/1 / Pzi: ~nez / E: supra1- + ordona] A (se) așeza pe un loc superior, ca ierarhie sau calificare.

SUPRAORDINARE s.f. v. supraordonare.

SUPRAORDINARE s. f. cuprindere în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sferă mai mică. (< supra1- + ordinare)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supraordonare (desp. su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonării

!supraordonare (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraordonării

supraordonare (log. și supraordinare) s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. supraordonării

a se supraordona vb., ind. prez. 1 sg. supraordonez, 3 sg. supraordonează; conj. prez. 3 sg. și pl. supraordoneze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPRAORDINARE s. (LOG.) (rar) supraordinație.

SUPRAORDINARE s. (LOG.) (rar) supraordinație.

Intrare: supraordonare
  • silabație: su-pra- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supraordonare
  • supraordonarea
plural — —
genitiv-dativ singular
  • supraordonări
  • supraordonării
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supraordinare
  • supraordinarea
plural — —
genitiv-dativ singular
  • supraordinări
  • supraordinării
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: supraordona
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • supraordona
  • supraordonare
  • supraordonat
  • supraordonatu‑
  • supraordonând
  • supraordonându‑
 singular plural
  • supraordonează
  • supraordonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • supraordonez
 (să)
  • supraordonez
  • supraordonam
  • supraordonai
  • supraordonasem
a II-a (tu)
  • supraordonezi
 (să)
  • supraordonezi
  • supraordonai
  • supraordonași
  • supraordonaseși
a III-a (el, ea)
  • supraordonează
 (să)
  • supraordoneze
  • supraordona
  • supraordonă
  • supraordonase
plural I (noi)
  • supraordonăm
 (să)
  • supraordonăm
  • supraordonam
  • supraordonarăm
  • supraordonaserăm
  • supraordonasem
a II-a (voi)
  • supraordonați
 (să)
  • supraordonați
  • supraordonați
  • supraordonarăți
  • supraordonaserăți
  • supraordonaseți
a III-a (ei, ele)
  • supraordonează
 (să)
  • supraordoneze
  • supraordonau
  • supraordonară
  • supraordonaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supraordonaresubstantiv feminin

  • 1. logică Cuprinderea în sfera unei noțiuni a altor noțiuni cu sfera mai mică. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    sinonime: supraordinație
etimologie:
  • Supra- + ordinare (rar). DEX '09 DEX '98 MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.