supraarbitru sm [At: GHICA, C. E. I, 227 / Pl: ~ri / E: supra¹- + arbitru cf fr surarbitre] 1 (Asr) Persoană care trebuie să hotărască într-un litigiu în care arbitrii au păreri deosebite. 2 Persoană delegată de un for superior pentru a îndruma desfășurarea unei competiții sportive, fără a se substitui atribuțiilor arbitrului principal, având dreptul de a interveni în cazuri de reclamații sau de contestații.

SUPRAARBITRU, supraarbitri, s. m. Persoană chemată să hotărască într-un litigiu, în care arbitrii sînt de păreri diferite. Aceasta este cauza a acelor numeroase chemări de supraarbitri, în care legea înfunda toate reclamările. I. IONESCU, M. 150.

SUPRAARBITRU s.m. Arbitru care urmează să hotărască într-o chestiune asupra căreia alți arbitri au păreri deosebite; superarbitru. [Pron. -pra-a-. / < supra- + arbitru, după fr. surarbitre].

SUPRAARBITRU s. m. arbitru care urmează să hotărască într-o chestiune asupra căreia alți arbitri sunt în dezacord; superarbitru. (după fr. surarbitre)

SUPRAARBITRU ~i m. Arbitru desemnat pentru a hotărî într-un litigiu, în care arbitrii propriu-ziși au păreri diferite. /supra- + arbitru

supraarbitru m. arbitru numit pe lângă ceilalți.

*supraárbitru m. Arbitru ales peste ceĭ precedențĭ dacă nu s’aŭ înțeles.

supraarbitru (desp. su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbitri

supraarbitru (su-pra-ar-bi-tru) s. m., pl. supraarbitri

supraarbitru s. m. (sil. -pra-) → arbitru

supraarbitru

supraarbitru.

SUPRAARBITRU s. superarbitru. (~ într-o competiție.)

SUPRAARBITRU s. superarbitru. (~ într-o competiție.)