SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A SUPLINÍ ~ésc tranz. 1) (persoane sau obiecte) A schimba (într-o calitate), ținând locul temporar; a substitui; a înlocui. 2) A întregi, adăugând ceea ce lipsește; a completa; a complini. /<it. supplire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLINÍ vb. IV. tr. 1. A ține locul cuiva (care lipsește). 2. A împlini o lipsă, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < it. supplire, fr. suppléer, cf. lat. supplere – a umple din nou].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLINÍ vb. tr. 1. a înlocui temporar pe cineva în funcție, a ține locul. 2. a adăuga ceea ce lipsește, a împlini, a completa. (după it. supplire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLINÍ vb. a înlocui. (Pe timpul cât m-a ~ la catedră.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

supliní (-nésc, -ít), vb. – A substitui, a înlocui. It. supplire adaptat la conjug. lui a împlini. – Der. suplinitor, adj. (care suplinește). – Cf. supleant, s. m., din fr. suppléant; der. supleanță, s. f., din fr. suppléance.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

supliní vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 sg. și pl. suplineáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink