SUPLICÁȚIE, suplicații, s. f. (Livr.) Rugăminte umilă. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLICÁȚIE s.f. (Liv.) Rugăminte umilă; rugăciune publică ordonată în anumite ocazii de senatul roman. [Gen. -iei. / < lat. supplicatio, fr. supplication].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLICÁȚIE s. f. 1. rugăciune publică ordonată în anumite ocazii de senatul roman. 2. observație adresată după Restaurație parlamentul francez regelui. 3. rugăminte umilă, implorare fierbite. (< fr. supplication, lat. supplicatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

suplicáție s. f., pl. suplicáții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

suplicáție, suplicații s. f. 1. Rugăminte umilă. 2. Rugăciune solemnă cerută poporului roman de către Senat în cazuri de calamități publice, epidemii sau foamete ori ca mulțumire pentru victorii militare. Întreg poporul lua parte la această ceremonie, intrând cu ramuri de laur în templele deschise, făcea libații de vin și ardea tămâie, în timp ce matroanele, cu părul despletit, se roteau împrejurul altarelor cu mâinile ridicate spre cer. – Din fr. supplication, lat. supplicatio.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink