supinație sf [At: KRETZULESCU, A. 147/23 / Pl: ~ții / E: supinator] 1 Poziție orizontală, pe spate, a corpului uman, cu capul într-o parte, cu brațele și picioarele întinse, semn al unei mari slăbiri. 2 (Îoc pronație) Mișcare de rotație de îndepărtare de lângă corp spre înafară pe care antebrațul o execută în jurul axei mediane a corpului. 3 Poziție a antebrațului și a mâinii rezultată din supinație (2). 4 Răsucire a piciorului în raport cu gamba, astfel încât suprafețele plantare să devină paralele față în față.

SUPINAȚIE s.f. 1. Răsucire a mîinii cu podul palmei în sus. ♦ Răsucire a piciorului în raport cu gamba. 2. Decubit dorsal, cu capul răsturnat, brațele și picioarele întinse și odihnind pe pat, semn al unei mari slăbiri. [Gen. -iei. / < fr. supination, cf. lat. supinare – a răspunde].

SUPINAȚIE s. f. 1. mișcare de răsucire a mâinii spre în afară. ◊ răsucire a piciorului în raport cu gamba. 2. decubit dorsal, cu capul răsturnat, brațele și picioarele întinse și odihnind pe pat. (< fr. supination, lat. supinatio)

supinație (desp. -ți-e) s. f., art. supinația (desp. -ți-a), g.-d. art. supinației; pl. supinații, art. supinațiile (desp. -ți-i-)

supinație (-ți-e) s. f., art. supinația (-ți-a), g.-d. art. supinației; pl. supinații, art. supinațiile (-ți-i-)

supinație s. f. (sil. -ți-e), art. supinația (sil. -ți-a), g.-d. art. supinației; pl. supinații, art. supinațiile (sil. -ți-i-)