SUPERFINIȚIE, superfiniții, s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition.

superfiniție sf [At: M.D.ENC. / Pl: ~ii / E: fr superfinition] Superfinisare.

SUPERFINIȚIE s. f. Operație de netezire foarte fină a suprafețelor unor obiecte metalice, efectuată prin mișcări încete, în linie dreaptă. – Din fr. superfinition.

SUPERFINIȚIE s.f. Superfinisare. [Gen. -iei. / < fr. superfinition].

SUPERFINIȚIE s. f. superfinisare. (< fr. superfinition)

superfiniție (desp. -ți-e) s. f., art. superfiniția (desp. -ți-a), g.-d. art. superfiniției; pl. superfiniții, art. superfinițiile (desp. -ți-i-)

superfiniție (-ți-e) s. f., art. superfiniția (-ți-a), g.-d. art. superfiniției; pl. superfiniții, art. superfinițiile (-ți-i-)

superfiniție s. f. (sil. -ți-e), art. superfiniția (sil. -ți-a), g.-d. art. superfiniției; pl. superfiniții, art. superfinițiile (sil. -ți-i-)

SUPERFINIȚIE s. (TEHN.) vibronetezire.

SUPERFINIȚIE s. (TEHN.) vibronetezire.