superfetație sf [At: ODOBESCU, S. II, 370 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr superfétation] (Liv) Prisos (de cuvinte).

SUPERFETAȚIE s.f. (Liv.) 1. Prisosință, belșug prea mare. 2. Abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. V. redundanță. [Gen. -iei. / < fr. superfétation].

SUPERFETAȚIE s. f. 1. lucru care se adaugă inutil altuia; prisosință. 2. abundență de cuvinte, repetare nefolositoare. 3. fecundare a două ovule care provin din perioade de ovulație diferite. (< fr. superfétation)

superfetațiune sf vz superfetație

SUPERFETAȚIUNE, superfetațiuni, s. f. (Franțuzism învechit) Lucru de prisos (din pricină că e în prea mare cantitate). Limbile moderne n-au găsit un termen generic special spre a denumi... toate acele superfetațiuni plastice. ODOBESCU, S. II 253.

SUPERFETAȚIUNE, superfetațiuni, s. f. (Înv.) Lucru care se adaugă în mod inutil altui lucru. [Pr.: -ți-u-] – Fr. superfétation.

superfetați(un)e f. prea mare abundanță.

*superfetațiúne f. (lat. superfetátio, -ónis, d. super-fetare, a concepe pe deasupra, adică „ĭar”. V. făt, a făta). Lucru care se adaugă fără folos peste altu, abundanță fără folos. – Și -áție.