sulița vta [At: MARIAN, NU 24 / Pzi: ~țez / E: suliță] (Rar) A împunge cu sulița (1).

SULIȚA, sulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A împunge cu sulița.

SULIȚA, sulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A împunge cu sulița. – Din suliță.

Sulița f. orășel în jud. Botoșani. V. Moldova.

SULIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în Antichitate și în Evul Mediu; lance. ♦ Fig. Înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. – Din sl. sulica.

suliță sf [At: (a. 1550-1600) GCR I, 9/1 / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: vsl соулица] 1 Armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută la unul din capete cu un vârf ascuțit de metal Si: lance, (înv) fuște (4), spicul. 2 (Îe) A pune (cuiva) ~ în coaste A sili. 3 (Îe) Cât ajungi cu ~ sau la o azvârlitură de ~ Foarte aproape. 4 (Fig) Durere foarte mare. 5 (Fig; de obicei la plural) Vorbă, aluzie, răutăcioasă, ironică sau critică Si: ironie, înțepătură, săgeată. 6 (Spt) Instrument folosit în probele de aruncări, de forma unei sulițe (1), de lemn sau metal, cu greutatea și dimensiunile prestabilite și cu un manșon în jurul centrului de greutate. 7 Probă sportivă la care se folosește sulița (6). 8 (Pop; pex) Unitate de măsură a timpului zilei sau al nopții, calculată empiric după spațiul parcurs de un astru (de obicei soarele sau luna) pe bolta cerească de la punctul de unde a răsărit ori spre acela unde va apune, egală cu aproximativ o oră și jumătate. 9 (Înv) Distanța egală aproximativ cu o aruncătură de suliță (1). 10 (Fig) Raza luminoasă a unui corp ceresc sau a unei surse de lumină Si: săgeată. 11 (Reg; pan) Sulinar (5). 12 (Reg; pan) Țeapă care se pune în vârful șurei ca să nu pătrundă ploaia prin paie. 13 (Olt; Trs; pan) Brad tânăr cu ramurile retezate până aproape de vârf, care se înfige pe mormânt la capul unui flăcău sau al unei femei tinere Si: săgeată. 14 (Reg; pan) Sulă (1). 15 (Olt; Buc; pan) „Tolbă pentru săgeți”. 16 (Pan; îvr) Acul albinei.

SULIȚĂ, sulițe, s. f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuțit, folosită mai ales în antichitate și în evul mediu; lance. ♦ Fig. Înțepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuțit și cu un manșon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră și jumătate, calculată după spațiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. [Pl. și: suliți] – Din sl. sulica.

SULIȚĂ, sulițe și suliți, s. f. 1. Armă de atac, formată dintr-un fier ascuțit înfipt în capătul unei prăjini lungi de lemn, folosită în trecut mai ales de anumite trupe de cavalerie; lance. Se repeziră toți flăcăii Șoimăreștilor călări, cu săbiile și sulițile. SADOVEANU, O. VII 170. Trebuie să ceri de la tată-tău paloșul, sulița, arcul... și hainele ce le purta cînd el era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. Romînii... se slujeau mai bucuros cu sabia și sulița, mai cu seamă călărimea lor. BĂLCESCU, O. I 25. ◊ Expr. A-i pune (cuiva) sulița în coaste = a-i pune (cuiva) sula în coastă, v. coastă. ◊ Fig. Văzu de o parte și de alta ogoarele negre, printre bulgării cărora ieșeau sulițele verzi ale ierbii. DUMITRIU, B. F. 159. Deodată scînteiară sulițele de lumină ale soarelui. SADOVEANU, O. VI 20. O suliță de lumină se furișa prin perdele, aluneca dreaptă pînă pe covor. SANDU-ALDEA, U. P. 168. ♦ Fig. Înțepătură, atac îndreptat împotriva cuiva (într-un discurs, într-o polemică etc.). N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți în aplauzele grele a canaliei de uliți? EMINESCU, O. I 150. 2. (Sport) Instrument de aruncat, format dintr-o prăjină lungă de lemn cu un vîrf ascuțit de fier sau de oțel. 3. Fig. (Precedat de numerale cardinale) Unitate de măsură a timpului (cam de o oră și jumătate), calculată de popor după spațiul străbătut de un astru pe cer, începînd de la răsăritul lui. A doua zi, abia era soarele ridicat de o suliță asupra cetății, cînd ea a intrat în grădină. SADOVEANU, D. P. 45. Luceafărul de seară ardea... la o suliță deasupra dealului negru. CAMIL PETRESCU, O. II 28. N-are de ce să gonească: soarele nu s-a ridicat nici de două suliți. CARAGIALE, P. 43. Luna-i sus de-o suliță, Badea-i dus pe uliță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107.

SULIȚĂ ~e f. 1) înv. Armă albă constând dintr-o vergea sau prăjină lungă cu vârf ascuțit de fier; lance. 2) Obiect sportiv de aruncat asemănător cu această armă. 3) Probă sportivă practicată cu acest obiect. [G.-D. suliței] /<sl. sulica

Moldova f. sau Sulița, sat în Bucovina cu 1114 loc.

suliță f. 1. armă de împuns (purtată azi de cavaleria grea); 2. interval de 1 1/2 ore: când soarele era de două suliți pe cer EM.; 3. fig. vorbă înțepătoare: oameni ce se luptă cu retoricele suliți EM. [Slav. SULIȚA, lance].

súliță f., pl. e și ĭ (vsl. rus. pol. bg. súlica, care e și el un cuv. împrumutat). Lance. Distanța de vre-o oră jumătate calculată de popor după spațiu străbătut de soare: soarele era de doŭă sulițe pe cer.

suliță s. f., g.-d. art. suliței; pl. sulițe

suliță s. f., g.-d. art. suliței; pl. sulițe

suliță s. f., g.-d. art. suliței; pl. sulițe

suliță, -țe.

SULIȚĂ s. (IST., MIL.) lance, (înv.) fuște, spicul.

SULIȚĂ s. v. săgeată.

suliță s. v. SĂGEATĂ.

SULIȚĂ s. (IST., MIL.) lance, (înv.) fuște, spicul.

suliță (-țe), s. f. – 1. Lance. – 2. (Olt.) Săgeată. Sl. (slov., cr., pol., rus.) sulica (Miklosich, Lexicon, 903; Cihac, II, 380), cf. mag. szuca. – Der. sulițar (var. sulițaș), s. m. (lăncier); sulițică, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); însulița, vb. (a împunge, a răni cu sulița).

sulița, sulițez, vb. tranz. – A lovi cu sulița: „Cu bucinu bucinând, / Cu sulița sulițând” (Papahagi, 1925: 291). – Din suliță (< sl. sulica) (DLRM, MDA).

suliță v. cântecul bradului.

MOLDOVA-SULIȚĂ, com. în jud. Suceava, situată la poalele Obcinei Mestecăniș și a Obcinei Mari, pe cursul superior al râului Moldova; 2.050 loc. (2000). Păstrăvărie. Rezervațiile botanice Tinovu Găina, cu mesteacăn pitic (Betula nana), relief glaciar, și Răchitașu Mare (177,5 ha), cu plante rare (strugurii ursului). Herghelie (rasa Huțul).

suliță, sulițe s. f. (tox.) ac de seringă.