SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

sulf² sn [At: I. NAT. ap. URSU, T. Ș. 285 / V: (îvr) ~ur, (înv) ~ure / E: fr sulf, lat sulphur] 1 Element chimic, nemetal, de culoare galbenă, care se găsește în stare nativă sau în combinație, cu un miros specific, neplăcut, foarte reactiv din punct de vedere chimic, întrebuințat la fabricarea acidului sulfuric, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură și în farmacie Si: pucioasă, (îvr) piatră-pucioasă, (reg) țâmpar. 2 (Îs) ~ volatil, bioxid de ~ Compus al sulfului cu oxigenul, sub formă de gaz incolor, cu miros sufocant, foarte solubil în apă, care nu arde și nu întreține arderea și care se folosește în diverse reacții organice, ca decolorant în vopsitorie, în industria alimentară, în industria petrolieră Si: anhidridă (5) sulfuroasă. 3 (Îc) Trioxid de ~ Compus al bioxidului de sulf cu oxigenul, cu structura fibroasă sau asemănătoare gheții, care reacționează puternic cu apă și dezvoltă multă căldură Si: anhidridă (1) sulfurică. 4 (Îc) Tetraclorură de ~ Compus al sulfului (1) cu clorul, sub formă de lichid galben-brun, care se descompune în reacție cu apa. 5 (Îe) Hexafluorură de ~ Compus al sulfului cu fluorul, sub formă de gaz incolor, fără gust, stabil și electroizolant, neinflamabil și netoxic, folosit în electrotehnică. 6 (Îc) (Mono)clorură de ~ Compus al sufului cu clorul sub formă de lichid fumegător, de culoare galben-chihlimbarie, cu miros iritant, foarte neplăcut, care se dizolvă în sulfură de carbon și benzen și e folosit la vulcanizarea cauciucului. 7 (Îc) Bromură de ~ Compus al sulfului cu bromul, sub formă de lichid roșu-închis, care se descompune prin fierbere. 8 (Alh; îs) ~ filozofic Element ezoteric esențial pentru culoare și proprietățile diferite ale metalelor.

sulf¹ sn [At: AMIRAS, LET. III, 170/14 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: tc sulh] 1 (Înv) Înțelegere (definitivă). 2 (Spc) Pace.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, întrebuințat mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ◊ Floare de sulf = sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în stare pură, în special în regiunile vulcanice, sau în combinații (sub formă de sulfuri ale diferitelor metale), și care se întrebuințează mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ♦ Compus: floare-de-sulf = praf fin, format din cristale foarte mici, obținut prin condensarea bruscă a vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului natural.

SULF s.n. Metaloid de culoare galbenă-deschisă, cu miros neplăcut, foarte răspîndit în natură; (pop.) pucioasă. [Cf. lat. sulfur, fr. soufre].

SULF¹ s. n. metaloid galben-deschis, cu miros neplăcut: pucioasă. (< fr. sulf)

SULF n. Metaloid de culoare galbenă, cu miros specific neplăcut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuințat, mai ales în tehnică și medicină; pucioasă. /<fr. sulf, lat. sulphur

sulf n. numele științific al pucioasei.

*sulf n. fără pl. (it solfo și zolfo, d. lat. sulpur și sulphur, id.). Chim. Pucioasă, un corp simplu bivalent galben care se găsește mult în natură cristalizabil orĭ amorf, maĭ ales în Italia, Sicilia și insulele măriĭ Mediterane și tot așa în județu Prahova. Frecat orĭ încălzit în aer, devine fosforescent pe la 200° și arde la 250 c’o flacără albastră. Are o greutate atomică de 31,98 și o densitate de 1,95 și 2,07. Se întrebuințează la facerea prafuluĭ exploziv, a chibriturilor, la fixarea feruluĭ în peatră ș. a.

sulfă sf vz sulf¹

sulfur² sn vz sulf²

SULF²(O)- elem. „sulf”. (< fr. sulf/o/-, cf. lat. sulfur)

sulf s. n.; simb. S

sulf s. n.; simb. S

sulf s. n., simb. S

SULF s. v. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție.

SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țâmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.

SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țîmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.

sulf s. v. ACORD. ARANJAMENT. COMBINAȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. ÎNȚELEGERE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LEGĂMÎNT. PACT. TRANZACȚIE.

sulf s. n. – Pucioasă. Lat. sulphur, it. zolfo (sec. XIX), v. sulfină. Der. din vocabularul chimiei, din fr. sulfat, sulfură etc.

SULF (< lat.) s. n. Element chimic (S; nr. at. 16, m. at. 32,06), din grupa a VI-a a sistemului periodic al elementelor; nemetal de culoare galbenă. Prezintă mai multe modificații alotropice (s. rombic, s. monoclinic, s. amorf) și se găsește în natură în stare nativă și sub formă de combinații: sulfuri (blendă, pirită), sulfați (gips, baritină) etc. Este foarte reactiv din punct de vedere chimic. În combinații este bivalent, tetravalent și hexavalent. Se obține, prin extracție, din zăcămintele de sulf nativ. Se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, a sulfurii de carbon, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură (pentru combaterea criptogamelor), în fabricarea chibriturilor și în farmacie. Este cunoscut din Antic. Sin. pucioasă. ◊ Floare de s. = sulf sub formă de pulbere fină.