SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de rain_drop | Semnalează o greșeală | Permalink

SULFÍNĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, foarte ramificată, cu frunze trifoliate, zimțate, cu flori mici, aromate, grupate în spice lungi și subțiri, cu fructe păstăi. [G.-D. sulfinei] /<lat. sulfina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SULFÍNĂ s. (BOT.) 1. (Melilotus officinalis) (reg.) molotru, iarbă-de-piatră, trifoi-mare. 2. (Melilotus albus) (reg.) molotru alb. 3. sulfină albastră (Melilotus coerulea) = (reg.) schinduf, molotru albastru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sulfínă (-ne), s. f. – Iarbă-de-piatră (Melilotus officinalis, M. albus). – Var. sulcină, sulvină, sufulf. Lat. sulfῑna, plantă nedeterminată, cf. A. Thomas, Bull. Du Cange, V, 159; acest nume, care derivă de la sulphur „sulf”, se explică prin culoarea florilor (Scriban, R. critică, 1933, 28; cf. Candrea, GS, 429, unde se postulează *sulfina, fără a-i cunoaște existența). Legătura cu sl. žlŭtŭ „galben”, pol. žołtina „galben” (Cihac, II, 380) este improbabilă. Var. sulcină este ciudată, dar cf. șuf, șuc și șufări. Sufulf trebuie să rezulte dintr-o contaminare cu mag. szúlfü „cimbru” (Cihac, II, 527).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sulfínă s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink