sular sm [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: sulă + – ar] 1 (Îdt) Bărbat care confecționa și vindea, sule (1). 2 (Îht; pop) Fusar (3) (Aspro streber). 3 (Reg) Sulac (9) (Cyprinus carpio hungaricus). 4 (Reg) Boiștean (1) (Phoxinus phoxinus).

ȘULAR, șulare, s. n. (Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

șulal sn vz șular

șular sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (îrg) ~al / Pl: ~e, ~uri / E: ns cf vsl шило „sulă”] (Reg) 1 Ață de însăilat. 2 Însăilătură.

ȘULAR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

ȘULAR, șulare, s. n. Cusătură provizorie, cu împunsături rare; ață cu care se însăilează. V. saia².

ȘULAR ~e n. înv. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părțile componente ale unei haine; însăilătură; saia. 2) Ață de însăilat. /Orig. nec.

șular n. cusătură rară: șular de brăcinar. [Origini necunoscută].

însăilătúră f., pl. ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și șulár.

șulál și șulár n., pl. urĭ și e (d. vsl. šilo, sulă, d. šiti, a coase. V. prușuvesc, silnic 1. Cp. cu sailă). Munt. est. Mold. sud. Sălaĭ, însăĭlătură.

!șular (cusătură) (reg.) s. n., pl. șulare

șular (reg.) s. n., pl. șulare/șularuri

șular s. n., pl. șulare/șularuri

șular (-re), s. n. – Însăilare. – Var. șulai. Origine incertă, probabil de la sulă. După Scriban, din sl. silo „sulă”. În Munt. și Mold. de sud.

SULAR s. v. boiștean, fusar, sulă.

sular s. v. BOIȘTEAN. FUSAR. SULĂ.

ȘULAR s. însăilătură, (înv. și pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)

ȘULAR s. însăilătură, (înv. și pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)