suha¹ i [At: GOROVEI, C. 385 / E: fo] (Buc; într-o ghicitoare; csnp) Zgomot caracteristic (însoțit de un scârțâit specific) produs la deschiderea sau la închiderea unei uși.

suha² vt [At: COMAN, GL. / Pzi: ~hez / E: nct] (Reg; c.i. oameni) A înfuria.

sucă sf [At: ANON. CAR. / V: suhă / Pl: suci / E: pvb sucui] 1 (Trs) Obicei. 2 (Îe) A-și face ~ A-și face un prost obicei. 3 (Reg) Poftă (1). 4 (Reg) Ambiție (1). 5 (Reg) Neastâmpăr. 6 (Trs; la animale, mai ales la cai) Nărav.

suhă sf vz sucă

șucă sf vz sucă

șuhă sf [At: DLR / Pl: ~he / E: ns cf șuhai] (Reg) Pământ care se lucrează ușor.

SUCĂ s. f. (Transilv., Mold.) Capriciu, toană, nărav. O pălea suca de bătut. ȘEZ. XVIII 197.

SUCĂ s. f. (Reg.) Capriciu, toană, nărav. – Magh. szokás „obicei”.

SUCĂ s. f. (Ban., Trans. SV) Obicei. Sukĕ. Consvetudo. AC, 373. En atare szuke. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VISKI, apud TEW. Etimologie: sucui. Vezi și sucluiturâ, sucui, sucuit. Cf. s o c a ș, s u c l u i t u r ă, v ă l a ș, z a c o n (2).

súcă f., pl. inuzitat ĭ (cp. cu bg. sukam, sug). Nord. Poftă, toană: cînd o pălea suca de băut (Șez. 30, 197).

SUCĂ s. v. capriciu, chef, datină, fandoseală, fantezie, fason, fel, fiță, maimuțăreală, moft, naz, nărav, obicei, poftă, prosteală, rânduială, sclifoseală, toană, tradiție, uz, uzanță.

sucă s. v. CAPRICIU. CHEF. DATINĂ. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FEL. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. NĂRAV. OBICEI. POFTĂ. PROSTEALĂ. RÎNDUIALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ. TRADIȚIE. UZ. UZANȚĂ.

sucă (-ci), s. f. – 1. Obicei rău, viciu. – 2. Supărare. Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 160). În Trans. – Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui, vb. (Trans., rar, a se vicia).

suha, suhez, vb. I (reg.; despre oameni) a înfuria, a ațâța, a întărâta.

șuhă, șuhe, s.f. (reg.) pământ care se lucrează ușor.