sugrumat, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^r/11 / V: (reg) zu~ / Pl: ~ați, ~e / E: sugruma] 1 a (D. ființe, mai ales d. oameni) Presat pe gât cu mâinile, cu labele sau cu un obiect, blocând căile respiratorii și sufocând (pentru a omorî) Si: gâtuit² (1), strangulat (1), (rar) jugulat, (îvp) nădușit, (îrg) înecat, (reg) îmberegățit, înnădușit, (îvr) sugușat² (1). 2 s (Înv) Ființă (de obicei animal sau pasăre domestică) ucisă (ca jertfă, în ritual) prin sugrumare (1). 3 a (Rar; d. părți ale corpului, d. tendoane etc.) Care prezintă o malformație constând dintr-o îngustare. 4 a (D. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care este strâns prea tare de un obiect de îmbrăcăminte, de o legătură etc. (care împiedică mișcările, îngreuiază respirația etc. 5-6 a, av (Fig; d. glas, voce etc.) Cu timbrul alterat, diminuat, datorită unei emoții, spaimei etc. Si: gâtuit² (2), înăbușit, înecat, strangulat, surd. 7 (Fig; d. oameni) Cuprins de o emoție (foarte) puternică, de o stare de spirit deosebită Si: apăsat² (7), chinuit² (2), copleșit² (1).

SUGRUMAT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strîns de gît, gîtuit; ucis prin sufocare. ◊ Fig. «Divina comedie» este produsul Italiei, ruptă în bucăți, pustiită prin lupta orașelor, sugrumată și pîngărită prin nelegiuirile grozave ale nobililor și ale preoților. GHEREA, ST. CR. II 75. 2. Fig. Copleșit, chinuit (de o stare sufletească); sufocat. I-am bătut la ușă, sugrumat de sfiala primelor versuri, în după-prînzul unei minunate zile de toamnă. VLAHUȚĂ, O. A. II 284. 3. Fig. (Despre voce, despre rostire) Cu timbrul alterat, înăbușit, surd. «Înconjurați casa...», răcneau glasuri peste măsură de sugrumate. CAMILAR, N. I 172. Strigătele guturale, sugrumate, crescură în val. CĂLINESCU, E. O. I 107. Conferențiarul... cu o voce alterată, aproape sugrumată de emoție, începu. VLAHUȚĂ, O. A. I 222. ♦ Care nu poate fi articulat; înăbușit, înecat, frînt. Cînd prăpastia mă înghițea... mă deșteptam cu țipătul sugrumat în gît și spuzit peste tot trupul. DELAVRANCEA, T. 24. – Variantă: (regional) zugrumat, -ă (SADOVEANU, O. VII 19) adj.

SUGRUMAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SUGRUMA. 2) fig. (despre voce, vorbire) Care abia se aude. /v. a (se) sugruma

sugrum sn, av [At: BARBU, PRINC. 70 / Pl: ? / E: pvb sugruma] 1-2 (Nob) Sugrumare (1).

sugruma [At: CORESI, EV. 283 / V: (îvr) zgruma, zu~ / A și: (reg) zug~ și (reg) / Pzi: zugrumez, zugrumi / Pzi: zugrumesc / Pzi: sugrum (A și: (reg) sugrum), (reg) ~mez / E: sub- + grumaz] 1 vt (Subiectul și c. i. ființe, mai ales, oameni) A presa gâtul cu mâinile, cu labele etc. sau cu un obiect, blocând căile respiratorii și sufocând (pentru a omorî) Si: a gâtui (1), a strangula (1), (rar) a jugula, (îvp) a năduși, (îvr) a îneca, a sugușa (1), (reg) a îmberegăți, a înnăduși. 2 vt A strânge în brațe (pentru a omorî prin sufocare). 3 vt (Asr; pan; c. i. plante) A sufoca (1). 4 vt (Pex; d. obiecte de îmbrăcăminte sau d. legături, d. frânghii, d. noduri etc.; c. i. oameni sau corpul lor ori părți ale acestuia) A strânge (1) prea tare (împiedicând mișcările, îngreunând respirația etc.). 5-6 vtr A face să piardă sau a-și pierde respirația (datorită lipsei de oxigen sau datorită încetinirii ritmului respirator) Si: a (se) asfixia (1), a (se) îneca, a (se) înăbuși, a (se) sufoca (1-2), (îvp) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv) a (se) împresura. 7-8 vtr (Pex) A omorî sau a muri prin asfixiere Si: a (se) asfixia (2), a (se) îneca, a (se) înnăbuși, a (se) sufoca (1-2), (îvp) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv) a (se) împresura. 9-10 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde, pe moment, respirația în urma unei emoții sau a unei stări de spirit deosebite Si: a (se) înăbuși, a (se) sufoca (9-10) Vz: apăsa (17). 11 vt (Fig; c. i. desfășurarea unei acțiuni, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) A pune (brusc) capăt, prin mijloace drastice, prin violență Si: a curma (8), a înăbuși, a lichida, a reprima. 12-13 vrt (Rar; d. traiecte, căi de acces, locuri de trecere, ape, văi etc. ori porțiuni ale acestora) A (se) strâmta (1) brusc.

zgruma v vz sugruma

zugruma v vz sugruma

zugrumat, ~ă a vz sugrumat²

zugrumi v vz sugruma

zugruma vb. I. v. sugruma.

zugrumat, -ă adj. v. sugrumat.

SUGRUMA, sugrum, vb. I. 1. Tranz. A strînge (pe cineva) de gît (pentru a-l omorî prin sufocare); a gîtui. V. strangula. Stăi! stăi! tu mi-ai răpit viața și liniștea... voi să te sugrum... BOLINTINEANU, O. 344. Care părinte cu inimă de părinte și-a sugrumat copiii pentru că nu s-au născut frumoși și mintoși precum ar fi dorit el să se nască? BOLLIAC, O. 58. ◊ Absol. Puțin, și dorobanții un alt țigan găsiră, L-aduseră în bice și-n bice îl siliră Să-nvețe-a sugruma. BOLLIAC, O. 201. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ♦ Fig. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A strînge prea tare corpul, împiedicînd mișcările, respirația. Gulerul acesta mă sugrumă. ▭ Omul se căută în buzunarele vestei negre care-i sugruma burta. DUMITRIU, B. F. 49. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. Căldura... îți usucă podul gurii, te sugrumă. REBREANU, I. 10. ◊ (Metaforic) Cînd e acasă, o sugrumă tăcerea și ar vrea să fie în stradă. C. PETRESCU, C. V. 261. Așa se gîndea adeseori Radu... năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. VLAHUȚĂ, N. 14. 3. Tranz. (Cu privire la acțiuni, la manifestări ale omului) A înăbuși cu violență, a reprima, a stîrpi de la început, a gîtui (2). Un conducător care sugrumă critica... nu poate conta nici pe încrederea partidului, nici pe încrederea maselor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 49. Cîntecul meu nimeni n-o să-l sugrume. TULBURE, V. R. 29. ◊ Refl. pas. Dascălul Iov avea în el pornirea aceasta de dărnicie, care se sugruma îndată ce era vorba s-o prefacă în fapte. SADOVEANU, P. M. 18. 4. Refl. (Despre lanțuri sau sfori) A se strînge, a se răsuci, a se înnoda. Lanțul se sugrumă lesne, adică face noduri. TRIGONOMETRIA 115. ♦ (Despre grupuri compacte de ființe) A se strînge într-o formație îngustă. Pe podețul din fața casei lui Geambașu, mulțimea se sugrumă și apoi se lărgi iar în curte. DUMITRIU, N. 64. – Variantă: (regional) zugruma (REBREANU, R. II 110, DUNĂREANU, N. 202, ȘEZ. II 138) vb. I.

ZUGRUMA, zugrum, vb. I. Tranz. v. sugruma.

ZUGRUMAT, -Ă, adj. v. sugrumat.

A SUGRUMA sugrum tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a strangula. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a strangula. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a gâtui; a strangula. 4) fig. (acțiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere insuportabilă; a strangula. ~ presa. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]

A SE SUGRUMA mă sugrum intranz. 1) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se strangula. 2) (despre persoane) A pierde pentru un moment respirația; a se strangula. ~ de râs. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]

sugrumà v. 1. a strânge de gât; 2. fig. a năbuși: a sugruma o răscoală.

sugrúm, a -á v. tr. (d. supt, sub- și grumaz, ca și su-guș). Gîtuĭ, strîng de gît. Fig. Înăduș, reprim: a sugruma o răscoală. – Și zugrum (est).

zugrúm, V. sugrum.

sugruma (a ~) (desp. su-gru-) vb., ind. prez. 1 sg. sugrum, 3 sugrumă; conj. prez. 1 sg. să sugrum, 3 să sugrume

sugruma (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrumă

sugruma vb. (sil. -gru-), ind. prez. 1 sg. sugrum, 3 sg. și pl. sugrumă; conj. prez. 3 sg. și pl. sugrume

sugruma

sugrum.

SUGRUMAT adj. 1. gâtuit, strangulat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. v. gâtuit.

SUGRUMAT adj. 1. gîtuit, strangulat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. gîtuit, înăbușit, înecat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...)

SUGRUMA vb. v. înăbuși, reprima.

SUGRUMA vb. 1. a gâtui, a strangula, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tâlharul l-a ~.) 2. v. asfixia. 3. v. îngusta.

SUGRUMA vb. 1. a gîtui, a strangula, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a (se) asfixia, a (se) înăbuși, a (se) îneca, a (se) sufoca, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.) 3. a se gîtui, a se îngusta, a se strîmta, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)

sugruma vb. v. ÎNĂBUȘI. REPRIMA.