sufláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a sufla: suflarea vîntuluĭ (V. vĭeliște). Răsuflare, respirațiune: i s’a tăĭat suflarea de frică. Pînă la ultima suflare, pînă în ultimu moment al viețiĭ, pînă cînd țĭ-aĭ dat sufletu. Într’o suflare, într’un suflet, grabnic: a alerga într’o suflare. Pin ext. Toată suflarea, orĭ-ce ființă, orĭ-ce vietate, orĭ-ce om: toată suflarea să laude pe Domnu (Psalmiĭ), toată suflarea românească (toțĭ Româniĭ).