SUFISM s. n. Curent în mistica musulmană, apărut în sec. VIII și răspândit mai ales în Persia, cu caracter anticlerical și ascetic. – Din fr. soufisme.

sufism sn [At: DER / Pl: ? / E: fr soufisme] Curent al misticii musulmane, cu caracter anticlerical și ascetic, apărut în sec. al VIII-lea și râspândit ulterior mai ales în Persia.

SUFISM s. n. Curent în mistica musulmană, apărut în sec. VIII și răspândit mai ales în Persia. – Din fr. soufisme.

SUFISM s.n. Sistem de gîndire mistic-teozofic, apărut în sec. VIII în Arabia și Persia, cu caracter anticlerical și ascetic. [< fr. soufisme].

SUFISM s. n. curent principal al misticii musulmane, apărut în sec. VIII în Arabia și Persia ca reacție împotriva islamismului, cu caracter anticlerical și ascetic. (< fr. soufisme)

sufism s. n.

sufism s. n.

sufism s. n.

sufism s. n. Sectă mistică în cadrul islamului, care se opune doctrinei oficiale, punând în centrul vieții religioase dragostea reciprocă dintre Allah și oameni respingând dogma inaccesibilității lui Allah. Sufismul nu are o dogmatică precisă, ca alte secte, doctrina sa bazându-se pe o concepție influențată de budism și de teozofii iranieni și propagând apropierea de Allah prin cunoaștere mistică, iubire și asceză. – Din fr. soufisme.