opțiuni
  • info

2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

suduit2, ~ă [At: PRAV. 248 / Pl: ~iți, ~e / E: sudui] 1-2 a, s (Pop) Înjurat. 3-4 a, s (Pop) Insultat.

suduit1 sn [At: DDRF / Pl: ? / E: sudui] 1-2 (Îvr) Suduire (1-2). 3 (Reg; îlv) A lua la ~ (pe cineva) A înjura (pe cineva).

SUDUI, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A adresa insulte cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.

sidui[1] v vz sudui

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

sudui [At: PRAV. 115 / Pzi: sudui, (îrg) ~esc / E: mg szidni] (Pop) 1-2 vti A înjura. 3-4 vti A insulta. 5 vt(a) A mustra1.

SUDUI, sudui, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A spune ocări la adresa cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.

SUDUI, sudui, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A rosti sudălmi (la adresa cuiva); a înjura. Citind aceste însemnări ale băiatului său, directorul... sudui amarnic. VORNIC, P. 12. Într-o clipire oamenii înconjurară ceardacul, strigînd, suduind, învălmășindu-se. REBREANU, R. II 129. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia singur prin ogradă. CARAGIALE, O. I 284. ◊ Tranz. Toată ziua ne cheamă la conac. Ne suduie vechilii. CAMIL PETRESCU, O. I 78. Dar d-ta de ce sudui copilul, nea Cristache? REBREANU, R. II 39. Atunci îl cunoscură toți, spune cronica, și-l batjocoreau și mari și mici, și-l suduia muierile și copiii. BĂLCESCU, O. I 103. 2. Tranz. (Învechit) A mustra, a dojeni. Sta lîngă dînșii, cercînd a-i îmbărbăta și-i suduia cu aspre cuvinte. ODOBESCU, S. I 94. Ș-acolo îl judeca Și de bani îl suduia. PĂSCULESCU, L. P. 281. – Prez. ind. și: suduiesc.

A SUDUI sudui pop. 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase; a înjura. 2. tranz. 1) A trata cu sudălmi; a înjura. 2) A trata cu reproșuri; a dojeni; a mustra. /<ung. szidni

suduì v. a înjura, a dojeni (azi Mold.): îi suduia cu aspre cuvinte OD. [Ung. SZIDNI].

súduĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a -í v. tr. (ung. szidni). Mold. Trans. Olt. Înjur, insult pin vorbe obscene.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sudui, 3 suduie, imperf. 1 suduiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să sudui, 3 să suduie

sudui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sudui, 3 suduie, imperf. 3 sg. suduia; conj. prez. 3 să suduie

sudui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sudui, 3 sg. și pl. suduie, imperf. 3 sg. suduia

suduiu, -due 3, -duiam 1 imp. corectat(ă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUDUI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, drăcui, insulta, înjura, jigni, moraliza, mustra, ocărî, ofensa, ultragia.

sudui vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. DRĂCUI. INSULTA. ÎNJURA. JIGNI. MORALIZA. MUSTRA. OCĂRÎ. OFENSA. ULTRAGIA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

suduit s.n. (înv.) înjurătură, insultă.

suduit, -ă, suduiți, -te, adj. – (reg.) Înjurat, insultat. – Din sudui (MDA).

sudui, suduiesc, vb. intranz. – (reg.) A înjura, a mustra, a dojeni: „Mamă, nu mă sudui, / C-așă umblă tinerii” (Calendar, 1980: 43). – Din magh. szidni „a ocărî” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

sudui, suduiesc, vb. intranz. – A înjura, a mustra, a dojeni: „Mamă, nu mă sudui, / C-așă umblă tinerii” (Calendar 1980: 43). – Din magh. szidni.

Intrare: suduit
suduit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suduit
  • suduitul
  • suduitu‑
  • suduită
  • suduita
plural
  • suduiți
  • suduiții
  • suduite
  • suduitele
genitiv-dativ singular
  • suduit
  • suduitului
  • suduite
  • suduitei
plural
  • suduiți
  • suduiților
  • suduite
  • suduitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: sudui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sudui
  • suduire
  • suduit
  • suduitu‑
  • suduind
  • suduindu‑
 singular plural
  • suduie
  • suduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sudui
 (să)
  • sudui
  • suduiam
  • suduii
  • suduisem
a II-a (tu)
  • sudui
 (să)
  • sudui
  • suduiai
  • suduiși
  • suduiseși
a III-a (el, ea)
  • suduie
 (să)
  • suduie
  • suduia
  • sudui
  • suduise
plural I (noi)
  • suduim
 (să)
  • suduim
  • suduiam
  • suduirăm
  • suduiserăm
  • suduisem
a II-a (voi)
  • suduiți
 (să)
  • suduiți
  • suduiați
  • suduirăți
  • suduiserăți
  • suduiseți
a III-a (ei, ele)
  • suduie
 (să)
  • suduie
  • suduiau
  • suduiră
  • suduiseră
sidui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sudui, suduiverb

  • 1. popular A adresa insulte cuiva. DEX '09 DLRLC
    sinonime: înjura
    • format_quote Citind aceste însemnări ale băiatului său, directorul... sudui amarnic. VORNIC, P. 12. DLRLC
    • format_quote Într-o clipire oamenii înconjurară ceardacul, strigînd, suduind, învălmășindu-se. REBREANU, R. II 129. DLRLC
    • format_quote Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia singur prin ogradă. CARAGIALE, O. I 284. DLRLC
    • format_quote Toată ziua ne cheamă la conac. Ne suduie vechilii. CAMIL PETRESCU, O. I 78. DLRLC
    • format_quote Dar d-ta de ce sudui copilul, nea Cristache? REBREANU, R. II 39. DLRLC
    • format_quote Atunci îl cunoscură toți, spune cronica, și-l batjocoreau și mari și mici, și-l suduia muierile și copiii. BĂLCESCU, O. I 103. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv învechit regional Certa, dojeni, mustra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: certa dojeni mustra
      • format_quote Sta lîngă dînșii, cercînd a-i îmbărbăta și-i suduia cu aspre cuvinte. ODOBESCU, S. I 94. DLRLC
      • format_quote Ș-acolo îl judeca Și de bani îl suduia. PĂSCULESCU, L. P. 281. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: suduiesc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.