sucitură sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie, 197^r/15 / V: ciu~ / Pl: ~ri / E: suci³ + -(i)tură] 1 Sucire (1). 2 (Îrg; ccr) Produs, obiect, fir etc. obținut prin sucitură (1). 3 (Reg) Colac (1). 4 (Trs; Mol) Mănunchi de paie, de fân etc. răsucit cu mâna, cu care de obicei se leagă snopii sau se pune pe vârful căpiței de fân ca să n-o ia vântul. 5 (Îrg) Scul. 6 (Îrg) Jurubiță (de bumbac). 7 (Pop) Cotitură (a unui drum, a unei văi etc.). 8 (Reg) Vârful ascuțit al sfredelului. 9 (Reg) Sul de pânză. 10 (Reg) Foaie de aluat (pentru plăcintă sau tăiței). 11-12 Sucire (5-6). 13 (Reg; fig) Epitet dat unui om nestatornic, neserios. 14 (Înv) Luxare. 15 (Înv; fig) Deformare fizică. 16 (Înv) Instrument de tortură.

SUCITURĂ, sucituri, s. f. Cotitură (a unui drum); răsucitură. Spuma lighioanelor se tăie în două, în trei și pieri în suciturile văii. GALACTION, O. I 49. Nu-și poate închipui cineva ce sucituri și răsucituri sînt făcute în hotarul țării de prin acești munți. I. IONESCU, M. 36.

sucitúră f., pl. ĭ. Rezultatu suciriĭ. Modu cum s’a sucit.

ciurcitură sf vz sucitură

sucitură s. f., g.-d. art. suciturii; pl. sucituri

sucitură s. f., g.-d. art. suciturii; pl. sucituri

sucitură s. f., g.-d. art. suciturii; pl. sucituri

SUCITURĂ s. v. răsucire.

SUCITURĂ s. v. cot, cotitură, curbă, deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, gânj, întorsătură, întortochetură, jurubiță, luxare, luxație, ocol, răsucitură, scrânteală, scrântire, scrântitură, scul, serpentină, sinuozitate, sucire, șerpuire, șerpuitură.

SUCITURĂ s. învîrtire, învîrtit, răsuceală, răsucire, răsucit, răsucitură, suceală, sucire, sucit. (~ unui fir textil.)

sucitură s. v. COT. COTITURĂ. CURBĂ. DEPLASARE. DEZARTICULARE. DEZARTICULAȚIE. DISLOCARE. GÎNJ. ÎNTORSĂTURĂ. ÎNTORTOCHETURĂ. JURUBIȚĂ. LUXARE. LUXAȚIE. OCOL. RĂSUCITURĂ. SCRÎNTEALĂ. SCRÎNTIRE. SCRÎNTITURĂ. SCUL. SERPENTINĂ. SINUOZITATE. SUCIRE. ȘERPUIRE. ȘERPUITURĂ.